Sentința civilă nr. 5283/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Operator de date cu caracter personal 3184

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5283/2013

Ședința publică de la 22 martie 2013 Instanța constituită din:

Judecător O. R. G. Grefier A. P.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant S. J. și pe pârât A.

F. P. C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constata lipsa partilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constata ca la data de_ reclamantul a depus la dosar dovada procedurii prealabile.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta retine cauza in pronuntare pe baza inscrisurilor aflate la dosar.

TRIBUNALUL

Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul S. J. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., prin care a solicitat restituirea sumei de 9088 lei plătită cu titlu de taxă de poluare, achitată cu chitanta seria A/2007 nr. 0474126 din data de_, cu dobânda legală și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.

Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).

În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";

Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate ca urmare a acestei decizii.

În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantului și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume.

În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant S.

  1. , cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. D. nr. 21, et. 1, ap. 14, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., cu sediul în C. -N., P-ta A. I. nr. 19 jud C. .

    Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 9088 lei, cu titlul de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate.

    Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 22 Martie 2013.

    Judecător,

    1. R. G.

      Grefier,

      1. P.

Red. O.G./ Dact AP. 4 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5283/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare