Sentința civilă nr. 3911/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3911
Ședința publică din 11 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. - Președintele Secției a II - a Civilă
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, formulată de reclamanta SC D. T. 2. S. , cu sediul în B.
M., Bld. Decebal, nr. 16, ap. 6, județul M., cu sediul procesual ales în B.
M., str. V. nr. 59A/23, județul M. la SCPA Fărcaș și Asociații, în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F.
P. B. M.
, ambele cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., și
A. F. PENTRU M.
, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentantei reclamantei fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
T.
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC
D. T. 2. S.
a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D.
G. a F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. B., să dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 3879 din data de_, emisă pentru autoutilitara marca Mercedes Benz; obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare percepute, în cuantum de 2.599 lei, achitată cu chitanța seria TS8 nr. 5030008 din data de_ ; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei, începând cu data achitării acesteia -_ și până la data restituirii efective și integrale.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de poluare în cuantum de 2.599 lei prevăzută de Codul fiscal care contravine TCE.
Prin întâmpinare pârâta DGFP M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei B. M. suma de 2.599 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, conform chitanței seria TS8 nr. 5030008 din_ , pentru auto marca MERCEDES BENZ, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.
Aceleași critici pot fi reținute și în cazul Legii nr.9/2012.
După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte conform dispozitivului.
Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2012, începând cu data achitării taxei de poluare, respectiv _ și până la restituirea efectivă a sumei.
Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art.451 alin. 1 rap. la art. 453 al. 1 NCPC, să plătească reclamantei suma de 843 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial și taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamanta SC D. T. 2. S. , cu sediul în B. M., Bld. Decebal, nr. 16, ap. 6, județul M., cu sediul procesual ales în B. M., str. V. nr. 59A/23, județul M. la SCPA Fărcaș și Asociații, în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P.
M., A. F. P. B. M.
, ambele cu sediul în B. M., A. S.
, nr. 2A, județul M., și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B. ,
S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și în consecință:
Anulează Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule din data de_ emisă de AFP B. M., constată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 2.599 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante.
Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru
M. să restituie reclamantei suma de 2.599 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 începând cu _ până la data plății efective.
Obligă toate pârâtele să plătească reclamantei suma de 843 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Maramureș - Secția a II -a Civilă de contencios Administrativ și Fiscal.
Pronunțată în ședința publică de azi 11 Iunie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
A. S. | A. | Ana C. |
Red. AS/_
Tred. A.C. /20 Iunie 2013 - 6 ex
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamanta SC D. T. 2. S. , cu sediul în B. M., Bld. Decebal, nr. 16, ap. 6, județul M., cu sediul procesual ales în B. M., str. V. nr. 59A/23, județul M. la SCPA Fărcaș și Asociații, în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P.
M., A. F. P. B. M.
, ambele cu sediul în B. M., A. S.
, nr. 2A, județul M., și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B. ,
S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și în consecință:
Anulează Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule din data de_ emisă de AFP B. M., constată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 2.599 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante.
Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru
să restituie reclamantei suma de 2.599 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 începând cu _ până la data plății efective.
Obligă toate pârâtele să plătească reclamantei suma de 843 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Maramureș - Secția a II -a Civilă de contencios Administrativ și Fiscal.
Pronunțată în ședința publică de azi 11 Iunie 2013.
PREȘEDINTE,
S.