Sentința civilă nr. 3443/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator date - 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3443

Ședința publică de la 24 Iulie 2013

Completul compus din:

Președinte: H. I. -D., judecător Grefier: M. L. -M.

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul I. I. , cu domiciliul în T., nr. 310, jud. Sălaj, în contradictoriu cu pârâtele A. -A.

F. P. Z.,

cu sediul în Z. ,

Piața I. M., nr. 15, jud. Sălaj și A.

F. pentru M.,

cu sediul în B., sector 6, S. I., nr. 294, Corp A, având ca obiect obligație de a face - restituire taxă auto.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în baza dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

I N S T A N Ț A

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 6519/84 din_, reclamantul I. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a M. Z. și A. F. pentru M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.814 lei, reprezentând diferența dintre suma de 4716 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și suma de 2909 lei restituită prin Decizia nr. 7625/_, cu dobânda legală de la data plății și până la restituirea integrală.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achitat la Trezoreria Z. suma de 4716 lei, cu titlu de taxă pe poluare autovehiculul marca Volkswagen Caddy, cu număr de identificare WV1ZZZ9KZ3R507389, conform chitanței seria TS3A nr. 7410632 din data de_ .

Prin Decizia de restituire nr. 7625/_ emisă de A.F.P. Z., i s-a restituit suma de 2902 lei, reprezentând diferența între taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pe emisii poluante stabilită conform Legii 9/2012. Reclamantul a solicitat restituirea diferenței de 1.814 lei și, în urma refuzului comunicat de pârâtă, s-a adresat instanței, apreciind că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile Tratatului Comunității Europene.

În drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 148 Constituția României, art. 90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de restituire, cartea de identitate a autoturismului, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE.

Prin întâmpinare, pârâta AFP Z. - prin D.G.F.P.Sălaj a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, susținând în motivarea excepției faptul că reclamantul nu a atacat un act administrativ și nu a urmat procedura prevăzută de art. 207 și urm. Cod procedură fiscală.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii deoarece dispozițiile OUG nr. 50/2008, în baza căreia a fost percepută taxa de poluare, nu contravine legislației comunitare, ci dimpotrivă respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.

Cu aceeași ocazie pârâta a formulat și depus cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru M., solicitând ca, în cazul admiterii acțiunii, să fie admisă și cererea de chemare în garanție. În susținere s-a arătat că taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. .

Chemata în garanție nu a depus întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 17 mai 2013, din oficiu, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru

M. .

În temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța reține următoarele:

Prin Decizia Î. nr. 24/_ de admitere a recursului în interesul legii s-a statuat că sunt admisibile acțiunile prin care se solicită restituirea taxei de poluare în lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de art. 205-218 din OUG nr. 92/2003. În cuprinsul acestei hotărâri a fost expusă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst).

Pe cale de consecință, apreciind că aceleași argumente sunt valabile și în privința cererii de restituire a taxei reținute în baza Legii nr. 9/2012, care este percepută cu încălcarea dispozițiilor art. 110 TFUE (având în vedere că prin suspendarea aplicării art. 4 alin. 2 al Legii nr. 9/2012 se menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală), instanța reține că inadmisibilitatea acțiunii cu această motivație nu poate fi reținută. În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii cu motivația că reclamantul nu a atacat un act administrativ în sensul definit de Legea nr. 554/2004, tribunalul reține că introducerea prezentei acțiuni este întemeiată pe refuzul nejustificat de soluționare favorabilă a cererii de restituire, refuz care rezultă din practica administrativă a pârâtei anterioară introducerii acțiunii, din

poziția procesuală a acesteia și răspunsul comunicat reclamantului în acest sens. Pentru aceste motive instanța va respinge excepția inadmisibilității acțiunii.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru M., instanța o va admite, având în vedere că taxa de poluare a fost achitată în urma emiterii deciziei de calcul a taxei emisă de AFP Z., în calitate de autoritate fiscală competentă. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012 autoritatea fiscală competentă are în atribuție stabilirea taxei de poluare, verificarea, colectarea și executarea silită, iar faptul că ulterior colectării taxelor sumele sunt distribuite unui alt beneficiar, în speță Administrației F. pentru M., nu îi atrage acestei instituții calitatea procesuală pasivă în acțiunea introdusă de reclamantă pentru restituirea taxei. Calitatea procesuală pasivă constă în identitatea dintre persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul dedus judecății, care în prezenta cauză nu este AFM, ci AFP Z. . Pe cale de consecință tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive și pe cale de consecință va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei A.

  1. pentru M., ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

    Referitor la fondul cauzei, din actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:

    Reclamantul a achitat la Trezoreria Z. suma de 4.716 lei cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehiculul marca Volkswagen Caddy, cu număr de identificare WV1ZZZ9KZ3R507389, conform chitanței seria TS3A nr. 7410632 din data de_ .

    Prin Decizia de restituire nr. 7625 din_ emisă de A.F.P.Z., reclamantului i s-a restituit suma de 2902 lei, reprezentând diferența între taxa pe poluare pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe emisii poluante, calculată în temeiul Legii 9/2012. Autovehiculul a fost cumpărat de reclamant din O. nda și înmatriculat în acest stat. Considerând nelegală reținerea sumei de 1.814 lei cu titlu de taxă pe emisii poluante, reclamantul s-a adresat pârâtei AFP Z., solicitând restituirea acestei sume, cerere respinsă însă de pârâtă, conform Adresei nr. 55475/_ ..

    Tribunalul constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse

    - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

    În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate

    în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

    Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

    CJUE s-a pronunțat și în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

    Deși prin hotărârile pronunțate în cauzele Tatu și Nisipeanu s-a stabilit incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG nr. 50/2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei pentru emisiile poluante stabilită în temeiul Legii nr. 9/2012 (care abrogă OUG nr. 50/2008), tribunalul constată că rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza Tatu sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față.

    Legea nr. 9/2012 instituie în locul taxei pe poluare taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementând în articolul 4 următoarele:

    1. Obligația de plată a taxei intervine:

      a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

      1. la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

      2. la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

    2. Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.*)

Prima transcriere a fost definită de art. 2 lit. i din Legea nr. 9/2012 ca fiind - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat

dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, in conditiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

În mod evident prima transcriere a dreptului de proprietate este altceva decât prima înmatriculare (înscriere) în România a autovehiculelor second-hand înmatriculate anterior în țări membre UE, respectiv ea reprezintă în opinia acestei instanțe, o vânzare a unui autovehicul rulat deja înmatriculat în România, către un alt proprietar, tot în România.

Prin OUG nr.1/2012 s-a suspendat aplicarea art. 4 alin. 2 al Legii 9/2012 ceea ce înseamnă că în continuare taxele pe emisiile poluante se plătesc doar de către proprietarii de autovehicule second-hand care le achiziționează din străinătate și le înmatriculează pentru prima dată în România, adică există o discriminare care încurajează cumpărarea de autovehicule rulate din România, pentru care, după intrarea în vigoare a legii și până la_ nu se mai plătește taxa pe emisiile poluante (cu specificațiile menționate în art. 4 alin. 2) față de autoturismele cumpărate din țările UE și înmatriculate pentru prima dată în România, pentru care se plătește.

Din aceste motive, existând această discriminare generată de suspendarea art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 prin OUG nr. 1/2012, tribunalul constată că rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza Tatu sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa pentru emisiile poluante a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta AFP Z. urmând a fi obligată să-i restituie taxa pentru emisiile poluante reținută necuvenit, în sumă de 1.814 lei împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății, respectiv_, și până la data restituirii integrale.

Conform prevederilor art. 21 alin 4 din Codul de procedura fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții si alte venituri ale bugetului general consolidat a fost efectuată fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Principiul răspunderii patrimoniale presupune reparația in natură si integrală a prejudiciului, iar o justă reparație a prejudiciului suferit de contribuabil ca urmare a încasării și folosirii de către pârâtă a unei sume, fără temei legal, presupune restituirea nu numai a acestei sume ci și a dobânzii legale calculate pentru perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil.

În privința cererii de chemare în garanție, în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 1 din Legea nr. 9/2012, având în vedere că sumele achitate cu titlu de taxă pentru emisiile poluante constituie venit la bugetul

F. pentru M. și se gestionează de către chemata in garanție, tribunalul va admite cererea de chemare in garanție și va obliga A. F. pentru M. să achite în favoarea pârâtei A. F. P. Z. suma de 1.814 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante restituită reclamantului, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, la solicitarea reclamantului, pârâta AFP Z. va fi obligată, în calitate de parte căzută în

pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și valoare timbru judiciar.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta A.

F.

P.

Z. - prin D.G.F.P.Sălaj.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.

F.

pentru M., invocată din oficiu și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite acțiunea formulată de reclamantul I. I., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Z. și, în consecință, obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1.814 lei, reținută de pârâtă cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu dobânda legală de la data de_ și până la data restituirii efective.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. și, în consecință, obligă chemata în garanție să achite în favoarea pârâtei A. F. P. Z. suma de 1.814 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule restituită reclamantului, cu dobânda legală de la data de_ și până la data restituirii efective.

Obligă pârâta A.F.P. Z. să plătească reclamantului suma de 39,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică în data de 24 iulie 2013.

Judecător,

Grefier,

H.

I. -D.

M.

L.

-M.

Red. HID/_ /Dact. MLM/_ /5 ex./com. 3 ex./_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3443/2013. Contencios. Obligația de a face