Sentința civilă nr. 3885/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3885/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -F. D.
Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. A. D. și pe pârât I. P. J. C. -S. P. C.
R. P. DE C. SI I. A A., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu art. 242 C.pr.civ.
Tribunalul constată că la data de_ s-a depus la dosar prin registratură din partea reclamantului răspuns de la I. P. județului C. .
Tribunalul, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _, reclamantul C. A. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I. P.
J. C., S. P. C. R. P. de C. și Î. a A., obligarea pârâtei să procedeze la înmatricularea definitivă a autovehiculului marca Renault Laguna cu număr de identificare VF1KG0G0627288004, cumpărat din Austria, fără plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea 9/2012.
În motivare
, reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul indicat in petitul acțiunii din Austria și dorește înmatricularea lui in România, însă pârâta condiționează înscrierea autovehiculului de plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea 9/2012.
Consideră reclamanta că refuzul înmatriculării autovehiculului fără plata taxei este în contradicție cu dispozițiile art. 6-12, art. 30-37 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor.
Mai arată reclamanta că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României.
Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.
În drept
, s-a invocat art. 30 și 110 din TFUE, art. 117 și art. 124 C.pr.fiscală, art. 20, 148 al.4 din Constituția României.
În probațiune
s-a anexat: contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare,cartea de identitate a autovehiculului.
Deși legal citată pârâta nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea formulată,în baza probelor administrate, instanța reține că aceasta este întemeiată.
Reclamanta a achiziționat din Austria autoturismul marca Renault Laguna cu număr de omologare VF1KG0G0627288004.
În vederea înmatriculării acestui autoturism, pârâta pretinde reclamantului să facă dovada plății taxei pentru emisii poluante.
Tribunalul apreciază că solicitarea acestei taxe este una nelegală în considerarea următoarelor aspecte:
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Avându-se în vedere conținutul similar al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în O.U.G 50/2008 și cel în vigoare în prezent, Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, tribunalul reține că hotărârea pronunțată în Cauza T. se aplică și în cauzele în care se solicită obligarea pârâtei la înmatricularea fără taxa pentru emisii poluante.
In baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultând de asemenea și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.
Având în vedere aspectele menționate, este evident că taxa pentru emisiile poluante prevăzută de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, încalcă prevederile art. 110 TFUE (fost art. 90 Tratatul CE).
Astfel, in jurisprudenta referitoare la art. art. 90 din Tratatul CE (actualmente art.110 din TFUE), Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor.
In consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.
Norma interna îndeplineste toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă art. 110 din TFUE in vigoare la data platii taxei din speta .
Astfel, exista atat o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene si care se inmatriculeaza in Romania si autoturismele second hand deja inmatriculate in Romania si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturime noi cu caracteristicile celor produse in Romania si restul autoturismelor
noi, discriminare introdusa de catre legiuitor cu intentia declarata de protejare a industriei nationale, scop incompatibil cu cerintele si rigorile spatiului de libera circulatie a marfurilor, fortei de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele nationale, astfel incat alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, in speta fie spre cele deja inmatriculate in Romania, fie spre cele produse in Romania.
Având in vedere considerentele mai sus expuse tribunalul in baza art. 8,18 din Legea 554/2004 si a prevederilor anterior mentionate va admite acțiunea așa cum a fost formulată.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. A. D., cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat Aldea Nicolae în C. -N., str. H. de B. nr. 12, jud. C., împotriva pârâtei I. P. J. C. -S. P. C. R. P. DE
SI I. A VEHICULELOR, cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr. 58, și în consecință:
Obligă pârâta să procedeze la înmatricularea definitivă a autovehiculului marca autoturismul marca Renault Laguna cu număr de omologare VF1KG0G0627288004, fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG 50/2008.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2013.
Președinte,
-F. D.
Grefier,
L. C.
L.C. 01 Aprilie 2013 Red.A.F.D./Dact.L.C. 4 ex./_