Sentința civilă nr. 504/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 504/2013
Ședința publică din data de 12 Aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul
M. D. -F., împotriva pârâtei I. P. J. B. -N. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect obligația de a face.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 5 aprilie 2013 dată la care pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi 12 aprilie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul M. D. F. a chemat în judecată pârâta I. P. J. B. -N. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. solicitând înmatricularea autoturismului marca Suzuki Vitara, cu nr. de identificare JSAETA01C00126752, fără pLata taxei pe emisii poluante.
În motivare, reclamantul arată, în esență, că în momentul în care a solicitat Instituției P.
J. B. N. - S. ui P. C. R. P. de C. și Î. a Autovehiculelor să-i înmatriculeze acest autoturism, aceștia au refuzat, motivând faptul că nu a achitat taxa specială pentru autoturisme.
Reclamantul onsideră că refuzul de a i se înmatricula autoturismul este nelegal, taxa solicitată fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu și-a delegat reprezentant în fața instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamantul contestă, în cadrul acțiunii în contencios administrativ ce face obiectul prezentului dosar, pretinsul refuz exprimat de pârâta I. P. J. B. -N. - S. P.
C. R. P. de C. și Î. a V., la solicitarea acestuia de a se înmatricula definitiv, fără plata taxei pentru emisiile poluante instituită de Legea nr. 9/2012, autoturismul second-hand marca Suzuki Vitara, nr. de identificare JSAETA01C00126752, provenind dintr-un alt stat membru UE.
Tribunalul constată, pe de o parte, că reclamantul nu a făcut dovada existenței refuzului autorității pârâte, pe care înțelege să-l conteste în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, deși instanța a solicitat expres în cuprinsul adresei dispuse în ședința publică din_, ca reclamantul să depună înscrisuri doveditoare care să ateste faptul legalei dobândiri a autovehiculului sus menționat de către numitul Roman Iona, persoană de la care reclamantul ar fi dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare depus la fila 8 dosar, autovehiculul, acesta nu s-a conformat, înțelegând să mai depună o dată certificatul de înmatriculare în traducere din limba germană.
1
Numai că acest certificat atestă doar proveniența intracomunitară a bunului, însă nu și dobândirea acestuia în proprietate de către persoana cu care reclamantul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, câtă vreme în conținutul acestuia apare numele altei persoane - Wagner Walter Josef.
Așadar, în condițiile în care reclamantul nu a fost în măsură a dovedi legala dobândire în proprietatea sa a autovehiculului, având în vedere și prevederile art. 129 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, potrivit cu care părțile au îndatorirea să-și probeze pretențiile și apărările, instanța urmează să respingă, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.
D. F.
, domiciliat în R., nr. 173A, jud. B. -N. împotriva pârâtei I. P. Județul
-N. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V.
cu sediul în mun. B.
, P. P. R., nr.1, jud. B. -N. .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. I. D. M.
Red/dact: MAP/HVA
_ / 4 ex
2