Sentința civilă nr. 4982/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4982/2013
Ședința publică din data de 20 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. | -V. | B. |
GREFIER: D. | B. |
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal promovată de reclamantul DS B. în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. A MUNICIPIULUI T., pentru obligarea la înmatriculare fără plata taxei de poluare.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
Tribunalul urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art.242 (2) C.pr.civ.
În data de La data de_ pârâta a înregistrat la dosar întâmpinare prin care a formulat excepția inadmisibilității acțiuni, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea că neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamant, cu motivarea că dispozițiile tratatelor privind UE nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
Analizând excepția inadmisibilității invocată de către pârâră prin întâmpinare, tribunalul o va respinge
pe considerentul că în speță nu se atacă un act administrativ fiscal, emis cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci se reclamă refuzul de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare. Tribunalul va ține cont și de Decizia în interesul legii nr.24/2011 a Î. .
Apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, va reține cauza în pe baza actelor existente la dosar.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele: | ||
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de _ | sub nr._ | , |
reclamantul DS B. a solicitat obligarea pârâtei A. | F. P. | T. |
la restituirea sumei de 1245 lei prelevată nelegal, cu dobânda legală în materie civilă conform O.G. nr.13/2011, de la data achitării taxei și până la momentul plății efective a acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca OPEL înmatriculat pentru prima oară într-un stat din spațiul comunitar iar în vederea înmatriculării în România a fost obligat să achite taxa de poluare în cuantum de 1245 lei taxă achitată conform chitanței seria TS7 nr.7533915/_ .
Ulterior a formulat cerere de restituire a taxei de poluare, însă pârâta a refuzat restituirea.
Apreciază că în virtutea jurisprudenței comunitare, cu prevalență având în vedere cauza T., se impune restituirea taxei achitate.
În drept, au fost invocate art.110 din Tratatul Constitutiv al UE, Legea nr.554/2004 actualizată, O.G. nr.13/2011, art.274 Cod procedură civilă, art.117 alin.1 lit. d Cod procedură fiscală, Ordinul nr.1899/2004.
La data de_ pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, pentru considerentul că acțiunea a fost introdusă la data de_, după intrarea in vigoare a Legii 9/2012, astfel incât reclamantul nu are dreptul la restituirea intregii taxe, întrucât a achitat taxa în baza unei decizii de calcul emisă la cererea sa, necontestată de acesta, pentru efectuarea unei contraprestații, respectiv înmatricularea unui autovehicul.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că dispozițiile tratatelor privind UE nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
În temeiul dispozițiilor art.60-63 Cod procedură civilă, pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., motivată pe dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca OPEL înmatriculat pentru prima oară într-un stat din spațiul comunitar iar în vederea înmatriculării în România a fost obligat să achite taxa de poluare în cuantum de 1245 lei taxă achitată conform chitanței seria TS7 nr.7533915/_ .
Taxa a fost achitată în temeiul disp. O.U.G. 50/2008.
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr.327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Pentru aceste argumente apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene in vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art.110 TFUE ), motiv pentru care în temeiul disp. art. 998 și disp. OU.G 13/2011 va admite acțiunea cu dobânzi legale de la data achitării și până la restituirea intgrală.
În baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar.
Având în vedere considerentele de mai sus și faptul că în baza O.U.G. nr.50/2008 taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție în temeiul art.60 și urm. Cod procedură civilă, va admite și cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de DS B. cu domiciliul procesual ales în T., str. A. B., nr.19, județul Cluj în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI T. cu sediul în T., str. P-ța
R. 15B, județul Cluj și, în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1245 lei cu titlu de taxă poluare, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data plății_ și până la achitarea integrală a debitului și 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru M. cu sediul în B. S. I. nr.294, corp A, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. A MUNICIPIULUI T. suma de 1245 lei, cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății_ și până la achitarea integrală a debitului.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
C. V. | B. | D. | B. |
Red.C.V.B./Tehn.D.B./4 ex.