Sentința civilă nr. 4391/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
cod op. 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4391
Ședința publică din 26 Iunie 2013 Instanța constituită din: Președinte: I. V. - judecător
G. ier: P. I.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul H. V. R.
împotriva pârâtelor D. G. a F. P. M., A. F. P.
B. M. și A. F. pentru M. B. având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că pârâta D. G. a F. P. M., în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. a depus la dosar întâmpinare iar reclamantul a depus concluzii scrise.
Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu art. 242 al. 2 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra acțiunii de față,
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul H. V. R.
a chemat în judecată pe pârâtele D. G. a F. P. M., A.
F. P. B. M. și A. F. pentru M. B., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să anuleze decizia de stabilire a taxei de poluare nr. 12079 din_ și să oblige pârâtele să restituie reclamantului suma de
3.415
lei, cu dobânda legală cuvenită, începând cu data încasării și până la restituirea sumei cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că, reclamantul a achiziționat din Germania un autoturism marca Volvo pentru înmatricularea căruia a fost nevoit să achite suma arătată mai sus.
Reclamantul a mai arătat că în momentul achitării taxei erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 care înlocuiește prevederile art.214/1 și art.
214/2 din Codul fiscal, potrivit cărora taxa specială de primă înmatriculare se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
În drept s-a invocat prevederile art. 1 și următoarele din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 17 al. 1 lit. d Cod pr. fiscală, art. 148 alin. 2 din Constituția României coroborat cu art. 110 din TFUE și prevederile Deciziei nr. 24 din_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în Recurs în interesul legii.
În probațiune s-au depus decizia de calcul a taxei de poluare, dovada achitării ei, cererea de restituire și răspunsul la aceasta, actele de identitate și proveniență ale autovehiculului.
Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M., a invocat a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Cu toate că a fost legal citată, pârâta A. F. pentru M. B. nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei B. M. suma de 3.415 lei reprezentând taxă de poluare, aspect dovedit cu chitanța seria TS7 nr. 2353167 din_ .
Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din
Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, text de lege în vigoare la data plății, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele
României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza OUG nr. 50/2008 modificată, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili începând cu_ .
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul Român are un temei legal de reținere a taxei de poluare percepută în baza O.U.G. nr. 50/2008, modificată, act normativ în baza căruia s-a încasat taxa specială.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la _ în Olanda, tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 și 6 din O.G. nr. 13/2011 începând cu data la care a solicitat restituirea sumei și până la restituirea efectivă a acesteia.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului va fi admisă, în temeiul prevederilor art. 18 al. 1 Cod pr. civilă, conform dispozitivului.
Văzând și dispozițiile art. 277 Cod pr. civilă, urmează ca pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul H. V. R. domiciliat în F. nr. 190 în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M., A.
F. P. B. M. și A. F. pentru M. B., sector 6, S. I. nr. 294, corp A și, în consecință:
Obligă pe pârâte să restituie reclamantului suma de 3.415 lei reprezentând taxă pentru poluare, achitată cu chitanța seria TS7 nr. 2353167 din_ cu dobânda legală începând cu data plății și până la restituirea sumei.
Obligă pe aceleași pârâte să plătească reclamantului suma de 43,3 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 26 iunie 2013.
Președinte, G. ier,
V. I.
I. P.
Red.I.V/_ .
T.red.P.I/_ . 6 ex