Sentința civilă nr. 464/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 464/2013

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.

Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC C. E. S. și pe pârât M. - A. C. -N., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, av. L. ci A. C., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Reprezentantul reclamantului depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocațial și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Instanța, în baza art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează reclamantului proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind probe de administrat acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxa judiciară de timbru.

Instanța reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. C. E. S. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A. FIN. ȚELOR PUBLICE C. .

Reclamanta a solicitat restituirea sumei de 2589 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS7 nr.5433983/_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de

poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

Pârâta A. FIN. ȚELOR PUBLICE a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În subsidiar, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție cu privire la pârâta A. F. PENTRU M. și a solicitat restituirea taxei, întrucât aceasta s-a constituit venit la fondul acestei pârâte, în conformitate cu art. 1 din OUG nr. 50/2008.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.

Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:

Instanța constată, în primul rând, că în speță calitate procesuală pasivă cu privire la acțiunea principală are doar pârâta A. FIN. ȚELOR PUBLICE. Aceasta deoarece această pârâtă a încasat suma a cărei restituire se solicită și prin urmare doar ea are calitatea de parte în raportul juridic dedus judecății. În consecință, în privința celeilalte pârâte/celorlalte pârâte chemate în judecată se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive, acțiunea respingându-se ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.

Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza

T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).

În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";

Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate ca urmare a acestei decizii. În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantului și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume. În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Având în vedere că potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008, această taxă se face venit la A. F. PENTRU M., instanța o va obliga pe aceasta, în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, să restituie pârâtei care a formulat cererea de chemare în garanție taxa de poluare și dobânda legală aferentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. C. E. S., cu sediul în

  1. -N., str. C. B. nr. 15, ap. 2, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. FIN. ȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C.

    .

    Obligă pe pârâta A. FIN. ȚELOR PUBLICE C. să restituie reclamantei suma de 2589 lei încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală la această sumă începând cu data de emiterii chitanței seria TS7 nr.5433983/_ până la data restituirii efective a sumei datorate, precum și suma de 489,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. FIN. ȚELOR PUBLICE C. în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M., cu sediul în B., str. S. I., nr. 294, sector 6.

    Obligă pe chemata în garanție A. F. PENTRU M. să restituie pârâtei A. FIN. ȚELOR PUBLICE C. suma de 2589 lei încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală aferentă de la data plății până la data restituirii.

    Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

    Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2013

    Președinte,

    1. G. Z.

      Grefier,

    2. S.

red. B.G.Z/dact.C.S.

5 ex/ 16 Ianuarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 464/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare