Sentința civilă nr. 3086/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3086/2013

Ședința publică de la 21 Februarie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. -I. T.

Grefier: L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind

pe reclamant D.

I. și pe pârât A.

N.

DE A.

F.

, pârât D.

G. A F.

P.

C., pârât A.

F.

P.

A M.

C. -N. ,

având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, av. Cosmin Bodescu, în substituirea av. C. C., cu delegație de substituire la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de_, reclamantul a depus la dosar extindere de acțiune față de AFP C. -N. .

Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Tribunalul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii și admiterea excepțiilor invocate, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. _

, reclamantul D. I. a solicitat obligarea pârâților ANAF și DGFP C. să îi restituie suma de 3616 lei, achitată cu titlu de taxa de poluare în vederea înmatriculării unui autoturism pe numele său, suma actualizată cu dobânda legală de la data încasării taxei și până la data plății efective, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, apreciind că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, certificat de înmatriculare, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, decizia de calcul a taxei de poluare și alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.

Cererea a fost legal timbrată.

1

Pârâta ANAF a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât suma de bani solicitată constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu și excepția

inadmisibilității acțiunii, întrucât decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost desființată prin exercitarea căii de atac speciale a contestației administrative prevăzută de art.205 și urm. din OUG nr.92/2009, excepții asupra cărora instanța s-a pronunțat la termenul din data de 17 Ianuarie 2011.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii reclamantului prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin art.90 din TCE, iar în speță nu s-a demonstrat că este vorba de aplicarea unor condiții diferite în tranzacții echivalente cu alte părți, prin urmare nu se poate discuta faptul că reclamantul s-ar afla într-un dezavantaj concurențial. A mai arătat că solicitarea de acordarea a dobânzilor este neîntemeiată.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Analizând excepția invocată, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A. DE ADMINISTRARE F. și D. G. A F. P. C. întrucât taxa a fost achitată în favoarea Administrației F.

  1. C. -N. .

    Pe fondul cauzei, reține că reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN PASSAT anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 3616, în data de_ .

    Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

    Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

    În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

    2

    Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

    Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

    În tem.art.274 al.1, 3 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 659,3 lei cheltuieli de judecată.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

    Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A. DE ADMINISTRARE F. și D. G. A F. P. C. și respinge acțiunea față de aceste pârâte, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D.

    1. , cu domiciliul în comuna A., sat A., str. L. nr.177, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., cu sediul în C. -

N., Piața A. I. nr.19, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3616 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 659,3 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

D. -I. T.

Grefier,

L. M.

Red. D.T./L.M./ _

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3086/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare