Sentința civilă nr. 3695/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr.3695/2013
Ședința publică din data de 04 martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: L. C.
Grefier: A. T.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. A. CALUDIU în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. A MUN. C. -N. și chemata în garanție A. F. pentru M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatând că
acțiunea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, fiind însoțită de înscrisuri în probațiune, precum și faptul că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de la dezbateri, în temeiul art.242 alin.2 Cod Procedură Civilă, apreciază că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel că reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus reclamantul M. A. CALUDIU a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. a mun. C. -N., obligarea pârâtei la restituirea sumelor de 1.009,
3.089 și 1.552 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturismelor proprietatea sa, cu dobânzile legale aferente de la data efectuării plăților și până la data restituirii efective a sumelor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art. 90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanțele de plată a taxei, deciziile de calcul al taxei de poluare, actele
care dovedesc înmatricularea acestora într-un stat U.E corespondență purtată cu AFP C. -N. .
Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. a formulat întâmpinare, solicitând, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile Legii nr. 9, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nu contravine art. 90 din Tratatul C.E., scopul acesteia fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestui act normativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, Legea nr. 9/2012, fiind aplicabilă unor categorii de vehicule și nicidecum unor categorii de cumpărători pentru a discuta despre discriminarea acestora. (f.12).
Pârâta A.F.P. C. -N. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., arătând că sumele încasate cu titlu de taxă de poluare se fac venit la A. F. pentru M., și se gestionează de către această instituție.
Chemata în garanție A. F. pentru M., nu a formulat întâmpinare în cauză.
Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de_ reclamantul a achitat suma 1.009 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Renault, cu nr. de identificare VF1C57T0511330719, conform chitanței seria TS6 nr. 3354246 din data de _
, la Trezoreria M. C. -N. (f.3); la data de_ a achitat suma 3.089 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Ford Focus, cu nr. de identificare WFOAXXGCDAYK09378, conform chitanței seria TS5 nr. 3154281 din data de_, la Trezoreria M. C. -N. (f. 5) respectiv la data de_ a achitat suma de 1.552 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de identificare WOLO00058R5167767, conform chitanței nr. 3364112 din data de_, la Trezoreria M. C. -N. (f. 26).
Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei A.F.P. a mun. C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită, însă pârâta a refuzat restituirea acestora.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri
substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă în parte, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxele de poluare achitate necuvenit, împreună cu dobânzile legale aferente, de la data plății și până la data restituirii integrale, în privința sumei de 1552 lei instanța urmând să acorde dobândă doar de la data plății acesteia și nu de la data solicitată de către reclamant prin acțiune.
Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului sumele de 1.009 lei, cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la
data de_ și până la data restituirii efective; 3.089 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective și 1.552 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_, și nu de la data de_, așa cum arată reclamantul în cererea de chemare în judecată și până la data restituirii efective a sumelor mai sus indicate și întrucât taxele au fost plătită de reclamant în contul deschis sub denumirea de "disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule";, taxă ce se constituie venit la bugetul F. Pentru M. și se gestionează de A. F. Pentru M. în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului, tribunalul apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare in garanție și în consecință, în temeiul art. 60-62 C. pr. Civ va admite cererea de chemare în garanție împotriva Administrației F. Pentru M.
, conform dispozitivului hotărârii.
În temeiul art.274 C.proc.civ., la solicitarea reclamantului, pârâta va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (fila 21).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. A. C. , cu domiciliul în C. -N., str. D. nr. 194, ap. 33, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1.009 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3.089 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1.552 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_, și nu de la data de_, așa cum arată reclamantul în cererea de chemare în judecată.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P. a mun. C. -N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M.
, cu sediul în B., Splaiul I. nr. 294, corp A, sector 6 B. și în consecință
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1.009 lei cu titlu de taxa de poluare, cu dobânda legala calculata la aceasta sumă începând cu data de_ si pana la achitarea efectiva, suma de 3.089 lei cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la
achitarea efectivă, și suma de 1.552 lei cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. -A. C. A. T.
Red.5 ex./L.A.C./D.M.
_