Sentința civilă nr. 3829/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3829/2013

Ședința publică din 05 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: G. -C. Ț.

Pe rol fiind judecarea cauzei de Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. S. și pe pârâta A. F. P. A M.

C. -N., pârâta A. F. Pentru M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat Pușcaș Bena Ana-M., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantei depune la dosar chitanța nr. MCJCH 519701223/_, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei și dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Reprezentanta reclamantului arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Reține că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul

C. S. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. C. -N. și A.

F. pentru M., s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea paratei A. F. P. a M. C. -N. sa-i restituie suma de 399 lei, reprezentând taxa de poluare achitata pentru autoturismul marcă Opel, tip T98/_ RA-G-CC, fabricat în anul 2001. nr. de identificare WOLOTGF0815015109, cu nr. de înmatriculare_ si sa plătească dobânzile legale aferente acestei sume, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii s-a arătat că prin chitanța seria TS7 nr. 7553836 din data de_ reclamantul a achitat suma de 399 lei cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Opel, tip T98/_ RA-G-CC, fabricat in anul 2001, nr. de identificare WOLOTGF0815015109, cu nr. de înmatriculare_ .

Prin cererea înregistrată la A. F. P. a M. C. -N. sub nr. 58931/_, a solicitat restituirea acestei taxe.

Consideră reclamantul că această taxa este în contradicție cu dispozițiile art. 28, 30, 34 și 110 din TFUE, care interzice orice discriminare în

ceea ce privește libera circulație a bunurilor. Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii.

Curtea a stabilit prin Hotărârea preliminară pronunțată în cauza T. la data de_ că art.110 TFUE, fostul art.90 în vechea reglementare, trebuie interpretat în sensul că nu se permite ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicabilă autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în statul membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.

Aceeași interpretare se poate desprinde și din Hotărârea preliminară pronunțată în cauza Nisipeanu pronunțată la data de 7 iulie 2011.

Regimul de impozitare prevăzut de actuala lege în vigoare, Legea 9/2012 este similar celui prevăzut de OUG 50/2008, având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Prin urmare, reclamanta apreciază că a achitat o taxă care a fost nelegal stabilită,nedatorată,impunându-se restituirea acesteia.

În drept, s-a invocat art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 28, 30, 34 și 110 din Tratatul de la Lisabona, art. 7, din Legea nr. 554/2004,

O.G. nr. 9/2000.

Pârâtele, legal citate, nu au formulat întâmpinare. Examinând actele dosarului, tribunalul reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru U.E. un autoturism marca Opel, tip T98/_ RA-G-CC, fabricat in anul 2001, nr. de identificare WOLOTGF0815015109.

În vederea înmatriculării în România a autoturismului, reclamantul a fost obligat să achite suma de 5441 lei cu titlul de taxă de poluare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. C. -N., conform chitanței seria TS7 nr. 7553836 din data de_ (f. 8).

Ulterior, a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, pârâta respingându-i cererea.

Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost perceputa sub incidenta Legii 9/2012.

Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede că taxa instituită potrivit dispozițiilor legii se aplică tuturor categoriilor de autoturisme,indiferent că acestea sunt importate sau provin de pe piața națională.

Prin dispozițiile OUG nr.1/2012 însă, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Astfel, prin dispozițiile OUG 1/2012 s-a introdus din nou o discriminare între autovehiculele second-hand importate din piețele statelor comunitare și cele existente pe piața națională, fiind pe deplin valabile cele statuate în cauzele T. și Nisipeanu de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Analizând compatibilitatea taxei instituită prin dispozițiile Legii 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de 0_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare - similară cu taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012 - cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente, instanța apreciază că taxa instituită actualmente de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, încalcă prevederile art. 110 în actuala numerotare, din TFUE.

În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.

Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate

în România incompatibilă cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.

Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.

Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, reclamantul este îndreptățit la încasarea dobânzii legale în de la data plății taxei din speță și până la data achitării efective.

Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8, 18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea formulată de reclamantul C. S. împotriva pârâtelor A. F.

P. a municipiului C. -N. cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr.19,jud.

C. și A. F. de M. cu sediul în B., S. I., nr.294 corp A, sector 6 și, în consecință va obliga pârâta AFM să restituie reclamantului suma de 399 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, conform chitanței seria TS7 nr.7. la_, plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a acesteia. Întrucât potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012 cel care a beneficiat și în conturile căruia au fost virați banii este AFM, acesta este și singura instituție obligată la restituire, față de AFP acțiunea fiind admisă pentru opozabilitate.

În temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga pârâta, aflată în culpă procesuală, să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 139,3 lei, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul C. S. ,cu domiciliul procesual ales la cab av. Pușcan Bena Ana-M., în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr.57, ap.3,jud.C. împotriva pârâtelor A. F. P. a municipiului C. -N. cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr.19,jud. C. și

A. F. de M.

cu sediul în B., S. I., nr.294 corp A, sector 6 și, în consecință:

Obligă pârâta AFM să restituie reclamantului suma de 399 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, conform chitanței seria TS7 nr.7. la_, plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a acesteia.

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 139,3 lei.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2013.

Președinte, Ana-SS

Grefier,

G. -C. Ț.

Red.dact.S.S./C.Ț.

5 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3829/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare