Sentința civilă nr. 4218/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4218

Ședința publică din 19 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. G.

- judecător

G. ier: T. H.

Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, promovată de reclamantul V. V. , cu domiciliul în Oarța de Jos nr. 41, județul M., și cu domiciliul ales în B. M. . Bd. I. nr. 18/72, județul M. la avocatul Traian Velea, în contradictoriu cu pârâtele D.

G. A F. P. M.

, cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul

M. și A. F. P. B. M. , cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, județul M., județul M. și A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp. A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților la dezbateri, acțiunea este legal timbrată și, văzând actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul V.

V.,

a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F.

P. M., i A. F. P. B. M. și A. F. pentru M., constatarea nelegalității încasării la bugetul de stat a sumei de 2.505 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule; obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumei de 2.505 lei achitată în baza deciziei cu chitanța nr.5009073 din _ precum și a dobânzii legale de la data achitării și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de primă

înmatriculare în cuantum de 2.505 lei prevăzută de Codul fiscal care contravine TCE .

Se arată că reclamantul a achiziționat autovehiculul dintr-un stat membru al Uniunii Europene, pentru a-l înmatricula în România a plătit taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările intervenite prin actele normative ulterioare.

Se menționează că obligația de a plăti această taxă contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (încheiat la Roma, la 25 martie 1957), întrucât prin ea se percepe la reînmatriculare pentru prima dată în România a autovehiculelor înmatriculate înainte de achiziție într-o țară membră a Uniunii Europene, o taxă care nu se percepe și în cazul reînmatriculării în România a autovehiculelor care au fost înmatriculate, înainte de achiziție, în această țară.

În concret, articolul 90 (fostul articol 95), paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.

Din aceste reglementări, cea internă și cea europeană (art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene) se poate lesne deduce că

"Reglementarea internă este discriminatorie numai datorită faptului că taxa percepută este legată de faptul material al primei înmatriculări a autovehiculului în România";.

Astfel "taxa pe poluare"; contravine în mod flagrant atât dispozițiilor art.

90 paragraful 2 din Tratatul de instituire a Comunității Europene cât și dispozițiilor art. 28 din același Tratat.

În drept s-au invocat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 modificată.

În probațiune s-au depus decizia de calcul al taxei, chitanțe, actele de identitate ale autovehiculului, actele doveditoare ale înmatriculării într-un stat membru al Uniunii Europene.

Prin întâmpinare pârâta DGFP M. în nume propriu și pentru A.

F. P. B. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei B. M. suma de 2.505 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, conform chitanței nr. 5009073 din _ , pentru auto marca CITROEN ZX, înmatriculat pentru prima dată într- un stat membru UE.

Reclamantul a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit art. 90 par. I din Tratatul de Instituire al Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor

state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.

După aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegea consumatorilor.

Incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție prin lansarea unei proceduri de "infringement"; de către Comisia Europeană, la data de_, în temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin declanșarea acestei proceduri, Comisia consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. Comisia se referă astfel la ultima formă a taxei de poluare.

Comisia a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima formă a acesteia. Astfel, Comisia a motivat declanșarea procedurii infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă parte, în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circulă fără să fie suspuse acestei taxe, pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurența directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.

În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar,

respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ .

De asemenea, având în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială

O.U.G. nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în Cauza Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate atât anterior cât și după data de_ .

Întrucât instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, cu dobândă legală reglementată de OG 9/2000, iar începând cu data de_ dobânda legală reglementată de O.G. nr. 13/2011 de la data plății acesteia, respectiv de la data de _ și până la restituirea efectivă

Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă, să plătească reclamantului suma de 543,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial,taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul V. V. , cu domiciliul în Oarța de Jos nr. 41, județul M., și cu domiciliul ales în B. M. . Bd. I. nr. 18/72, județul M. la avocatul Traian Velea, în contradictoriu cu pârâtele

D. G. A F. P. M.

, cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M. și A. F. P. B. M.

, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, județul M. și A. F. PENTRU M.,

cu sediul în B., S.

I. nr. 294, Corp. A, sector 6, și în consecință:

Constată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 2.505 lei cu titlu de taxă de poluare.

Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 2.505 lei încasată cu chitanța seria TS5 nr. 5009073 din _ cu dobânda legală începând cu _ până la data plății efective.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 543,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 19 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

C. G.

T.

H.

Red. C.G./ Tred. T.H. /_ - 6 ex.

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul V. V. , cu domiciliul în Oarța de Jos nr. 41, județul M., și cu domiciliul ales în B. M. . Bd. I.

nr. 18/72, județul M. la avocatul Traian Velea, în contradictoriu cu pârâtele

D. G. A F. P. M.

, cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M. și A. F. P. B. M.

, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, județul M. și A. F. PENTRU M.,

cu sediul în B., S.

I. nr. 294, Corp. A, sector 6, și în consecință:

Constată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 2.505 lei cu titlu de taxă de poluare.

Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 2.505 lei încasată cu chitanța seria TS5 nr. 5009073 din _ cu dobânda legală începând cu _ până la data plății efective.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 543,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 19 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4218/2013. Anulare act control taxe şi impozite