Sentința civilă nr. 506/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 506/2013
Ședința publică de la 12 Aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul C. LOCAL T., împotriva pârâtului S. V., având ca obiect obligația de a face-reziliere contract . Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 22 martie 2013 susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în scrisîn încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru
deliberare, pentru data de 29 martie 2013, 5 aprilie 2013 și 12 aprilie 2013.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus ca urmare a declinării competenței materiale de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 386/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, reclamantul C. Local T. a chemat în judecată pe pârâtul S. V., solicitând instanței ca în urma probelor ce se vor administra să se pronunțe o sentință prin care să se constate rezilierea contractului de închiriere nr. 2477 încheiat la data de_ între reclamant în calitate de locator și pârât în calitate de locatar, având ca obiect ½ părți din trupul de pășune muntele Bătrâna.
În fapt, reclamatul a arătat că a încheiat în anul 2008 un contract de închiriere cu pârâtul pentru ½ părți din trupul de pășune adjudecat la licitație publică pentru un termen de 6 ani și 6 luni, iar pârâtul nu a respectat clauzele contractuale prevăzute în contractul de închiriere și caietul de sarcini, motiv pentru care reclamantul a denunțat în mod unilateral contractul încheiat.
Reclamantul a arătat că rezilierea contractului se impune deoarece pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a declara toate animalele pe care le are la pășunat și de a întocmi tabele cu efectivele și proprietarii de animale mari și ovine, nu și-a îndeplinit obligația să scoată la pășunat, cu prioritate, animale ale cetățenilor din comună și de a asigura pășunatul la capacitatea muntelui, nu și-a îndeplinit obligația de a asigura curățirea pășunilor și întreținerea dotărilor existente, nu și-a îndeplinit responsabilitățile de mediu.
Reclamantul a arătat că un alt motiv de reziliere îl reprezintă folosirea necorespunzătoare a fondurilor europene destinate întreținerii și îmbunătățirii pajiștilor alpine, precum și folosirea acestor fonduri în interes personal, interesul general local la comunei impunând rezilierea contractului și închirierea pășunilor către Asociațiile Crescătorilor de Taurine și Ovine constituite dintr-un număr mare de cetățeni.
În drept, au fost invocat dispozițiile art. 1020 și 1410 și urm. cod civil .
Pârâtul a formulat întâmpinare (f.32-36) prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a primarului com. T., deoarece lipsește hotărârea C. ui local T. de împuternicire a primarului pentru promovarea acțiunii civile privind rezilierea contractului de închiriere, iar pe fond acțiunea este nefondată deoarece interesul local constând în obținerea subvențiilor de către mai mulți locuitori membri ai asociațiilor crescătorilor de taurine și ovine există și la data organizării licitației publice, interes ce nu a apărut ulterior .
Pârâtul a arătat că prin Hotărârea nr. 30/_ 0 C. local T. a reziliat toate cele 13 contracte de reziliere a pășunilor alpine, hotărâre ce a fost atacată în contencios de către pârât, motiv pentru care reclamantul a început să-și preconstituie probe, respectiv a întocmit proces-verbal în lipsa pârâtului și a solicitat APIA să nu-i acorde subvenții pentru anul 2010
Pârâtul a arătat că în urma controalelor efectuate în cursul anului 2009 nu s-au găsit animale care să nu fie cuprinse în tabele, animalele din stână au fost cu prioritate ale cetățenilor din comună, iar încărcătura de animale pe munte a fost conform caietului de sarcini.
În continuare, pârâtul a arătat că pășunea închiriată este într-o arie protejată, iar reclamantul, în calitate de proprietar al pășunii avea obligația de a solicita avizul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, Administrația Parcului Național Munții Rodnei R.A. pentru efectuarea lucrărilor ce se pot efectua în ariile protejate, de a comuna harta cu zonele de reabilitat, de a specifica exact căile de acces etc., însă reclamantul nu a efectuat nici un demers.
În final, pârâtul a arătat că a solicitat instituției abilitate să comunice lucrările care pot fi executate în ariile protejate și a executat toate lucrările specificate în răspunsul comunicat de această instituție.
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorilor audiați, instanța reține următoarele:
Asupra excepției lipsei calității de reprezentant
invocată de pârât (aceasta fiind eronat intitulată de pârât în cadrul întâmpinării depuse la fila 32 în dosarul Judecătoriei Năsăud ca fiind lipsa calității procesuale active, din moment ce motivele invocate în susținerea acesteia vizează lipsa legitimării Primarului comunei T. să reprezinte reclamantul C. Local al comunei T. ), tribunalul s-a pronunțat în ședința publică din_ în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată, pentru motivele consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, motiv pentru care acestea nu vor mai fi reluate în considerentele prezentei hotărâri.
Pe fondul cauzei
, se reține că la data de_, între reclamantul C. Local al comunei
T., reprezentant prin primarul comunei, și pârâtul S. V., s-a încheiat contractul de închiriere înregistrat la Primăria comunei T. sub nr. 2477 (f. 5 - 10 dosar), având ca obiect "cedarea- preluarea, în închiriere"; a ½-a parte a Trupului de pășune muntele "Bătrâna";, durata contractului fiind de 6 ani și 7 luni începând de la data semnării acestuia -_ - și până la data de_ .
Potrivit art. 2.2 lit. b din contract, caietul de sarcini privind închirierea pășunilor alpine (f.
11-15 dosar judecătorie) face parte integrantă din contract.
Încheierea contractului sus menționat este consecința adoptării de către C. Local al comunei T. a Hotărârii nr. 16/_ (f.18, 19 dosar) prin care se aprobă scoaterea la licitație a pășunilor alpine și a loturilor zootehnice aparținând comunei T., precum și încărcătura pe fiecare munte, taxa pe animal și prețul de pornire al licitației conform anexei nr. 1 (f.21), în exercitarea prerogativelor conferite acestei autorități deliberative a administrației publice locale de prevederile art. 36 alin. 2 lit. c și alin. 5 lit. a din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 rep.
Această hotărâre a fost modificată prin HCL nr. 24/_ (f.23, 24), în sensul că perioada închirierii a fost stabilită la cel puțin 6 ani consecutiv, cu drept de prelungire în favoarea aceluiași grup de agricultori sau acelorași persoane fizice, dacă au fost respectate clauzele speciale cu privire la întreținerea și exploatarea rațională a acestora.
În preambulul hotărârilor anterior menționate s-a făcut trimitere, ca temei juridic al aprobării organizării licitației, la prevederile art. 15 din Legea muntelui nr. 347/2004, text legal care, în forma legii anterior republicării, prevedea că atribuirea în folosință a pășunilor din zona montană, aflate în administrarea consiliilor locale, se face prin contract pentru cel puțin 6 ani consecutivi, cu drept de prelungire, aceluiași grup de agricultori sau acelorași persoane fizice (text legal introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2008), fără a se specifica natura juridică a contractului la care face trimitere, sens în care, pârâtul în cauză a procedat la atribuirea pășunii sub forma închirierii, temeiul de drept al încheierii regăsindu-se (cu raportare la momentul intervenirii acordului de voință) în prevederile art. art. 14 - 16 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică coroborate cu art. 123 alin. 1 și 2 din Legea nr. 215/2001 rep..
Dispozițiile citate se regăsesc și în forma în vigoare a legii muntelui, după republicare, în cuprinsul art. 10.
În ceea ce privește regimul juridic al terenului - pășune alpină - obiect al contractului de închiriere, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 102 - 104 dosar judecătorie, acesta face parte din domeniul public al comunei T., menționat la poziția 9 din anexa nr. 54 la HG nr. 905/2002 publicată în M.O. nr. 647 bis din_ privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei T. .
Așadar, reprezentând un instrument juridic de punere în valoare a bunurilor din proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale, contractul de atribuire în folosință a pășunii încheiat sub forma contractului de închiriere prin licitație publică, întrunește caracteristicile unui contract administrativ, asimilat actului administrativ conform prevederilor art. art. 2 alin. 1 teza a II- a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ("sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică";), cererea de constatare a rezilierii acestuia făcând obiectul jurisdicției contenciosului administrativ, potrivit art. 8 alin. 2 din aceeași lege.
Reclamantul invocă în justificarea rezilierii unilaterale a contractului nr. 2477/2008, pe de o parte, neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârât cu consecința aplicării clauzei contractuale inserate la art. 9.1 lit. c, iar pe de altă parte, existența unui interes local care impune denunțarea unilaterală a contractului conform art. 9.1 lit. b din același contract.
Tribunalul constată că, în ceea ce privește primul caz de reziliere unilaterală invocat de reclamant, manifestarea de voință a autorității administrației publice locale în sensul încetării contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de pârâtul chiriaș, s-a materializat inițial în HCL nr. 30/_ (a cărei legalitate a fost supusă controlului instanței de contencios administrativ în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, atașat ca urmare a cererii pârâtului în ședința publică din_ ), hotărâre prin care, la art. 1, se aprobă rezilierea, în mod unilateral, a unui număr de 13 contracte de închiriere a pășunilor alpine, printre care se regăsește și contractul nr. 2477/2008 încheiat cu pârâtul S. V., pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale prevăzute la capitolul V pct. 5.5 și 5.7, precum și a celor prevăzute în caietele de sarcini, privitoare la: declararea tuturor animalelor și înscrierea acestora în tabele cu efectivele de animale, scoaterea la pășunat cu prioritate a animalelor proprietatea comunei T. și asigurarea pășunatului la capacitate, nerespectarea clauzelor speciale în ce privește sumele încasate în baza OUG nr. 125/2006, fără acordul C. ui Local T. .
Imediat după adoptarea hotărârii mai sus menționate, respectiv la data de_, același consiliu local a adoptat alte două hotărâri - 31 și 32 - privind asocierea C. ui Local T. cu Asociația Crescătorilor de ovine și caprine Bichigiu, respectiv cu Asociația de taurine T., prin darea în folosință, cu titlu gratuit, a pășunilor alpine, proprietatea comunei T., pe baza unui contract de comodat, în vederea accesării de fonduri pentru îmbunătățirea calității pășunilor alpine (hotărâri anulate de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, prin sentința civilă nr. 723/CA/2011, irevocabilă prin neexercitarea căii de atac).
În privința HCL nr. 30/2010, de reziliere unilaterală a contractelor, în cadrul sentinței civile nr. 348/CA/2011 pronunțată în cadrul dosarului nr._ în care au fost conexate acțiunile în contencios administrativ formulate de titularii contractelor reziliate și printre care se numără și pârâtul din prezenta cauză, hotărâre judecătorească de asemenea nerecurată, s-a dispus anularea hotărârii ca fiind nelegală, reținându-se în considerentele acesteia, printre alte aspecte, și faptul că inserarea în contract a cazului de încetare a acestuia prin reziliere unilaterală ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale reprezintă un pact comisoriu de grad II, clauză ce îndreptățește autoritatea publică a-și manifesta voința privind rezilierea unilaterală, însă efectul reziliere nu se poate produce decât ca urmare a constatării de către instanța judecătorească a îndeplinirii condițiilor prevăzute de ipoteza art. IX pct. 9.1 lit. c din contract.
Consecință a pronunțării acestei hotărâri judecătorești, C. Local al comunei T. a adoptat HCL nr. 54 din_ (f. 5 dosar), prin care a împuternicit pe primarul comunei să promoveze în fața instanței judecătorești procedura de reziliere a contractelor de închiriere a pășunilor alpine aflate în proprietatea comunei, sens în care a fost emisă notificarea din_ privind denunțarea unilaterală a contractului (f. 4 dosar judecătorie), iar ulterior a fost formulată acțiunea judiciară ce face obiectul prezentului dosar, din extrasele de pe portalul instanțelor depuse la dosar (f. 143 - 155) rezultând că, deși în procesul deliberativ ce a precedat adoptarea HCL 30/2010, s-a constatat o pretinsă neîndeplinire a obligațiilor contractuale de către toți titularii celor 13 contracte de închiriere de pășuni alpine (aspect relevat și de conținutul procesului-verbal al ședinței ordinare din_ - f. 66 dosar judecătorie), acțiunile în vederea rezilierii a 10 dintre aceste contracte, înregistrate pe rolul Judecătoriei Năsăud, s-au finalizat prin renunțarea reclamantului Consiliu Local al Comunei T. la judecată, respectiv prin încheierea de tranzacții judiciare, singurele acțiuni cu privire la care s-a continuat exercitarea lor fiind cele îndreptate
împotriva chiriașilor S. V. și R. Mihăilă, dispunându-se de către Judecătoria Năsăud declinarea soluționării acestora în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Sub acest aspect, teza susținută de reclamant, în sensul că actul procesual de dispoziție al C. ui local ar fi fost condiționat de cedarea, de către titularii contractelor de închiriere, a unei părți din suma obținută cu titlu de subvenții (în speță fiind vorba despre sumele plătite prin intermediul
A.P.I.A. în cadrul schemelor de plăți acordate în condițiile reglementate de OUG nr. 125/2006), este confirmată de martorii R. Mihăilă și G. V., ale căror declarații se regăsesc la filele 48 și 73 dosar).
Atât depozițiile celorlalți martori audiați în cauză (SS, P. Niculaie, Dobrincean
, consemnate la filele 49, 50, 55 dosar), cât și succesiunea adoptării de către C. local a hotărârilor la care s-a făcut referire în cele ce preced, precum și conținutul tabelelor nominale anexate cererii de chemare în judecată (f. 16 și urm. dosar judecătorie) relevă interesul manifestat de asociațiile de crescători de animale în a obține folosința pășunilor închiriate prin licitație publică de către persoane fizice, printre care se numără și cazul pârâtului S. V., precum și a autorității administrației publice locale în gestionarea și utilizarea fondurilor obținute prin implementarea de către APIA a schemelor de plăți directe pentru agricultură acordate din fonduri europene și din fondul bugetului național.
În acest context, reclamantul consiliu local susține neîndeplinirea mai multor obligații stipulate în caietul de sarcini parte integrantă din contract (f. 11), în scopul justificării actului de reziliere unilaterală a contractului, instanța urmând a realiza în cele ce succed o analiză în concret a fiecărui aspect relevat în cererea de chemare în judecată.
Astfel, relativ la pretinsa neîndeplinire a obligației menționate la pagina 3 alin. 3 din caietul de sarcini, vizând declararea tuturor animalelor și înscrierea în tabelele anexă cu efectivele și proprietarii de animale mari și ovine, tribunalul constată că, așa cum corect a subliniat pârâtul în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, sancțiunea neîndeplinirii obligației mai sus citate este reprezentată, așa cum se prevede în alin. 4 al paginii 3 din caietul de sarcini, de perceperea taxei de gloabă, fără coborârea animalelor din munte, pentru cele necuprinse în tabelul anexă și găsite în pășune în urma controalelor instituțiilor autorizate.
Or, în atare condiții, dovada certă a neîndeplinirii obligației la care face trimitere reclamantul, ar impune a se atesta de către reclamant, căruia îi incumbă obligația de a-și dovedi susținerile conform. art. 129 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, perceperea taxei de gloabă în raport cu fiecare animal pentru care se verifică ipoteza textului citat, ceea ce în speță nu s-a probat.
Totodată, din conținutul procesului-verbal al ședinței ordinare a consiliului local din_ (f. 66, 67), nu rezultă că, în ceea ce-l privește pe pârâtul S. V., s-ar fi constatat neîndeplinirea vreunei obligații contractuale.
Raportat la obligația curățirii pășunilor alpine și întreținerea dotărilor existente, de către deținătorii de animale din stânile organizate, prevăzută în alin. 9 al paginii 3 din caietul de sarcini, precum și aceea de a asigura pășunatul la capacitatea muntelui, precum și de a scoate la pășunat, cu prioritate, animalele proprietatea cetățenilor comunei T. (alin. 5 pag. 3 din caietul de sarcini), probele administrate la cererea reclamantului, analizate în coroborare cu probele administrate la cererea pârâtului, nu susțin teza neîndeplinirii, de către pârât, a menționatelor obligații.
Astfel, nici unul dintre martorii audiați la cererea reclamantului, SS (f. 49), P. Niculaie (f.50), P. T. (f.72) și Dobrincean A. (f. 55) nu cunosc situația concretă a derulării și modului de executare a contractului de închiriere încheiat cu pârâtul S. V., aproape toți relevând doar aspecte vizând nemulțumirea generală a cetățenilor comunei generată de utilizarea sumelor de bani obținute în cadrul schemelor de plăți directe, exclusiv în interesul personal al beneficiarilor plăților (categorie în care se încadrează și pârâtul).
În susținerea tezei neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârât, reclamantul a înțeles să se prevaleze de înscrisuri reprezentând adrese emise către pârât, precum și procese-verbale de control.
Analizând aceste înscrisuri în succesiunea lor cronologică, tribunalul constată că la data de _ , cu ocazia controlului efectuat în muntele Bătrâna de către o comisie desemnată de C. Local T., s-a constatat existența la pășunat a unei turme de ovine, precum și a mai multor bovine și cabaline aparținând beneficiarilor contractelor de închiriere - Bumbu Gheorghe și S. V. .
Totodată, în procesul-verbal întocmit în urma controlului (f. 156) s-a menționat și faptul că la fața locului a fost identificat un saivan, o colibă veche, precum și o colibă nouă, edificată în anul 2009, împreună cu târla.
Ulterior, în procesul-verbal de control din data de_ (f. 74) se consemnează faptul că pășunatul s-a realizat parțial (fără a se menționa care este măsura în care pășunatul nu a fost realizat), precum și acela al edificării unei colibe pentru ciobani.
Un al treilea proces-verbal de control, depus la dosar, a fost încheiat în data de_ (în ziua imediat următoare celei în care s-a adoptat HCL nr. 30/2010 privind rezilierea unilaterală a celor 13 contracte de închiriere), în cuprinsul acestuia menționându-se, lapidar, că în perioada 2008
-2009 pârâtul nu a utiliza muntele pentru pășunat în scopul pentru care a încheiat contractul de închiriere; că nu a efectuat nici o lucrare de curățire (de pietre și buturugi) sau de întreținere a pășunii alpine; că nu s-au constatat lucrări de întreținere la drumurile de acces, poteci de acces și nu s-a prezentat nici un aviz al primăriei pentru lucrări sau reabilitări efectuate.
Deși se specifică în mod expres faptul că procesul-verbal s-a încheiat cu ocazia controlului efectuat de comisia numită de C. Local T. în muntele Bătrâna în data de_, concluziile formulate vizează o stare de fapt generalizată, raportată la perioada a doi ani (2008-2009), însă fără a se face trimitere la alte constatări directe efectuate în perioada menționată și care să ateste existența neregulilor constatate, aspect de natură a acredita susținerea pârâtului în sensul că întocmirea acestui din urmă proces-verbal s-a efectuat pro causa. Mai mult, pretinsele constatări din cuprinsul acestuia contrazic chiar mențiunile (privind lucrările efectuate și desfășurarea activității de pășunat) consemnate în procesele verbale de control anterioare, mai sus prezentate.
Lipsa suportului veridic al pretinselor constatări, ce îmbracă mai mult caracterul unor afirmații conclusive, este relevată de probatoriul cu înscrisuri administrat la cererea pârâtului, constând în corespondența purtată de acesta cu Administrația Parcului Național Munții Rodnei R.A. și în cadrul căreia, prin adresa nr. 923/_ (f. 91) a fost confirmată desfășurarea activității de pășunat în vara anului 2009 în muntele Bătrâna. Totodată, adresa nr. 244/CS/_ (f. 97) atestă demersurile întreprinse de pârât în vederea obținerii avizului C. ui Științific al Administrației Parcului Național Munții Rodnei R.A. pentru amenajarea drumurilor de tractor existente (2 drumuri) pentru acces la stână cu căruța, în condițiile în care, așa cum rezultă din adresa emisă în atenția domnului primar al comunei T. (f. 96), pe raza parcului au fost impuse o serie de restricții prin legislația de mediu și a ariilor protejate, restricții ce au fost încălcate prin efectuarea unor lucrări de întreținere de către titularii contractelor de închiriere.
Susținerile reclamantului în sensul că pârâtul ar fi subînchiriat pășunea apar ca nefondate, în cauză neexistând probe care să confirme această teză. Dimpotrivă, probele testimoniale relevă împrejurarea că această pășune a fost folosită de către pârâtul S. V., deținător al unui număr considerabil de animale (circa 300-400 ovine, 100 bovine, conform declarației martorului P. Niculaie).
Nu sunt lipsite cu totul de relevanță sub aspectul modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către pârât, rapoartele de inspecție efectuate cu privire la activitatea de creștere a animalelor de către pârât, efectuată în cursul anilor 2008, 2009 și 2010 (f. 98 - 130 dosar), precum și certificatele de conformitate eliberate de SC Ecoinspect SRL în temeiul prevederilor art. 29 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 și 889/2008 și care atestă că activitățile operatorului (în speță pârâtul) îndeplinesc cerințele menționate în regulamentele menționate.
În ceea ce privește obligația impusă în cuprinsul cauzelor speciale din caietul de sarcini, de a se utiliza sumele încasate în baza OUG nr. 125/2006 numai cu acordul proprietarului, respectiv acordul C. ui Local T. și numai în scopul pentru care au fost acordate, instanța constată că acestea contravin însăși conținutului reglementării actului normativ la care se face trimitere.
Astfel, prin ordonanța menționată, ce instituie norme pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, se prevede la art. 4 alin. 2 că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este instituția responsabilă pentru implementarea schemelor de plăți directe pentru agricultură, aceasta utilizând ca instrument de derulare și gestionare financiară (pentru gestionarea fondurilor destinate plăților directe în sectorul vegetal și pentru control) S. ul integrat de administrare și control (art. 4 alin. 3).
Totodată, printre condițiile generale pe care solicitanții plăților trebuie să le îndeplinească se numără și aceea de a permite efectuarea controalelor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau de către alte organisme abilitate în acest sens (art. 7 lit. h din ordonanță).
În speță, îndeplinirea de către pârât, în perioada anilor 2008, 2009, a condițiilor generale prevăzute la art. 7 este atestată de conținutul controalelor efectuate și a căror rapoarte au fost depuse la dosar de către pârât, precum și de împrejurarea că acesta a beneficiat de plăți directe în campaniile anilor 2008 și 2009, aspecte relevate în cuprinsul Notei privind concluziile rezultate în urma verificărilor efectuate în urma sesizării nr. 22204/_ efectuate de pârât (f. 135 și urm. dosar). În privința campaniilor aferente anilor 2010 și 2011, pârâtul nu a încasat sume de bani din plăți directe pentru suprafața ce face obiectul contractului de închiriere, având în vedere litigiile aflate pe rolul instanțelor cu privire la această suprafață.
Necesitatea exprimării acordului proprietarului pășunii pentru modul de utilizare a sumelor încasate în temeiul OUG nr. 125/2006 este lipsită de temei legal, în condițiile în care textul art. 6 din acest act normativ atribuie calitatea de beneficiar al plăților directe
în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață persoanelor fizice și /sau persoanelor juridice care exploatează terenul agricol
pentru care solicită plata (ca proprietari, arendași, concesionari, locatari sau alte asemenea), în speță fiind dată ipoteza legală a art. 5 alin. 3 lit. b din ordonanță, menționându-se totodată în mod expres, în conținutul alin. 2 al art. 6, că arendatorul, concedentul și /sau locatorul nu beneficiază de plăți directe pentru terenul arendat, concesionat și /sau închiriat.
De altfel, așa cum rezultă nu doar din conținutul reglementării OUG nr. 125/2006, dar și din expunerea de motive ce a stat la baza adoptării acesteia, schemele de plăți directe care se acordă în temeiul acesteia reprezintă forme de sprijin financiar acordat agricultorilor în vederea susținerii directe în cadrul politicii agricole conform regulamentelor CE menționate în preambulul ordonanței. Așadar, mențiunile care vizează cerința justificării modului de utilizare și gestionare a subvențiilor acordate de A.P.I.A., cuprinse în adresele 4855/_ și 1255/_ (f. 76 și 77 dosar) emise de Primăria comunei T. nu prezintă relevanță sub aspectul analizării îndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârât, aceste cerințe fiind impuse chiriașului cu încălcarea
prevederilor legale ce reglementează regimul juridic și procedura acordării plăților directe.
Se mai impune a se sublinia și faptul că neplata chiriei susținută de reclamant este o consecință directă a refuzului de a fi încasată de către reprezentanții Primăriei comunei T., exprimat în contextul demersurilor efectuate în vederea rezilierii contractului de închiriere încheiat cu pârâtul, împrejurare ce l-a determinat pe acesta să consemneze la o unitate bancară la dispoziția Primăria comunei T. suma de plată reprezentând c/v chirie, prin intermediul Executorului Judecătoresc Ilovan D. (f. 88, 89).
Pârâtul a mai probat și faptul că, urmare a sesizării organelor de cercetare penală, a fost începută urmărirea penală, prin efectul pronunțării Judecătoriei Năsăud în dosarul nr._, împotriva primarului comunei T. - domnul M. Sever, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C.penal (f. 146).
Raportat la argumentele mai sus prezentate, constatând că probatoriul administrat în cauză nu susține teza neîndeplinirii culpabile, de către pârât, a obligațiilor asumate prin contractul de închiriere și caietul de sarcini, și că în cuprinsul acordului de voință exprimat de părțile contractante nu s-a convenit asupra unui pact comisoriu de grad III sau IV, care, operând o reziliere de plin drept a contractului, să limiteze, respectiv să excludă intervenția instanței în constatarea intervenirii cauzei de încetare a contractului (clauza inserată la art. IX pct. 9.1 lit. c îmbrăcând caracteristicile unui pact comisoriu de grad II, care permite instanței de judecată să constate că rezoluțiunea/rezilierea nu a avut loc), tribunalul urmează să respingă, ca nefondată, acțiunea reclamantului sub aspectul constatării rezilierii în temeiul art. IX pct. 9.1 lit. c din contract.
Procedând la examinarea celui de-al doilea motiv de constatare a încetării contractului, invocat de reclamant, instanța constată că, în ceea ce privește ipoteza prevăzută la art. IX pct. 9.1 lit. b din contract
, acesta este expresia aplicării principiul priorității interesului public și a preeminenței acestuia față de principiul libertății contractuale, consacrat de aliniatul 3 al art. 8 din Legea nr. 554/2004 ca regulă în soluționarea litigiilor vizând contractele administrative.
În ceea ce privește modul de redactare a clauzelor contractuale cuprinse în art. IX, vizând cazurile de încetare a contractului, tribunalul remarcă preluarea, în conținutul acestora, a prevederilor legale ce reglementează încetarea contractului de concesiune - textul art. 9.1 lit. a-e
reprezentând o reproducere aproape fidelă a prevederilor art. 57 alin. 1 lit. a-e din OUG nr. 54/2006, cu mențiunea însă că, în privința cazului de denunțare unilaterală a contractului impusă de existența unui interes național sau local (lit. b), nu s-a preluat și prevederea privind plata unei despăgubiri juste și prealabile.
Este de remarcat sub acest aspect și conținutul normelor legale în vigoare în prezent cu privire la reglementarea regimului punerii în valoare a pajiștilor aflate în domeniul public al comunelor, orașelor, respectiv municipiilor, respectiv cele ale OUG nr. 34/2013 (în categoria pajiștilor incluzându-se și pășunile alpine conform art. 1 alin. 3 din ordonanță), act normativ în care se prevede, la art. 9, că "unitățile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE, încheie contracte de concesiune/închiriere, în condițiile legii";. Prin Ordinul nr. 407/2013 al M.A.D.R. pentru aprobarea contractelor-cadru de concesiune și închiriere a suprafețelor de pajiști aflate în domeniul public/privat al comunelor, orașelor, respectiv municipiilor, dat în aplicarea OUG nr. 34/2013, s-a reglementat modelul contractului -cadru de închiriere (cuprins în anexa 2 la ordin), care la art. 9 lit. d prevede cazul încetării acestuia "prin denunțare unilaterală de către locator, în baza documentelor oficiale, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina acestuia";.
La momentul încheierii contractului de închiriere ce face obiectul prezentei cauze, nu exista însă o reglementare legală care să impună un model al contractului-cadru de închiriere a pășunilor aflate în proprietate publică, astfel încât, omisiunea de a se prevedea acordarea unei despăgubiri pentru denunțarea unilaterală în ipoteza preeminenței interesului public nu poate fi analizată decât ca un argument pentru realizarea unui atente valorizări a circumstanțelor apte a se circumscrie unui interes public de natură a determina încetarea, înainte de expirarea termenului stipulat de părți și, în cazul de față, de prevederile legale în vigoare, a contractului de închiriere.
Așadar, această analiză pleacă de la teza interesului locuitorilor comunei în a exploata pajiștile alpine, susținută de reclamant, interes care, așa cum rezultă nu doar din declarațiile martorilor audiați în cauză, dar și din dezbaterile consemnate în procesul-verbal al ședinței de consiliu local din_ (f. 66 și urm. dosar judecătorie), se grefează pe nemulțumirea acestora generată de utilizarea sumele încasate ca urmare a plăților directe efectuate de A.P.I.A., în interesul personal al titularilor contractelor de închiriere (acesta fiind și cazul pârâtului din cauză).
Un interes similar, justificat pe considerentul necesității administrării în interesul cetățenilor comunei a fondurilor de la A.P.I.A., este manifestat și de către reclamantul C. Local al Comunei T., acesta rezultând neîndoios din conținutul hotărârilor de consiliu nr. 31 și 32 din_, prin care s-a aprobat asocierea consiliului local cu Asociația Crescătorilor de ovine și caprine Bichigiu, respectiv cu Asociația de taurine T., prin darea în folosință, cu titlu gratuit, a pășunilor alpine, proprietatea comunei T., pe baza unui contract de comodat, în vederea accesării de fonduri pentru îmbunătățirea calității pășunilor alpine, precum și din titlul tabelelor nominale anexate cererii de chemare în judecată (f. 16 și urm.)
Or, în acest context, se impune a se menționa faptul că prin Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și al Ministerului Administrației Publice nr. 226/2003, în forma în vigoare la epoca încheierii contractului și respectiv a denunțării unilaterale a acestuia, s-a aprobat strategia privind organizarea activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung, la punctul I din cuprinsul acesteia menționându-se într-adevăr că îmbunătățirea nivelului de producție și utilizare a pajiștilor reprezintă o activitate de interes național. Pentru atingerea obiectivului fundamental pentru punerea în valoare a pajiștilor, menționat la art. III, s-au prevăzut la art. IV o serie de măsuri și acțiuni tehnice, precum și de amenajări pastorale, corelativ cu stabilirea, în cadrul art. VI din ordin, a responsabilităților pentru punerea în valoare a pajiștilor, relevante pentru prezenta cauză fiind cele menționate la pct. 2 în sarcina primarilor, consiliilor locale ale comunelor, respectiv municipiilor și care vizează: încheierea unui număr optim de contracte de pășunat, stabilirea nivelului tarifului de pășunat, a datei intrării și scoaterii animalelor de la pășunat, a organizării lucrărilor de întreținere a pajiștilor sub formă de prestații de către crescătorii de animale care le folosesc și au încheiat contracte de pășunat. În privința punerii în aplicare a acestei din urmă prerogative, art. VI pct. 2 lit. f din ordinul menționat prevede că persoanele care nu vor executa prestația stabilită, indiferent de cauze, sunt obligate să plătească o contribuție în bani, corespunzătoare manoperei necesare.
Relevante sub aspectul examinat sunt și prevederile art. 17 din Legea nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor, în perioada de aplicare a acestui act normativ (în prezent abrogat prin intrarea în vigoare a OUG nr. 34/2013), potrivit cu care "resursele financiare rezultate din administrarea pajiștilor proprietate publică sau privată a comunelor și a orașelor se administrează și se utilizează exclusiv pentru îndeplinirea competențelor și atribuțiilor care le revin pentru administrarea, organizarea și întreținerea acestora, în condițiile legii";,
Aceste prevederi se constituie în pârghii legale la îndemâna consiliului local, prin activitatea deliberativă specifică pe care o desfășoară, în vederea asigurării exploatării pășunilor alpine în concordanță cu interesul legitim public relevat de reglementările legale la acre s-a făcut trimitere în conținutul prezentelor considerente.
În susținerea tezei potrivit căreia în cauză există un interes public local de natură a justifica denunțarea unilaterală a contractului se mai invocă și împiedicarea cetățenilor comunei de a folosi pășunile alpine, în speță a asociațiilor crescătorilor de animale constituite la nivel local, fără însă a se motiva de ce protejarea acestui interes ar fi fost ignorată încă de la bun început, cu ocazia încheierii contractelor de închiriere. Concluzia bazată pe argumente logice ce se desprinde din ansamblul stării de fapt reținute în cauză este aceea că, în condițiile în care crescătorii de animale și asociațiile de crescători ce exprimă nemulțumiri nu au participat la licitația organizată de consiliu local, deși nu erau împiedicați în vreun fel, pretinsul interes local invocat se identifică cu interesul accesării sumelor acordate de APIA în cadrul schemelor de plăți directe. Or, însumarea intereselor private ale mai multor cetățeni ai comunei, chiar în condițiile în care acestea sunt legitime în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. p din Legea nr. 554/2004 (definit ca "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat";), nu determină în sine, ca și consecință directă, nașterea unui interes public în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. 1 lit. r din Legea contenciosului administrativ - în sensul de "interes care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competențelor autorităților publice";, în condițiile specifice de reglementare a activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor mai sus relevate.
Principiul legalității este unul dintre principiile fundamentale ale administrației, consacrarea legalității ca dimensiune esențială a statului de drept regăsindu-se în art. 1 alin. 3 al Constituției care proclamă România ca stat de drept și în alin. 5, potrivit cu care "respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Totodată, respectarea legii și egalitatea tuturor în fața legii (art. 16 din Constituție) sunt principii care guvernează activitatea tuturor autorităților publice și reprezintă o garanție a cetățenilor împotriva excesului de putere și arbitrariului administrației.
În măsura în care administrația dispune de puteri care îi permit să aducă atingere drepturilor și libertăților cetățenești (consiliilor locale în speță, prin plenitudinea de competență de care dispun, recunoscându-li-se, în mod corespunzător, și o largă putere discreționară), ea nu trebuie să uzeze de acestea decât în limita necesară, actele acesteia devenind ilegale atunci când sunt excesive în raport cu finalitatea acțiunii administrative. Încălcarea principiului proporționalității consacrat de legea fundamentală a țării - art. 53 alin. 2 - nu este altceva decât depășirea libertății de acțiune lăsată la dispoziția autorității, ceea ce presupune excesul de putere, noțiune ce poate fi definită ca depășirea limitelor dreptului de apreciere aparținând autorităților publice în realizarea scopului propus de legiuitor.
Limita legală a dreptului de apreciere se raportează, prin urmare, la scopul legii, pentru că manifestarea de voință a autorității trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât și o nevoie socială determinată, exigență ce nu poate fi reținută ca îndeplinită în prezenta cauză, pentru considerentele mai sus prezentate, astfel încât, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant urmează a fi respinsă, în totalitate, ca nefondată.
În temeiul prevederilor art. 274 C.pr.civ., instanța, văzând culpa procesuală a reclamantului, va dispune obligarea acestuia la plata, în favoarea pârâtului, a sumei de 2.232 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. Local T., cu sediul în loc. T., str. P., nr. 774B, jud. Bistrița Năsăud, împotriva pârâtului S.
, cu dom. în loc. T. , str. N., nr.517, jud. Bistrița Năsăud.
Obligă reclamantul să plătească pârâtului suma de 2.232 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. I. D. M.
Red/dact: MAP/HVA
_ / 4 ex
