Sentința civilă nr. 355/2013. Contencios. Despăgubire
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 355/2013
Ședința publică din data de 21 Martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER: M. D.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SC P. S. B., împotriva pârâtei A. F. P. PENTRU C. M.
B. -NĂSĂUD și în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M. B., având ca obiect despăgubire - restituire taxă pentru emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, av.
Moruțan Alin, lipsă fiind reprezentanții legali ai pârâtelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care:
Reprezentantul reclamantei arată că nu deține actele cu care să dovedească proprietatea și proveniența autoturismului dintr-un stat comunitar și nici nu intenționează a le depune. Mai arată că ar renunța la judecată, însă nu are mandat expres cu privire la acest aspect, motiv pentru care lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța în cauză.
Tribunalul reține dosarul în pronunțare.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC P. S. a chemat în judecată pârâta A. F. P. pentru C. M. B. -Năsăud solicitând restituirea taxei pentru emisii poluante in suma de 687 lei cu plata dobânzilor legale calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
În motivare se arată că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune.
A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.
Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.
Direcția Generală a F. P. B. -Năsăud
a formulat întâmpinare
, pentru pârâta A.
F. P. pentru C. M.
, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare se arată că reclamantul a solicitat instanței să dispună restituirea taxei pe emisiile poluante susținând că dispozițiile în baza cărora a fost încasată această taxă sunt în contradicție cu prevederile art. 90, paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Se mai arată că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, motivat de faptul că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că autovehiculul nu a mai fost înmatriculat într-un alt stat membru UE, fiind în situația unei prime înmatriculări în România, la cererea reclamantei, ca prim proprietar. Fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autovehiculelor noi, înmatriculate pentru prima dată în spațiul comunitar, în România, taxa pentru emisii poluante nu contravine în situația concretă din speță față de disp. art. 90 din tratat, nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne.
Taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si in Normele metodologice de aplicare.
Taxa se plătește, conform art.4 din Legea 9/2012 cu ocazia înscrierii în evidentele autorității competente a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare. Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care înlocuiește O.U.G. 50/2008, instituie, în concordanță cu principiile europene de impozitare, o taxă de mediu care descurajează poluarea produsă de autovehicule.
Această lege continuă strategia de reducere a emisiilor de poluanți cu impact asupra mediului, prin aplicarea unei taxe autovehiculelor în raport cu gradul de poluare. Sumele astfel colectate se transformă într-un instrument cu efecte pozitiv asupra calității mediului, în primul rând pentru ca descurajează circulația autovehiculelor uzate, cu grad ridicat de poluare și, în al doilea rând, pentru că se constituie venit la bugetul F. pentru M. .
Sumele colectate prin achitarea acestei taxe sunt destinate în exclusivitate finanțării proiectelor și programelor pentru protecția mediului. Așadar taxa nu se restrânge doar la proiectele și programele privitoare la poluante, ci își găsește finalitatea într-o arie mult mai largă ce vizează îmbunătățirea factorilor de mediu.
Legea 9/2012 asigură instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele existente sau care intră în Parcul auto național și de asemenea aplicarea echitabilă a acesteia prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite.
In acest mod, dând eficiență deplină principiului "poluatorul plătește", taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule este plătită o singura dată, de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează și de către cei care au achiziționat, dar pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare.
Modalitatea de calcul a taxei este unitară pentru toate situațiile în care aceasta se achită. Ea se calculează în mod identic indiferent dacă este achitată la momentul primei înmatriculări în România sau la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor care se înstrăinează, după data intrării în vigoare a legii, și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrica,emisia de C02 si norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși in Anexa nr.4 a legii. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule are același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România, sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România si pentru care se transcrie dreptul de proprietate.
In ceea ce privește O.U.G. nr.1/2012 prin care au fost suspendate prevederile art.4, al.2 din Legea 9/2012 până la data de_, se arată că adoptarea acestei măsuri s-a impus luând în considerare dificultățile de ordin tehnic ce ar fi putut fi întâmpinate prin aplicarea imediată a dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, si având în vedere necesitatea înlăturării acestor dificultăți, care să permită aplicarea corectă a taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule și înlăturarea riscului de întârziere a procesului de stabilire exactă a cuantumului acesteia,
Această măsură este una temporară, întrucât s-a apreciat necesară alocarea unui interval de timp de 1 an în scopul reevaluării impactului pe care măsurile cuprinse în acest act normativ le au în plan economic și social.
Se mai arată că prin adoptarea acestei ordonanțe nu a avut loc o exonerare de la plata taxei pentru autovehiculele prevăzute la art.4,al.2 din Legea nr.9/2012, respectiv autovehiculele rulate
pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003 sau taxa pe poluare pentru autovehicule, ci, doar suspendarea momentului plații taxei până la data de_, pentru considerentele mai-sus indicate.
Se apreciază așadar că nu există motive pentru a se reține că prin adoptarea O.U.G. nr.1/2012 s-ar fi produs o discriminare a unei categorii de autovehicule față de altele, întrucât toate categoriile de autovehicule sunt obligate, in continuare, la plata taxei pentru emisiile poluante, indiferent că sunt înmatriculate pentru prima dată în România după intrarea in vigoare a Legii nr.9/2012 sau au fost anterior înmatriculate fără plata taxei speciale de primă înmatriculare sau poluare, pentru acestea din urma obligația de plata intervenind cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate.
Pentru cea din urma categorie de autovehicule, a avut loc doar o amânare a momentului plății și nu o exonerare de plată a taxei, motiv pentru care se solicită a se constata că, prin adoptarea
O.U.G. nr.1/2012, nu se poate reține caracterul discriminatoriu al noii taxe stabilită prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,
Mai invocă reclamanta încălcarea art.25 din Tratat, articol conform căruia se interzice între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv taxele vamale cu caracter fiscal. Se apreciază nefondată această susținere, dat fiind că, așa cum reiese din practica CJCE, atâta timp cât această taxă nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat, ci pentru înregistrarea acestuia în vederea punerii în circulație, aceasta nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art.25 din Tratat.
Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România un autoturism second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Se mai invocă încălcarea prevederilor art.90 din Tratat conform căruia nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, devenit art.110 după consolidarea tratatului, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate în baza unor criterii diferite.
CJCE a mai stabilit și că acest text de lege trebuie interpretat ca interzicând o taxa pe poluare perceputa cu ocazia primei înmatriculări atât timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduala a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Din analiza dispozițiilor cuprinse in Legea Nr.9/2012 rezultă că determinarea taxei pe poluare se realizează pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrica) și clasificarea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, astfel încât exigentele stipulate de CJCE sunt respectate.
Curtea Europeana de Justiție (CJCE) a arătat ca o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehicule un sistem de taxă al cărei cuantum creste progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Prin urmare, existența taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu este contrara dispozițiilor comunitare, această noua lege respectă principiile europene de impozitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa achitată de reclamanta, astfel că se solicită respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată.
Reclamantul a solicitat restituirea taxei, precum și a dobânzii calculate până la restituirea efectiva a sumei.
Se consideră că cererea reclamantului este nefondată și nelegală, acordarea dobânzilor contravine art. 9 din O.G. nr. 13/2011, unde se prevede că dobânzile percepute sau plătite de Banca Naționala a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.
În privința cheltuielilor de judecată, se apreciază că nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată, neputând fi reținută vreo culpă a celor doua pârâte care au perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare.
De asemenea DGFP B-N a formulat cerere de chemare în garanție pentru pârâta A.
F. P. pentru C. M. B. -Năsăud,
a Administrației F. pentru M. prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei solicitate de reclamant, a dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată, în cazul în care instanța va admite acțiunea introductivă.
În motivare se arată că suma solicitată de reclamant reprezintă taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxa ce a fost încasată de către organul fiscal competent, în baza dispozițiilor Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Conform art. 5, al.1-3, din Legea nr.9/2012 organul fiscal teritorial calculează cuantumul taxei, însă taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru M. .
Potrivit prevederilor O.M.F.P. nr.1899/2004, Cap.II, pct.12 dobânzile cuvenite contribuabilului se suportă din același buget și cont de venit bugetar din care s-a făcut și restituirea sumei pentru care s-a solicitat plata dobânzii. Pentru acest motiv se solicită să se dispună obligarea chematei în garanție A. F. pentru M. și la plata dobânzii legale la suma solicitată de către reclamant.
Chemata în garanție A. F. pentru M.
nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a depus întâmpinare.
Analizând probele administrate în cauză, tribunalul reține că
acțiunea reclamantului este neîntemeiată, deoarece acesta nu a făcut dovada că autoturismul cu privire la care s-a plătit taxa pentru emisii poluante a cărei restituire se solicită este second-hand și că a fost achiziționat dintr-un stat comunitar.
Astfel, reclamantul, prin demersul său, a solicitat restituirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, în considerarea faptului că sunt aplicabile speței, normele comunitare.
C.J.U.E. a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, în astfel de situații putând fi plătite și daune pentru pierderile suferite (C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Potrivit art.110 (actual) din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise astfel taxele discriminatorii sau protecționiste.
În determinarea caracterului discriminatoriu al taxei, esențial este a stabili dacă aceasta este impusă ca urmare a traversării graniței dintr-un stat comunitar într-un alt stat comunitar, reclamantul având obligația să-și dovedească acțiunea formulată, adică se impune a fi făcută dovada faptului că prevederile art.90 din Tratatul CE sunt incidente în cauză.
Acesta trebuia să depună înscrisurile care să ateste că bunul în litigiu - respectiv autoturismul a fost înmatriculat anterior într-unul din statele membre ale UE fiind suspus deci, anterior traversării graniței, unui impozit într-un alt stat comunitar.
Raportat la împrejurarea că reclamantul nu a depus acte care să ateste proveniența, înmatricularea anterioară a autoturismului, acțiunea în care se prevalează de preeminenta normelor comunitare apare ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția dată acțiunii principale, cererea de chemare în garanție apare ca fiind neîntemeiată, astfel că tribunalul o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul SC P.
S.,
cu sediul în B., cartier Unirea, str. Agronomului, nr. 29B, jud. B. -Năsăud, împotriva pârâtei A. F. P. pentru C. M. B. -Năsăud,
cu sediul în B., str. 1 D.
, nr. 6-8, jud. B. -Năsăud.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. pentru
C. M. B. -Năsăud împotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I., nr. 294, Corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
B. L. | T. | M. D. |
Red/dact: BLT/HVA
_ /4ex