Sentința civilă nr. 5228/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5228/2013
Ședința publică de la 22 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant A.
L. A. și pe pârât A. F. P. A M. C. N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constată că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul că nu a depus la dosarul cauzei dovada de reprezentare - împuternicirea avocațială sens în care invocă din oficiu excepția lipsei dovezii calității de reprezentat și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul A. L. A. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului C. -N. să îi restituie suma de 2.508 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP
C. -N. .
Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. legal citată nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecata din data de 15 februarie 2013 instanta, din oficiu, in temeiul art.137 Cod procedura civila coroborat cu art 67,art 68 alin 1, art 161 din acelasi act normativ a invocat exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentat a reclamantului si a dispus amanarea judecatii in vederea citarii acestuia cu mentiunea de a face dovada mandatului acordat in vederea promovarii si sutinerii actiunii de fata de catre doamna avocat Racasan C. .
La termenul de astazi,_, instanta a constatat ca rla dosarul cauzei nu a fost depusa delegatia avocatiala.
Analizand exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant instanta retine ca potrivit dispozițiilor art. 67 C.proc.civ., "părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar";, iar conform dispozițiilor art. 68 alin. 1 C.proc.civ., procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată, iar în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților";.
Justificarea calității de reprezentant se face prin procură, în original sau în copie legalizată, alăturată cererii de chemare în judecată, după cum prevede articolul 83 alin.1 C.proc.civ. Procura trebuie să fie dată pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată
Potrivit dispozițiilor art. 161 C.proc.civ., "(…) când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri. Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea";. După cum rezultă din interpretarea textului de lege sus-menționat, sancțiunea anulării cererii nu intervine automat, ci numai dacă nu se face dovada calității de reprezentant în termenul acordat în acest scop.
Reclamantul a fost citat la adresa indicata in actiunea introductiva cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant, sub sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art. 161 alin.2 C.proc.civ. După cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosarul cauzei, procedura de citare a fost indeplinita la data de_ . Deși a avut la dispoziție 30 de zile de la data primirii citației până la termenul de judecată pentru a depune dovada calității de reprezentant, in cauza o astfel de proba nu a fost produsa.
Pentru considerentele ce preced instanta va admite excepția lipsei dovezii calități de reprezentant si va dispune anularea actiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei dovezii de reprezentant.
Anulează acțiunea
formulată de reclamantul A. L. A., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. P., nr.22, ap.13, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. ICIPIULUI C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud.C. .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 22 Martie 2013.
Președinte,
M. -F. B.
Grefier,
L. C.
Red.tehnored MFB 4 ex./_