Sentința civilă nr. 474/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 474/2013
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant T. D. și pe pârât A. F. P. T., chemat în garanție
A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei avocat Colceriu Viorica, lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii invocată pe cale de întâmpinare de către pârâta
A.F.P. a municipiului Gherla.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii..
Tribunalul, în temeiul art. 137 alin.1 Cod procedură civilă respinge excepția
inadmisibilității
acțiunii invocată de către pârâta A.F.P. a mun. Gherla prin întâmpinarea formulată reținând că, în speță nu se atacă un act administrativ fiscal, emis cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci se reclamă refuzul de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată.
Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Tribunalul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare pe baza probelor de la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamanta T.
D. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului T., a solicitat restituirea sumei de 757,69 lei, achitata cu titlu de taxa prima înmatriculare în vederea înmatriculării unui autoturism pe numele său, suma actualizata cu dobânda legală de la data încasării taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a achiziționat autovehiculul marca Volkswagen, înmatriculat în Uniunea Europeană pentru care în vederea înmatriculării în România a achitat o taxă și a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia acestora, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, apreciind că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, certificat de înmatriculare, corespondență purtată cu AFP T. .
Pârâta A. F. P. a Municipiului T., a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât acțiunea este înregistrată după data de_, reclamantul neavând un drept la restituire în integralitate a taxei, ci doar posibilitatea solicitării restituirii pe cale administrativă doar a diferenței rezultate din taxa plătită și taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii reclamantei prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate. A mai solicitat respingerea solicitării de plată a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamantul a efectuat voluntar plata taxei de poluare, iar pârâtei nu i se poate reține o culpă procesuală.
Pârâta a mai formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de
A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Chemata în garanție A. F. pentru M., legal citată, nu a depus întâmpinare în cauză pentru a-și preciza poziția procesuală.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de pârâta A.
P. a municipiului T., care se impune a fi analizată cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Instanța reține drept neîntemeiate susținerile pârâtei în sensul că, întrucât acțiunea este înregistrată după data de_, reclamanta nu are un drept la restituire în integralitate a taxei, ci are doar posibilitatea solicitării restituirii pe cale administrativă doar a diferenței rezultate din taxa plătită și taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Astfel, excepția invocată se întemeiază pe faptul că, în opinia pârâtei, reclamanta nu solicită valorificarea unui drept protejat de lege, atâta timp cât Legea nr. 9/2012 îi acordă doar dreptul de a solicita restituirea dintre taxa plătită și taxa pentru emisii poluante; susținerea pârâtei este însă neîntemeiată întrucât dreptul a cărui valorificare o solicită reclamanta își are izvorul în însuși Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care se aplică prioritar față de dreptul național al statelor membre ale uniunii.
Această interpretare a textelor legale incidente demontează argumentele invocate de pârâtă în susținerea excepției inadmisibilității.
În fapt, reclamanta a achiziționat autoturismul marca Volkswagen, anterior înmatriculată într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 757,69 lei la AFP T. la data de_ .
În drept, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule era reglementată la data efectuării plății taxei de către reclamanți de dispozițiile art.214¹ din Codul fiscal, sub forma unui impozit nou, aplicabil de la data de_, ca urmare a apariției Legii 343/2006 care a suferit modificări prin OUG 110/2006, în sensul stabilirii unor categorii de persoane exceptate cât și situații de scutire de la plata acestei taxe.
Rezultă din reglementările cuprinse la art.214¹ Cod fiscal că, la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturism era datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a acelui autoturism. Modul de stabilire a întinderii acestei taxe era determinat în raport de parametrii și după formula cuprinsă la art.214¹ alin. 3 Cod fiscal. Esențial este că taxa specială nu era percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, care în urma vânzării determină o nouă înmatriculare a acestora, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel, se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într- un alt stat membru, iar cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Aceste dispozițiile ale art.214¹ din Capitolul 2¹ Cod fiscal, potrivit cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național erau obligate să achite o taxă specială pentru înmatricularea autoturismelor în România, instituie o taxă cu efect echivalent în înțelesul art.25 TCE, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității Europene.
De altfel, noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C- 90/94, Rec.p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec.p.I- 1777, punctul 20).
Potrivit dispozițiilor art.90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene
"Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";. Mai mult, Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, punctul 45).
Astfel, prin taxa specială pe care o impune, textul din legea internă, respectiv Capitolul 2¹, inclusiv art. 214¹ Cod fiscal contravine dispozițiilor cuprinse în Tratatul Comunității Europene arătate mai sus și care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acestora.
În ceea ce privește dobânda legală
pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamanți și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr.13/2011, reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de primă înmatriculare nu era datorată, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată la restituirea taxei achitate, cu dobânda legală aferentă de la data achitării și până la data restituirii efective.
În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată să plătească reclamantei cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea exercitată de reclamanta T. D., dom. în T., str. Lianelor nr. 1, ap. 26, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului T., cu sediul în T., P. R. nr. 15B, jud. Cluj.
Obligă pârâta A. F. P. a Municipiului T. la plata către reclamantă a sumei de 757,69 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare și a dobânzii legale începând cu data de_ până la restituirea integrală a debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2013
Președinte,
G. Z.
Grefier,
S.
red. B.G.Z/dact.C.S.
4 ex/ 16 Ianuarie 2013