Sentința civilă nr. 3557/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3557/2013
Ședința publică de la 01 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. L.
GREFIER: C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant S. M. și pe pârât A. F. P. D., pârât A. F. Pentru M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Se constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de_ s-a depus prin registratura instanței întâmpinare și cerere de chemare în garanție din partea pârâtei în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. Pentru M. .
Pentru termenul de judecată din data de 1 martie 2013 reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru pentru recurs în sumă de 39 lei, sub sancțiunea anulării cererii, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (f. 15).
Față de împrejurarea că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei dovada privind achitarea taxei judiciare de timbru sus-menționate, Tribunalul, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, invocă excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare cu privire la această excepție.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ reclamanta S.
M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. D. și cu pârâta A. F. Pentru M., restituirea sumei de 1535 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.
Pentru termenul de judecată din data de 1 martie 2013 reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru pentru recurs în sumă
1
de 39 lei, sub sancțiunea anulării cererii, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (f. 15).
Față de împrejurarea că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei dovada privind achitarea taxei judiciare de timbru sus-menționate, Tribunalul, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, a invocat excepția
insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară nu a fost achitată în cuantumul legal, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată în cuantumul legal.
În fine, alin.3 al aceluiași articol prevede că neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Raportat la considerentele mai sus invocate, Tribunalul apreciază că excepția este întemeiată astfel că în temeiul art.137 C.pr.civ. raportat la art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, va admite excepția insuficientei timbrări și va anula ca insuficient timbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a mun. D. și A. F. pentru M., având ca obiect restituire taxă poluare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
:
Admite excepția insuficientei timbrări, invocată de instanță din oficiu.
Anulează ca insuficient timbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. M., cu domisicliul în D., str. 1 Mai, nr. 115, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a mun. Cluj- Napoca, cu sediul în Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu, nr. 19, jud. Cluj, și A.
F. pentru M., cu sediul în B., S. I., nr. 294, Corp A, Sector 6, având ca obiect restituire taxă poluare.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 01 martie 2013.
Președinte,
E. L.
Grefier,
C. -G. H.
C.H. 07 Martie 2013 Red. L.E./Tehnored. C.H 5 ex./_ .
2