Sentința civilă nr. 3183/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3183/2013

Ședința publică din data de 21 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. Ț.

Grefier L. B.

S-a luat spre examinare cauza din Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. L. P. în contradictoriu cu pârâta A.F.P. T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a

doua strigare se constată lipsa părților.

P. edura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, î

n ceea ce privește excepția invocată prin întâmpinare, instanța constată că este neîntemeiată și o va respinge întrucât prin Decizia RIL 24/2011 s-a declarat admisibilă o astfel de cerere, și întrucât aplicarea Legii 9/2012 este și în prezent suspendată, jurisprudența anterioară apariției legii continua să fie aplicabilă.

Instanța, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul BARTA L. P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. A MUNICIPIULUI T., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligata aceasta la restituirea sumei de 3093 lei cu dobânda legală calculată la această sumă, începând de la data plății_ și până la restituirea efectivă.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că a achitat suma de 3093 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de identificare WVWZZZ1JYD128924, conform chitanței seria TS3A nr. 7665482 din data de_ .

Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plata a taxei de poluare, decizia de calcul a taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare al autoturismului în străinătate tradus în limba română.

Acțiunea nu a fost întemeiata in drept.

La data de_ pârâta AFP T. a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, soluționată în sensul respingerii sale iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Totodată, pârâta a depus cerere de chemare in garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., solicitându-se în cazul admiterii acțiunii, admiterea și a cererii de chemare in garanție.

In susținerea acestei cereri se arată că taxa care a fost plătită de reclamant

"constituie venit la bugetul F. Pentru M. si se gestionează de A. F. Pentru M. in vederea finanțării programelor pentru protecția mediului";.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în raport de dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul Barta L. P. a achitat suma 3093 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de identificare WVWZZZ1JYD128924, conform chitanței seria TS3A nr. 7665482 din data de_ (f.12).

Considerând nelegală perceperea acestei taxe reclamanta a formulat prezenta acțiune.

Taxa de poluare a fost percepută sub incidenta OUG 50/2008 în forma inițiala. Ca atare legalitatea refuzului de restituire și legalitatea dreptului pretins de reclamantă trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicată.

Astfel, OUG nr. 50/2008 în forma inițiala stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s- au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru

menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.";

Tribunalul apreciază că în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente instanța apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene în vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art. 110 TFUE ).

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare intre produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla într-un raport de concurența, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speța fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea față de pârâta A. F. P. a Mun. T., va obliga pe aceasta să restituie reclamantului suma de 3093 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată

și cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

În legătură cu cererea reclamantului privind acordarea dobânzii legale, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, în speță se poate acorda dobânda legală prevăzută de legea civilă, întrucât perceperea taxei din speță, cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță.

Având în vedere considerentele de mai sus și faptul că în baza OUG 50/2008 taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție în temeiul art. 60 și urm C.pr.civ va admite și

cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 3093 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului.

In baza art. 274 C.pr.civ tribunalul va obliga pârâta AFP T. aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru si timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite acțiunea în contencios formulată de reclamantul BARTA L. P. ,

cu dom. ales în T., str. A. B. nr.19, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta A.

F. P. a mun. T., cu sediul în T., P-ța R. nr.15B, jud. Cluj și în consecință:

Obligă pârâta AFP T. să restituie reclamantului suma de 3093 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală de la data achitării_ și până la data restituirii acesteia.

Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei, reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.

  1. T., împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6.

    Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 3093 lei reprezentând taxa restituită reclamantei, cu dobânda legală de la data achitării_ și până la data restituirii acesteia.

    Cu drept de recurs în termen 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .

    PRESEDINTE GREFIER

    1. T. L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3183/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare