Sentința civilă nr. 4925/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE DOSAR NR.19._

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001

SENTINȚA CIVILĂ NR.4925/2013

Ședința publică din 19 Martie 2013 Completul de judecată este constituit din: PREȘEDINTE: C. -A. C.

GREFIER: A. -P. B.

S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta R. A. R. în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. a municipiului C. -N.

, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta reclamantului, doamna avocat Persida Pârlea, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă a fost comunicată cu pârâta, conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 16 dosar, acțiunea fiind legal timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar (f.17).

Reprezentanta reclamantului își depune la dosar împuternicirea avocațială, răspunsul primit din partea pârâtei, referatul privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și dovada achitării taxei de poluare (f.18-21), învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus a dosar.

Tribunalul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, înscrisuri de depus la dosar, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanta reclamantului în susținerea acțiunii.

Reprezentanta reclamantului pune concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul R.

A. R.

a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului C. -

N.

să îi restituie suma de 3.341 lei, diferență de restituit cu titlu de taxă de poluare, reclamantului fiindu-i restituită suma de 2.100 lei

, sumă care să fie actualizată cu dobânda legală în materie civilă conform O.G. nr.13/2011 de la data achitării taxei și până la momentul plății efective a acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: copie decizie de restituire și chitanță pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții, carte de identitate autoturism, certificat de înmatriculare, acte înmatriculare UE.

Pârâta deși legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat în cursul anului 2007 un autoturism marca Volkswagen, tip Golf, înmatriculat pentru prima oară în Germania la data de 29 Aprilie 2002 iar în vederea înmatriculării în România a fost obligat să achite taxa specială de primă înmatriculare în cuantum de 5.441 lei, conform chitanței din data de 31 Ianuarie 2008. Prin referatul privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a i s-a restituit suma de 2.100 lei, rămânând de restituit un rest de 3.341 lei.

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din O.G. nr.50/2008.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr.50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform O.U.G. nr.50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

În ce privește dobânda legală, are rolul de a asigura o reparație integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin încasarea și folosirea de către pârâtă a unei sume, fără temei legal.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, la solicitarea reclamantei, pârâta A.

  1. P. a municipiului C. -N.

    va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 439,3 lei

    , reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar (f.17, f.22).

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    H O T A R A S T E

    Admite acțiunea formulată de reclamantul R. A. R. cu domiciliul în municipiul C. -N., strada Dr. L. P. nr.50, ap.4, județul C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. , cu sediul în municipiul C. -N., Piața A. I. nr.19, județul C. .

    Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3.341 lei, cu titlu de diferență taxă specială pentru autoturisme și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 01 Februarie 2008 și până la achitarea efectivă.

    Obligă parata sa plătească reclamantului cheltuieli de judecata in suma de

    439,3 lei.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 19 Martie 2013.

    Președinte,

    C. -A. C.

    Grefier,

    1. -P. B.

Redactat C.A.C./A.P.B./22 Martie 2013/4 exemplare/1310

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4925/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare