Sentința civilă nr. 3106/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3106/2013
Ședința publică de la 21 Februarie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. -I. T.
Grefier: L. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. A. G. și pe pârât I. P. J. C. - S.
P. C. -R. P. DE C. I. A., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Tribunalul reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de_ sub nr._, reclamantul M. A. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta I. P. J. C. - S. P. C. R.
P. de C. și Înmatriculare a Vehiculelor ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului proprietate personală fără plata taxei de poluare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, a achiziționat autoturismul dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, țară în care autovehiculul a fost înmatriculat pentru prima dată astfel încat, pentru prima înmatriculare în România perceperea taxei de poluare este incompatibilă cu prevederile comunitare.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta I. prefectului județului C. - S. P. C. R. P. de C. și Înmatriculare a Vehiculelor nu a depus la dosar întâmpinare.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul deține un autoturism marca FORD cu nr. de identificare WFOAXXGCDAYR61937, anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Germania.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că OUG nr.50/2008, stabilește prin art.1 cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată a
1
taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Potrivit disp.art.148 al.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Analizând compatibilitatea acestei taxe, tribunalul apreciază că, în cauza de față, sunt încălcate dispozițiile art.90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene(actualmente art.110 TFUE), în acest sens pronunțându-se și CJUE prin Decizia din data de_ în cauza nr.C- 402/09.
Disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene (art.110 TFUE ), aplicabile, în speță, stabilesc că " nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție".Mai mult Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second- hand deja înmatriculate într-un alt stat membru;cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Având în vedere cele de mai sus, instanța va admite cererea formulată de reclamantul M. A. G. și va obliga pe pârâta I. P. - S.
P. C. R. P. de C. și Î. a A. lor la înmatricularea autovehiculului marca FORD cu nr. de identificare WFOAXXGCDAYR61937, fără plata taxei de poluare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.
A. G., cu domiciliul în C. -N., str. R. nr.5, ap.9, jud. C. în contradictoriu cu pârâta I. P. jud. C. - S. P. C. R.
P. de C. și Î. a A. lor, cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr.58, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâta la înmatricularea autovehiculului marca FORD cu nr. de identificare WFOAXXGCDAYR61937, fără plata taxei de poluare.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din_ .
2
Președinte,
D. -I. T.
Grefier,
L. M.
L.M. 26 Februarie 2013
3