Sentința civilă nr. 3837/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3837/2013

Ședința publică de la 05 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: G. -C. Ț.

Pe rol fiind judecarea cauzei de Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul N. V. și pe pârâta A. F. P. a mun. C. -N.

, chemat în garanție A. F. Pentru M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat P. M., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se depune la dosar de către reprezentanta reclamantului dovada îndeplinirii procedurii prealabile și arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Prin întâmpinarea formulată de pârât s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere că reclamantul nu a contestat în termenul legal prevăzut de art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, decizia de calcul a taxei pentru emisii, prin care a fost stabilită și a cărei restituire se solicită.

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției.

Instanța deliberând, respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, dat fiind faptul că urmare Deciziei RIL 24/2011 această procedură nu mai este obligatorie.

Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, admiterea cererii de chemare în garanție, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Reține că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul

N. V. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., s-a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei 822 lei cu titlu de taxa pentru emisiile de poluante provenite de la autovehicule achitata de către reclamant pentru autoturismul marca VOLKSWAGEN cu număr de identificare WVWZZZ3CZ9E089277, înmatriculat cu numărul_, obligarea paratei la plata dobânzii legale aferenta sumei de 882 lei calculată de la data achitării taxei și până la data restituirii integrale a sumei de 882 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că la data de_, reclamantul a achiziționat autoturismul marca VOLKSWAGEN cu număr de identificare

WVWZZZ3CZ9E089277, înmatriculat cu numărul_, autoturism înmatriculat anterior în Republica Germania.

În vederea înmatriculării acestuia autoturism în România, parata a emis, în baza cererii nr. 243368/2012, Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului, în mod nelegal, obligația de plată a sumei de 822 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Consideră reclamantul că această taxa este în contradicție cu dispozițiile art. 28, 30, 34 și 110 din TFUE, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor. Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii.

Curtea a stabilit prin Hotărârea preliminară pronunțată în cauza T. la data de_ că art.110 TFUE, fostul art.90 în vechea reglementare, trebuie interpretat în sensul că nu se permite ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicabilă autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în statul membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.

Aceeași interpretare se poate desprinde și din Hotărârea preliminară pronunțată în cauza Nisipeanu pronunțată la data de 7 iulie 2011.

Regimul de impozitare prevăzut de actuala lege în vigoare, Legea 9/2012 este similar celui prevăzut de OUG 50/2008, având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Prin urmare, reclamantul apreciază că a achitat o taxă care a fost nelegal stabilită,nedatorată,impunându-se restituirea acesteia.

În drept, s-a invocat art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 28, 30, 34 și 110 din Tratatul de la Lisabona, art. 7, din Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 9/2000.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta A. F. P. C. -N.

,

s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere că reclamantul nu a contestat în termenul legal prevăzut de art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, decizia de calcul a taxei pentru emisii, prin care a fost stabilită și a cărei restituire se solicită. Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pe fond s-a invocat că normele legale care au instituit taxa de poluare sunt conforme cu legislația europeană.

Pârâta a mai formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. .

În motivarea cererii de chemare în garanție s-a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu care este gestionat de chemata în garanție. Prin urmare, în sarcina acestei părți cade obligația de restituire a taxei în situația în care acțiunea principală este admisă.

În drept, s-au indicat dispozițiile art.60-63 C.pr.civ, art.1 din OG 50/2008.

La termenul din data de 05 martie 2013 instanța a respins excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, urmare Deciziei RIL 24/2011 această procedură nu mai este obligatorie.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Instanța reține că reclamantul a achiziționat din Germania autoturismul marca VOLKSWAGEN cu număr de identificare WVWZZZ3CZ9E089277, înmatriculat cu numărul_ .

În vederea înmatriculării în România a autoturismului, reclamantul a fost obligat să achite suma de 822 lei, cu titlul de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă pe care a achitat-o la A. F. P.

C. -N., conform chitanței nr. TS8 nr. 2727570/_ (fila 7 dosar).

Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost perceputa sub incidenta Legii 9/2012.

Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede că taxa instituită potrivit dispozițiilor legii se aplică tuturor categoriilor de autoturisme,indiferent că acestea sunt importate sau provin de pe piața națională.

Prin dispozițiile OUG nr.1/2012 însă, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Astfel, prin dispozițiile OUG 1/2012 s-a introdus din nou o discriminare între autovehiculele second-hand importate din piețele statelor comunitare și cele existente pe piața națională, fiind pe deplin valabile cele statuate în cauzele T. și Nisipeanu de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Analizând compatibilitatea taxei instituită prin dispozițiile Legii 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de 0_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare - similară cu taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012 - cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente, instanța apreciază că taxa instituită actualmente de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, încalcă prevederile art. 110 în actuala numerotare, din TFUE.

În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.

Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România incompatibilă cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.

Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.

Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, reclamantul este îndreptățit la încasarea dobânzii legale în de la data plății taxei din speță și până la data achitării efective.

Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,

18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea formulată de reclamantul N. V. împotriva pârâtei A. F.

P. a municipiului C. -N. și, în consecință va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 822 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, conform chitanței seria TS8 nr.2727570 la_, plus dobânda

legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a acesteia.

Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu care este gestionat de chemata în garanție, A.

F. pentru M. .

Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, instanța reține că, față de admiterea cererii principale, se impune și admiterea cererii de chemare în garanție, având în vedere că A. F. pentru M. deține în realitate suma de bani achitată de către reclamant cu titlul de taxă pentru emisiile poluante. Astfel, pentru ca această taxă să fie restituită reclamantului se impune ca A. F. pentru M. să restituie taxa pârâtei pentru ca aceasta la rândul ei să o restituie către reclamant.

În consecință, în baza art.60-63 C.pr.civ și art.1 din OUG 50/2008, instanța va obliga chemata în garanție A. F. pentru M. la plata în favoarea pârâtei A. F. P. C. -N. a sumei de 882 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, conform chitanței seria TS8 nr.2727570 la_, plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a acesteia.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul N. V. , cu domiciliul, în C. -N., str. Z., nr.36, ap.48, jud. C. împotriva pârâtei A. F.

P. a municipiului C. -N.

cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr.19, jud. C. și,în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 822 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, conform chitanței seria TS8 nr.2727570 la_, plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a acesteia.

Admite cererea de chemare n garanție formulată de pârâta A. F.

P. a municipiului C. -N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. cu sediul în B., S. I., nr.294 corp A, sector 6 și în consecință:

Obligă chemata în garanței să plătească pârâtei suma de 822 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, conform chitanței seria TS8 nr.2727570 la_, plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a acesteia.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2013.

Președinte, Ana-SS

Grefier,

G. -C. Ț.

Red.dact.S.S./C.Ț.

5 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3837/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare