Sentința civilă nr. 317/2013. Contencios. Despăgubire
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 317/2013
Ședința publică din data de 15 Martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul S.C. F. SA împotriva pârâtei
A. F. P. PENTRU C. M. A J. B. -N., având ca obiect
despăgubire restituire taxă prima înmatriculare
.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 8 martie 2013 susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 15 martie 2013.
Deliberând constată:
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată la tribunal sub nr. de mai sus reclamanta SC F. S. a chemat în judecată pârâta A. F. P. pentru C. M. solicitând obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme, în sumă de 11495,88 lei, plus dobânda legală calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
În motivare se arată că a achiziționat un autoturism înmatriculat în UE și neînmatriculat în România, iar pentru a-1 înmatricula în România a fost obligat să plătească suma solicitată spre restituire. Reclamantul a achitat această sumă și a înmatriculat autoturismul în România, așa cum rezultă din certificatul de înmatriculare.
A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă potrivit actului contestat cererea a fost respinsă, motivat de faptul că taxa specială s-a perceput legal, conform Codului fiscal.
Se consideră că perceperea acestei taxe, prev de art. 2141-2143din Legea 571/2003, este contrară dreptului comunitar-încălcându-se principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne atât timp cât pentru un autoturism deja înmatriculat în România nu se percepe această taxă la reînmatriculare, schimbarea proprietarului și deci nu pot fi aplicabile în dreptul intern, contravenind disp. art. 90 par.l din Tratatul de înființare a Comunității Europene, art. 148 din Constituția României, Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană-ratificat
prin Legea 157/2005 și prin urmare perceperea acestei taxe este ilegală.
Direcția Generală a F. P. a formulat întâmpinare, pentru AFP pentru C. M.
B. -N.
, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamant.
În motivare, se arată că taxa specială de înmatriculare a fost încasată de reclamant în temeiul art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311-312din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.571/2003.
În contradictoriu cu reclamantul se mai arată că, prevederile art. 2141și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în baza cărora s-a datorat și încasat taxa specială de primă înmatriculare, nu au fost in contradicție cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre au fost și sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora. Este bine cunoscut faptul ca art.90 din Tratatul CE, reprezintă unul din temeiurile de baza ale constatării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsura de natura administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul
Uniunii Europene. Însă, așa cum rezultă în mod textual și expres din chiar conținutul art.90 alin. 1 din Tratatul CE: ,,nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".
Norma mai sus indicată se referă la interzicerea masurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
În speță, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare) nu s- a aplicat exclusiv autoturismelor și autovehiculelor second-hand provenite din alte state membre ale UE, ci ea s-a aplicat tuturor autoturismelor și autovehiculelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografica sau natională, respectiv se aplică și autoturismelor și autovehiculelor noi provenite din alte state membre ale UE, precum și autoturismelor noi și second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale UE (Asia,America,etc.) iar cel mai important, taxa se aplică și autoturismelor și autovehiculelor noi din producția națională a României, respectiv pentru mărcile Dacia, Daewoo, Aro, precum și pentru orice alte mărci de autoturisme si autovehicule comerciale cu masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, supuse înmatriculării.
Ca urmare instituirea criteriului, primei înmatriculări în România conferea taxei speciale un caracter de maxima generalitate care nu depindea în nici un fel, așa cum s-a mai arătat de proveniența geografică sau națională a acestor autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art.90 din Tratatul CE, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau discriminatorie negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de prima înmatriculare în România.
Pe de altă parte se învederează și aspectul referitor la corectul caracter al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ce a fost prevăzut de art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și anume acela de taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România, sau taxă specială de reînmatriculare în România.
Acesta este motivul pentru care în situația în care o persoană română achiziționa un autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat in România de către vechiul proprietar, nu mai plătea aceasta taxă specială întrucât în acest caz nu mai era de a face cu o primă înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului. În situația mai sus descrisă rezultă că reclamantul nu s-a aflat în situația unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat în România și ca atare în mod corect i-a fost impusă pentru realizarea primei înmatriculări, plata taxei speciale de prima înmatriculare.
De asemenea, se precizează că principiul "poluatorul plătește"; pe care s-a bazat instituirea taxei speciale pentru autovehicule, era un principiu acceptat la nivelul U.E., astfel că 16 state membre ale U.E practică în prezent o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (Grecia, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda etc).
Acestea sunt argumentele pentru care se apreciază că taxa de primă înmatriculare a fost corect percepută de la reclamantă cu ocazia realizării primei înmatriculări a autovehiculului despre care acesta face vorbire in acțiunea introductivă.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data plății taxei și până la restituirea efectivă a sumei, se consideră că cererea reclamantei este nefondată si nelegală, acordarea dobânzilor contravine art. 9 din O.G. nr. 13/2011, unde se prevede că
"dobânzile percepute sau plătite de Banca Naționala a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A, de organizațiile cooperatiste și de MFP precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice";. Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.
În privința cheltuielilor de judecată se apreciază că nu se impune acordarea acestora deoarece nu se poate reține vreo culpă a pârâtei care a perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare.
În drept s-au invocat prev. art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv înscrisurile depuse, instanța reține următoarele:
Reclamanta SC F. S. a cumpărat și importat dint-un alt stat membru al UE un autovehicul second-hand, iar cu ocazia înmatriculării în România, aceasta a achitat în contul Trezoreriei B. suma de 11495,88 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, conform OP nr. 192/_ .
La data achitării taxei de primă înmatriculare de către reclamantă, pentru un autovehicul care a fost înmatriculat anterior într-un alt stat al UE, erau în vigoare prevederile art. 214/1-214/3 din Legea nr.571/2003, în temeiul cărora a și fost percepută taxa.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept este incidența disp.art. l48 alin.2 și 4, rap.la art. 11 din Constituția României și analizarea disp. art. 90 paragraf l din Tratatul Comunității Europene invocat de reclamant.
Conform art. l48 alin.2 din Constituția României, "ca urmare a aderării, prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare"; (prin L. nr. l57/2005, România a ratificat tratatul privind aderarea la Uniunea Europeană);
Potrivit alin.4 al art. l48 din Constituție, autoritatea judecătorească (alături de Parlament, Președintele României și Guvern), garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prev.alin.(2) iar prin disp.art.11 alin.1 din Constituție, Statul Român s-a obligat să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Așadar, în raport cu dispozițiile menționate din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar, începând cu data aderării, respectiv 0l.0l.2007.
Din această perspectivă, tribunalul constată că disp. art. 2l4/l - 2l4/3 din Codul fiscal, începând cu data de 0l.0l.2007, contravin disp. art. 90 paragraf l din Tratatul Comunității Europene care se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor State membre" și "impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare"; .
Discriminarea la care face referire acest text din dreptul comunitar are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Românie.
In conformitate cu prev. art. 2l4/l din Codul fiscal taxa de primă înmatriculare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România, indiferent de unde provin, chiar dacă au fost înmatriculate într-un alt stat al U.E.
In acest fel, perceperea taxei, determinată de traversarea graniței de către autoturismul importat dintr-o țară comunitară, este interzisă de prev.art. 90 paragraf l din tratat și care trebuie respectate și de către Statul Român.
Diferența de aplicare a taxei de primă înmatriculare introduce un regim juridic fiscal discriminator pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, nu se percepe o asemenea taxă.
În condițiile în care taxa a fost percepută cu încălcarea normelor comunitare, respectiv este o taxă încasată de organele fiscale cu încălcarea normelor de drept comunitar, nu se poate accepta ca aceasta să fie compensată în parte cu o altă taxă prevăzută de un alt act normativ ulterior, și anume cu taxa pe poluare prev. de OUG nr.50/2008 (ordonanță prin care au fost abrogate disp.art.214/1- 214/3 din Legea nr. 571/2003).
Așa fiind, dând efect direct dispozițiilor art. 110 parag. 1 din Tratat, tribunalului, ca prim judecător comunitar, îi revine sarcina de a elimina disfuncționalitățile constatate și, în speță, prin aplicarea directă a Tratatului, de a recunoaște dreptul particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii
Pentru considerentele mai sus arătate, instanța urmează să admită acțiunea reclamantei, în sensul că va obliga pârâta A. F. P. PENTRU C. M. B. -N. să restituie reclamantei suma de 11.495,88 lei, achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, precum și să plătească acesteia dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării, până la restituirea efectivă.
În privința dobânzii legale, aceasta se impune a se acorda reclamantei în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Codului civil - întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. A admite teza avansată de pârâtă în sensul că dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, independent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, înseamnă a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
În temeiul prev. art. 274 C.pr.civ., va obliga pârâta să plătească reclamantei, suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta SC F. S. , cu sediul în loc. Maieru, sat A., nr. 59, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. PENTRU C. M.
B. -N.
, cu sediul în B., str. 1 D., nr6-8, jud. B. -N. .
Obligă pârâta A. F. P. PENTRU C. M. B. -N. să restituie reclamantei suma de 11.495,88 lei, achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, precum și să plătească reclamantei dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării, până la restituirea efectivă.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. A. P. I. D. M.
Red/dact: MAP/HVA
_ /4 ex