Sentința civilă nr. 373/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.373/2013

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.

Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant F. Z. și pe pârât A. F. P. A MUNICIPIULUI T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Tribunalul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul F.

Z. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului T. să îi restituie suma de 1547 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP Cluj-Napoca.

Pârâta A. F. P. a municipiului Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.

Parata AFP Cluj a formulat si cerere de chemare in garantie a Administratiei F. pentru M. .

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.

În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel,anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul OG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 1547 lei la AFP Cluj-Napoca, în data de_ .

La data de_ reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din OG nr.50/2008.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Pe de alta parte, in Legea 9/2012 nu exista dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_, potrivit art.

I din ORDON. ȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012

, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012

privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă

până la 1 ianuarie 2013.

Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la_, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta AFP CLUJ-NAPOCA urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

In temeiul art. 60 Cod procedura civila coroborat cu art 1 din OUG nr 50/2008, tinand seama ca sumele achitate cu titlu de taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. si se gestioneaza de catre chemata in garantie tribunalul va admite cererea de chemare in garantie si va obliga chemata in garantei sa plateasca paratei suma de 1547 lei cu titlu de taxa de poluare si dobanda legala calculata la aceasta suma începand cu data de_ si pana la achitarea efectiva.

În temeiul art.274 C.proc.civ., la solicitarea reclamantei, pârâta AFP Cluj- Napoca va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru si timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulata de reclamantul F. Z. cu dom in T., str Mihai V., nr 2/35, jud Cluj în contradictoriu cu parata A. F. P. A Municipiului T., cu sediul in T., P. R., nr 15B, jud Cluj.

Admite cererea de chemare in garanție.

Obliga parata sa restituie reclamantului suma de 1.547 lei achitata la data de_ si dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.

Obliga chemata în garanție A. F. PENTRU M. cu sediul in B.

, S. I., nr. 294, corp A, sector 6, să plătească paratei suma de 1547 lei cu titlu de taxa de poluare si dobânda legala calculata la aceasta suma începând cu data de_ si pana la achitarea efectiva.

Obliga parata sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata în sumă de 39,3

lei.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din 11 ianuarie 2013.

Președinte,

M. -F. B.

Grefier,

C. S.

c.S. 16 Ianuarie 2013 Red.tehnored MFB/ 5 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 373/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare