Sentința civilă nr. 4153/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4153
Ședința publică din 18 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. - judecător
G. ier: N. B.
Pe rol este judecarea cauzei privind pe reclamanta B. B. D., cu domiciliul în B. M., str. Motorului, nr. 5A/52, jud. M. și pe pârâta I.
P. JUDEȚULUI M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. VEHICULE, cu sediul în str. Gh. Ș., nr. 46, județul M., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, din partea reclamatului, la data de_, note de ședință.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, sub numărul de mai sus, reclamanta B. B. D. în contradictoriu cu pârâta I.
P. Județului M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a
V. a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei pentru emisiile poluante a autoturismului proprietate personală marca VOLKSWAGEN POLO identificat cu serie șasiu WVWZZZ6NZSY131456.
În motivarea cererii, după ce redă împrejurările în care a dobândit vehiculul care provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamanta prezintă pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de emisie prevăzută de Legea nr.9/2012 sunt neconforme cu normele europene, păstrând același concept și mod de calcul al taxei cu OUG nr. 50/2008. Se mai invocă Hotărârea pronunțată de către Curte de Justiție a Uniunii Europene la data de 07 aprilie 2011 în cauza Tatu contra României.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: cartea de identitate, actele de proveniență ale vehiculului, înscrisuri
ce dovedesc înmatricularea anterioară într-un stat membru al Uniunii Europene, corespondență purtată cu pârâta.
Pârâta I. P. Județului M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. deși legal citată nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și probele de la dosarul cauzei instanța constată următoarele
:
Prin cererea înregistrată la pârâtă, în calitate de autoritate administrativă competentă reclamanta a solicitat înmatricularea în România a autoturismului marca VOLKSWAGEN POLO identificat cu serie șasiu WVWZZZ6NZSY131456. Vehiculul provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene, unde a fost înmatriculat prima dată.
Pârâta a respins cererea de înmatriculare prin, invocându-se prevederile legale referitoare la condițiile de înmatriculare fără plata taxei pentru emisiile poluante în care nu se încadrează, precum și caracterul incomplet al documentelor anexate cererii sub aspectul înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate asupra vehiculului, al cărții de identitate eliberate de către Registrul Auto Român, certificatului de înmatriculare ale vehiculului într- un stat membru al Uniunii Europene sau înscrisurilor doveditoare ale formalităților vamale în cazul în care vehiculul provine din afara spațiului Uniunii Europene .
Întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a stabilit că obiectul litigiului se restrânge la verificarea legalității refuzului de înmatriculare exclusiv sub aspectul condiționării înmatriculării de plata taxei pentru emisiile poluante prevăzută de Legea nr.9/2012, în temeiul art.28 din legea nr.554/2004 coroborat cu art.129 alin. final Cod procedură civilă instanța se va pronunța exclusiv asupra acestei chestiuni, fără a verifica îndeplinirea și a celorlalte cerințe care decurg din documentele obligatorii enumerate de Ordinul nr. 1501/2006 în art.7 . Aceasta întrucât pe de o parte s-ar încălca limitele cadrului procesual iar pe de altă parte instanța și-ar depăși limitele competenței, intervenind într-o operațiune administrativă pentru care legea prevede competența S. ui public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.
Potrivit art. 7 lit. g. din Ordinul nr. 1501/2006 reclamanta era obligat să depună dovada plății taxei speciale, stabilită potrivit legii, pentru autoturismele și autovehiculele a căror înmatriculare se solicită ulterior datei de_ .
La data la care s-a solicitat pârâtei înmatricularea vehiculului intrase în vigoare Legea nr.9/2012 care instituie obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și prin care s-a abrogat începând cu data de_ O.U.G. nr. 50/2008 care stabilea taxa pe poluare pentru autovehicule. Prin urmare legalitatea refuzului pârâtei de a proceda la înmatricularea vehiculului nu poate fi cenzurată decât în conformitate cu normele în vigoare la data la care i s-a adresat cererea de înmatriculare, adică raportat la cadrul legal stabilit prin Legea nr.9/2012 în temeiul principiului constituțional al neretroactivității legii consacrat prin art.15 alin.2 din Constituția României.
Cu toate aceste, având în vedere succesiunea în timp dintre cele două acte normative, se impun următoarele observații cu privire la O.U.G. nr. 50/2008.Incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art.110 TFUE (fostul art.90 TCE)a fost stabilită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, I. Tatu vs. Statul Român în care se reține că "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.
Aceeași soluție a fost adoptată de instanța europeană și prin hotărârea de principiu pronunțată la 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 Iulian A. Nisipeanu contra României.
Un examen comparativ al noii reglementări cuprinse în Legea nr.9/2012 atrage concluzia similitudinii de reglementare dintre taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de Legea nr. 9/2012.Noul act normativ a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008 taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2.De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat (fie el membru al Uniunii Europene sau nu).
În forma inițială a Legii nr. 9/2012 taxa a fost percepută potrivit art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) și pentru primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după intrarea în vigoare a prezentei legii.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2012, intrată în vigoare la_ ,care a dus modificări acestui act normativ, s-au prevăzut că dispozițiile art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) se suspendă până la data de_, cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu se achită cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de_ și a celor pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român iar contribuabilii care au achitat taxa pe acest temei legal în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi (_ ) și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (_
), pot solicita restituirea acesteia.
În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, instanța constată că se menține în noua reglementare discriminarea criticată de către
Curte prin aceea că taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule :autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de_ și autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român iar pentru taxele deja achitate în perioada_ -_ s-au prevăzut măsuri reparatorii, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.1/2012 doar pentru proprietarii autovehiculelor din parcul auto național care au achitat taxa cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate.
Refuzul pârâtei de a soluționa cererea în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art.2 alin.1 lit. h) din Legea nr.554/2004 și de a proceda la înmatricularea vehiculului numai condiționat de plata taxei pentru emisiile poluante prevăzută de Legea nr.9/2012 este unul nejustificat în sensul art.2 alin.1 lit. i) din Legea nr.554/2004 dată fiind contrarietatea cu art.110 TFUE a normei legale de a cărei respectare s-a condiționat înmatricularea vehiculului pentru prima dată în România.
Potrivit principiului priorității dreptului comunitar prevăzut de 148 alin.
(2) și (4) din Constituția României și principiilor consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal ) judecătorul național are obligația de a înlătura orice dispoziție națională contrară dreptului comunitar pentru a asigura deplina eficacitate a normelor comunitare .
Pentru aceste considerente în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 instanța va admite cererea și o va obliga pe pârâtă să îndeplinească procedura de înmatriculare a vehiculului fără plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr.9/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
:
Admite cererea formulată de către reclamanta B. B. D., cu domiciliul în B. M., str. Motorului, nr. 5A/52, jud. M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î.
A V. cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 46, județul M. .
Obligă pe pârâta I. P. M. -S. P. C. R. P. DE
C. ȘI Î. A V. să înmatriculeze, fără plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012, autovehiculul marca VOLKSWAGEN POLO, identificat cu serie șasiu WVWZZZ6NZSY131456.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi 18 Iunie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
M. H. | N. | B. |
Red. M.H./_
Tred. N.B./_ - 4 ex.