Sentința civilă nr. 4549/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4549/2013

Ședința publică din 14 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: L. -A. C.

Grefier: D. -P. O.

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. F. și pe pârâtele A. F. P. A M. C. -N. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, procedând la verificarea competenței în temeiul disp. art. 159/1 alin. 4 din C.p.c., tribunalul, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza conform art. 10 alin. 1 și 3 din Lg. 554/2004. De asemenea tribunalul constată că acțiunea a fost timbrată corect cu suma de 39 de lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.

Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că lasă cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus, reclamantul S. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. F.

P. a municipiului C. -N. și A. F. pentru M., obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3.659 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată conform chitanței seria TS6 nr. 5409999/_, în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu plata dobânzii legale, în principal determinată potrivit art. 120 alin.7 și art. 124 alin.2 C.pr.fiscală calculată de la data încasării taxei și până la restituirea acesteia, iar în subsidiar, determinată în baza O.G. nr. 9/2000 și OUG nr. 13/2011 de la data achitării taxei de poluare și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art. 110 din TFUE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei, decizia de calcul a taxei de poluare, certificat

de înmatriculare, cartea de identitate a vehiculului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C.

-N. .

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. nu a formulat întâmpinare.

Pârâta A. F. pentru M. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat suma 3.659 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Mercedes Benz, tip HO/C200, cu nr. de identificare WDB2020201A426139, conform chitanței seria TS6 nr. 5409999 din data de_, la Trezoreria Municipiului Turda.

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei A.F.P. a mun. C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, pârâta prin răspunsul comunicat reclamantului la data de_ sub nr. 42230 s-a arătat că poate beneficia de această restituire numai dacă taxa achitată este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor legale privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (fila 12).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă în parte, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului suma de 3.659 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

Instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale în materie fiscală, deoarece perceperea taxei de poluare cu încălcarea prevederilor comunitare reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant, nefiind aplicabile speței prevederile art. 120 alin. 7 și art. 124 alin.2 din Codul de Procedură Fiscală.

Având în vedere prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru

M. și se gestionează de către acesta, dar ținând seama de faptul că nu s-au statornicit raporturi juridice directe între reclamant și pârâta de rândul 2, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamant față de pârâta A. F. pentru

M. .

În baza art. 274 Cod Procedură Civilă instanța va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în sumă de 39,3 lei (fila 2).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. F. , cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. M. V. nr. 28, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N.

, cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr.19, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3.569 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

Respinge petitul privind obligarea pârâtei A. F. P. C. -N. la plata dobânzilor fiscale aferente sumei de mai sus.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge acțiunea formulată de același reclamant față de pârâta A.

F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6, B.

.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 14 martie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. -A. C. DP O.

Red. 5 ex./L.A.C./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4549/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare