Sentința civilă nr. 3671/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 3671/ 2013Ședința publică din data de 4 martie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE A. G. C.
Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul P. M. I. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. C. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul P. M. I. a solicitat obligarea pârâtelor A. F. P. a Municipiului C. -Napoca și A.
F. pentru M. să îi restituie suma de 2669 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu AFP C.
-Napoca, alte înscrisuri relevante.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtele, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN GOLF cu nr. de identificare WVWZZZ1HZTW330568 anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 2669 lei la AFP C. -Napoca, la data de_ .
Reclamantul a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, pârâta respingându-i cererea.
1
Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
În ceea ce privește dobâ nda fiscal ă
pretinsă, tribunalul apreciază că în speță se putea acorda doar dobânda legală întrucât perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță.
Reclamantul nu a solicitat însă acordarea dobânzii legale, astfel că, în temeiul art.129 alin. 6 din codul de procedură civilă și cu respectarea principiului disponibilității care guvernează acest proces, se va respinge capătul de cerere accesoriu.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă în parte, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Cod, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
2
ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. M.
, cu domiciliul în C. -Napoca, str. C. nr. 7, ap. 17, jud.C., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a municipiului C. -Napoca, cu sediul în C. -Napoca, P- ța A. I., nr.19, jud. C. și A. F. pentru M. , cu sediul în B. S. I. nr.294, corp A, sector 6.
Obligă pârâtele în solidar să restituie reclamantului suma de 2669 lei, reprezentând taxa de poluare.
Respinge solicitarea reclamantului de acordare a dobânzii fiscale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
O. -R. L.
Red.AGC
Tehnored.VAM 5 ex./_
3