Sentința civilă nr. 3988/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE DOSAR NR.14._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
SENTINȚA CIVILĂ NR.3988/2013
Ședința publică din 07 Martie 2013 Completul de judecată este constituit din: PREȘEDINTE: M. O. -S.
GREFIER: A. -P. B.
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. DSR.L., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. , având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta reclamante, doamna avocat B. Sime, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier grefierul de ședință după care,
Se constată că acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă a fost comunicată cu pârâta, conform dispozițiilor instanței cu ocazia pregătirii primului termen de judecată și astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașate la fila 24 dosar, acțiunea fiind timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, conform chitanței atașată în original la fila 2 dosar.
Reprezentanta reclamantei învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.
Tribunalul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat ori înscrisuri de depus la dosar, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei reclamantei în susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantei pune concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocațial.
Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamanta S.C.
A. DSR.L. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului
C. -N. să îi restituie suma de 2.643 lei reprezentând taxa de poluare achitată conform chitanței seria TS7 nr.5418684/12 Iulie 2011 (f.8), precum și la plata dobânzii legale calculate de la data achitării taxei - 12 Iulie 2011 - și până la data plății efective și integrale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei de poluare, cerere de restituire a taxei de poluare, certificatul de înmatriculare, decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, cartea de identitate a autoturismului
Pârâta A.F.P. C. -N. nu a formulat întâmpinare.
1
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele: Instanța reține că reclamantă a achiziționat autoturismul marca Peugeot, tip
407, categoria auto M1, fabricat în 2006, serie carte auto J094428, data primei înmatriculări 08 Decembrie 2006, iar pentru înmatricularea în România, care a avut loc la data de 12 Iulie 2011, s-a calculat o taxă de poluare în cuantum de 2.643 lei, achitată cu chitanța seria TS7 nr.5418684/12 Iulie 2011 (f.8).
Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din O.G. nr.50/2008.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr.50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform O.U.G. nr.50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta A. F. P. a municipiului
C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
În ce privește dobânda legală, are rolul de a asigura o reparație integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin încasarea și folosirea de către pârâtă a unei sume, fără temei legal.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, la solicitarea reclamantei, pârâta A.
F. P. a municipiului C. -N. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar (f.f.2, f.20).
2
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SC A. D.
S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. C. -N. și în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.643 lei reprezentând taxa de poluare precum și dobânda legală de la data achitării_ pană la restituirea integrală.
Obligă parata la plata către reclamant a sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată .
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .
Președinte,
M. O. -S.
Grefier,
A. -P. B.
Red. M.O.S./A.P.B./11 Martie 2013/4 exemplare
3