Sentința civilă nr. 4811/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 4811/2013Ședința publică din data de 18 martie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. G. C.

Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. D. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. .

Instanța, din oficiu invocă excepția netimbrării cererii și reține cauza în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul B. D. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului D. să îi restituie suma de 5089 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu AFP Huedin alte înscrisuri relevante.

Pârâta A. F. P. a municipiului D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii. Pe fondul cauzei, pârâta a precizat faptul că suma de bani solicitată de reclamant este datorată ca taxă de poluare în temeiul Legi nr. 9/2012 care nu contravine art.90 din Tratatul C.E., scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din Legea nr. 9/2012 această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

La acest termen de judecată, instanța a ridicat din oficiu excepția netimbrării cererii

, care se impune a fi analizată cu prioritate conform art. 28 alin. 1 raportat la art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă și pe care urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 alin. 2, 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, actualizată, și art. 9 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, modificată, în caz de netimbrare a cererii, instanța judecătorească pune în vedere reclamantei să depună taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

În conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997, cererile cu caracter patrimonial introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, prin care se solicita și repararea pagubelor suferite se taxează la 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 39 lei.

În aplicarea acestei prevederi legale, în sarcina reclamantului s-a stabilit obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei, iar potrivit art. 3 alin. 2 din O.G. nr.32/1995, prezenta cerere trebuia timbrată cu timbre judiciare de 0,3 lei.

Reținând că, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare în valorile indicate, reclamantul B. D. nu și-a îndeplinit obligația legală, în temeiul art. 20 alin. 2, 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. 2 din O.G. nr.32/1995, instanța va admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată ridicată din oficiu și, pe cale de consecință, va anula prezenta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTARASTE

Admite excepția netimbrării cererii, ridicată de instanță din oficiu.

Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.

D.

, domiciliat în D., str. E. T. nr.50A, bl.R4, sc.A, ap. 3, jud.Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului D.

, cu sediul în D., str.

  1. E. nr. 2, jud.Cluj, având ca obiect restituirea taxei de poluare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

O. -R. L.

Red.AGC/Tehnored.VAM/4 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4811/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare