Sentința civilă nr. 4791/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 4791/2013

Ședința publică din data de 18 martie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. G. C.

Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul P. G. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN.C. N., chemat în garanție A.

F. DE M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare. La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, reclamantul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente cererii de repunere pe rol a cauzei.

Instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza în pronunțare pe excepții și pe fond.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamantul P. G. a solicitat obligarea pârâtelor A. F. P. a municipiului C. -N., A. de P. M. și A. F. pentru M. să îi restituie suma de 1774 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu AFP C.

-N., alte înscrisuri relevante.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta A. Regională pentru P. M. C. -N. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării, excepția lipsei calității sale procesuale pasive si excepția inadmisibilității cererii iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Și pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii. Pârâta a precizat faptul că suma de bani solicitată de reclamant este datorată ca taxă de poluare în temeiul OUG 50/2008 care nu contravine

art.90 din Tratatul C.E., scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

În ceea ce privește exce pțiile inv ocate

de pârâta A. Regională pentru P. M.

C. -N., care se impune a fi analizate cu prioritate conform art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:

Odată cu acțiunea introductivă reclamantul P. G. a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de 39 lei și a depus timbre judiciare de 0,3 lei, cu respectarea art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 alin. 2 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar. Pe cale de consecință, se impune respingerea exc epției

netim br ăr ii cererii

.

Apoi, prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că "Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod";, iar această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

De aceea, nici exc epția in adm isibilității cererii

nu este întemeiată.

Pe de altă parte, însă, potrivit art. 1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare achitată de reclamant s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, gestionat de A. F. pentru M. . În acest context și prin prisma dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, este evident că A. Regională pentru P. M. C. -N., care se bucură de personalitate juridică distinctă și are atribuții proprii, nu are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, cu nr. de identificare WVWZZZ1HZPB155184 anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 1774 lei la AFP C. -N., la data de_ .

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâtele urmând a fi obligată să-i restituie taxa de poluare achitată necuvenit.

În temeiul art. 274 alin. 1 din Cod, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Întrucât taxa de poluare s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în temeiul art. 60 și urm din codul de procedură civilă se va admite și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., care va fi obligată să plătească pârâtei suma de 1774 lei reprezentând taxă de poluare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția netimbrării si excepția inadmisibilității cererii, invocate de pârâta

A. de P. M. .

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Regională pentru

P. M. C. -N.

, cu sediul în C. -N., Calea D., nr. 99, jud. C., si respinge cererea față de aceasta.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. G., cu domiciliul în C. -N., str. D. nr. 112, bl. G2, ap. 103, jud. C., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a municipiului C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A.

  1. , nr.19, jud. C. și A. F. pentru M. , cu sediul în B. S. I. nr.294, corp A, sector 6.

    Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 1774 lei, reprezentând taxa de poluare.

    Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. în contradictoriu cu A. F. pentru M. .

    Obligă pe chemata în garanție să plătească pârâtei AFP C. -N. suma de 1774 lei, reprezentând taxa de poluare.

    Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 201.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

O. -R. L.

Red.AGC

Tehnored.VAM 5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4791/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare