Sentința civilă nr. 3699/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr.3699/2013

Ședința publică din data de 04 martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: L. C.

Grefier: A. T.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul A. V. în contradictoriu cu pârâta A. FIN. ȚELOR PUBLICE A MUN. C. -N. și pârâta-chemata în garanție A. F. pentru M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatând că

acțiunea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, fiind însoțită de înscrisuri în probațiune, precum și faptul că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de la dezbateri, în temeiul art.242 alin.2 Cod Procedură Civilă, apreciază că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel că reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus reclamantul A. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. F. pentru M. și A. Finanțelor Publice a mun. C. -N., anularea Deciziei de Calcul al Taxei de Poluare pentru Autovehicule nr. 3979/_, obligarea pârâtei A. C. -N. la restituirea sumei de 3.118 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu dobânda legală aferentă de la data efectuării plății și până la data restituirii efective.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei, decizia de calcul a taxei de poluare, contract de vânzare-cumpărare, cartea de identitate a autoturismului, certificat de

înmatriculare a autovehiculului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într- un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C. -N. .

Pârâta A. Finanțelor Publice a municipiului C. -N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.

În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.

Pârâta A. C. -N. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., arătând că sumele încasate cu titlu de taxă de poluare se fac venit la A. F. pentru M., și se gestionează de către această instituție.

Chemata în garanție nu a formulat întâmpinare.

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat suma 3.118 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Audi, cu nr. de identificare WAUZZZ1HZRW458732, conform chitanței seria TS5 nr. 3156194 din data de_, la Trezoreria Municipiului C. -N. (f.10).

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei A. a mun. C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, pârâta prin răspunsul comunicat reclamantului la data de_ sub nr. 31999 s-a arătat că se poate beneficia de această restituirea numai dacă taxa achitată este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor legale privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (fila 7).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, și în consecință va dispune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare emisă de pârâta A. Finanțelor Publice C. -N. nr. 3979/_, pârâta AFP C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 3.118 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală în materie civilă începând cu data_ și până la data restituirii efective și întrucât taxa a fost plătită de reclamant în contul deschis sub denumirea de "disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule";, taxă ce se constituie venit la bugetul F. Pentru M. și se gestionează de A. F. Pentru M. în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului, tribunalul apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare in garanție și în consecință, în temeiul art. 60-62 C. pr. Civ va admite cererea de chemare în garanție împotriva Administrației F. Pentru M., conform dispozitivului hotărârii.

Având în vedere prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru

M. și se gestionează de către acesta, dar ținând seama de faptul că nu s-au statornicit raporturi juridice directe între reclamant și pârâta de rândul 1, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamant față de pârâta A. F. pentru

M. .

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.

V.

, cu domiciliul în com. Sânpaul, sat Berindu nr. 91, jud. C., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Buftea nr.8, ap. 19, jud. C., în contradictoriu cu

pârâta A. Finanțelor Publice a mun. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața

A. I. nr. 19, jud. C. și în consecință:

Dispune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare emisă de pârâta A. Finanțelor Publice C. -N. nr. 3979/_ .

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3.118 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

Fără cheltuieli de judecată.

Respinge acțiunea formulată de același reclamat față de pârâta A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6 B. .

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. Finanțelor Publice a mun. C. -N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6 B. și în consecință

Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 3.118 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. -A. C. M. D.

Red.5 ex./L.A.C./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3699/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare