Sentința civilă nr. 5282/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5282
Ședința publică din 02 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. I. - judecător
G. ier: A. O.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, formulată de reclamantul K. I. -D. în contradictoriu cu pârâtele DIRECTIA GENERALA A F. P. M., A. F.
P. B. M. și A. F. PENTRU M.
.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant d- na avocat L. I. Blăjan, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de_ întâmpinare, formulată de către pârâta Direcția Generală a F. P. M. în nume propriu și pentru pârâta A. F.
P. B. M. .
Instanța comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta reclamantului, d-na avocat L. I. Blăjan.
Reprezentanta reclamantului, d-na avocat L. I. Blăjan, depune la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 43 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, susține că nu consideră necesară introducerea în cauză a noilor entități, arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Având în vedere că nu există alte cereri de formulat în cauză, instanța în temeiul art. 150 Cod pr. civilă închide faza probatorie și acordă cuvântul în vederea judecării cauzei.
Reprezentanta reclamantului, d-na avocat L. I. Blăjan, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, cu dobândă legală începând cu data plății și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată în sumă de 43,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra acțiunii de față,
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul K. I. -D.
a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a F. P. M., A.
F. P. B. M. și A. F. pentru M. B. solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare emisă de către pârâta Direcția Generală a F. P. M. și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4,676 lei reprezentând taxa de poluare achitată la_ cu dobânda legală, calculată de la data plății și până la restituirea efectivă și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată pentru autoturismul achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, i s-a pretins să plătească taxa de poluare prevăzută de OUG NR. 50/2008 - în prezent abrogată, cu modificările intervenite ulterior (OUG. NR. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009, OUG nr. 117/2009). Această taxă se percepe la înmatricularea unui autovehicul rulat înmatriculat înainte de achiziție într-o țară membră a Uniunii Europene, dar ea nu se percepe și în cazul achiziționării unui autovehicul rulat deja în România.
În drept s-au invocat prevederile arătate în petit.
În probațiune s-au depus decizia de calcul a taxei de poluare, dovada achitării ei, actele de identitate și proveniență ale autovehiculului.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M., a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Cu toate că a fost legal citată, pârâta A. F. pentru M. B., nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei B. M. suma de 4,676 lei reprezentând taxă de poluare, aspect dovedit cu chitanța seria TS5 nr. 5461323 din _ ..
Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, text de lege în vigoare la
data plății, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza OUG nr. 50/2008 modificată, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili începând cu_ .
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul Român are un temei legal de reținere a taxei de poluare percepută în baza O.U.G. nr. 50/2008, modificată, act normativ în baza căruia s-a încasat taxa specială.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la _ în Germania tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime de pârâte, în prezent reorganizate în baza HG nr. 520/2013 privind reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000 și O.G. NR. 13/20011, începând cu data la care a solicitat restituirea sumei și până la restituirea efectivă a acesteia.
Din perspectiva considerentelor de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului va fi admisă, în temeiul prevederilor art. 18 al. 1 Cod pr. civilă, conform dispozitivului. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul K. I. -D. cu domiciliul procesual ales în B. M., Bd. R. nr. 1/24 în contradictoriu cu pârâtele: Direcția Generală a F. P. M., A. F. P. B.
M., în prezent Direcția Generală Regională a F. P. C. prin A.
J. a F. P. M. și A. F. Pentru M. cu sediul în B., sector 6, S. I. nr. 294, corp A și, în consecință:
Anulează decizia de calcul a taxei de poluare emisă de A. F.
P. B. M. privind suma de 4676,00 lei reprezentând taxa pentru poluare, achitată cu chitanța seria TS5 nr. 5461323 din_ și obligă pe pârâte să restituie reclamantului suma de 4676,00 lei, cu dobândă legală începând cu data plății și până la restituirea efectivă.
Obligă pe aceleași pârâte să restituie reclamantului suma de 43,3 lei
reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II- a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Pronunțată în ședință publică de azi, 2 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
V. I. | A. | O. |
Red. V.I/_
Tred. A.O/14 octombrie 2013 - 6 ex
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul K. I. -D. cu domiciliul procesual ales în B. M., Bd. R. nr. 1/24 în contradictoriu cu pârâtele: Direcția Generală a F. P. M., A. F. P. B.
M., în prezent Direcția Generală Regională a F. P. C. prin A.
J. a F. P. M. și A. F. Pentru M. cu sediul în B., sector 6, S. I. nr. 294, corp A și, în consecință:
Anulează decizia de calcul a taxei de poluare emisă de A. F.
P. B. M. privind suma de 4676,00 lei reprezentând taxa pentru poluare, achitată cu chitanța seria TS5 nr. 5461323 din_ și obligă pe pârâte să restituie reclamantului suma de 4676,00 lei, cu dobândă legală începând cu data plății și până la restituirea efectivă.
Obligă pe aceleași pârâte să restituie reclamantului suma de 43,3 lei
reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II- a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Pronunțată în ședință publică de azi, 2 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,
PREȘEDINTE,