Sentința civilă nr. 3261/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
SENTINTA CIVILA Nr. 3261/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE O. R. G.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. A. M. și pe pârât A. F. P. A M. C. -
N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta dupa care, se constată că la data de_ s-a depus prin registratura instanței întâmpinare și cerere de chemare în garanție din partea pârâtei, în contradictoriu cu chemata în garanție Adminsitratia Fondului Pentru Mediu.
De asemenea, se constată că reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și 0,30 lei timbru judiciar, deși a fost legal citat cu această mențiune.
Din oficiu, instanța invocă excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare pe excepție.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul M. A. M. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A. F. P. C. -N., prin care a solicitat restituirea sumei de 9559 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS6 nr. 3414623 din data de_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei si cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție cu privire la A. FONDULUI PENTRU MEDIU și a solicitat restituirea taxei, întrucât aceasta s-a constituit venit la fondul acestei pârâte, în conformitate cu art. 1 din OUG nr. 50/2008.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.
La primul termen de judecată din_, Tribunalul a invocat din oficiu excepția nelegalei timbrări, excepție pe care o găsește întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxeaza în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.
Articolul 20 alin. 1, 3 din același act normativ, statuează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
In cauza, se constată că, deși reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru - 39 lei și timbrul judiciar - 0,3 lei (fila 17 dosar), acesta nu a achitat taxa de timbru menționată până la primul termen de judecată.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 137 Cod de procedură civilă, instanța va admite excepția nelegalei timbrări și va anula ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. A. M., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municpiului C. -N. .
Ca urmare a anulării cererii de chemare în judecată, Tribunalul va respinge ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării și în consecință:
Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. A. M., cu domiciliul în C. -N., str. bd. 1 D. 1918, nr. 126, ap. 26, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F.
A MUNICPIULUI C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I., nr. 19, jud. C. .
Respinge ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2013.
Președinte,
R. G.
Grefier,
P.
A.P. 01 Martie 2013 Red. ORG/tehn AP _