Sentința civilă nr. 5284/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5284

Ședința publică din 02 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE. V. I. - judecător

G. ier: A. O.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâtele DIRECTIA GENERALA A F. P. M., A.

F. P. B. M.

și A. F. PENTRU M.,

având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, următoarele înscrisuri: la data de_ întâmpinare, formulată de către pârâta Direcția Generală a F. P. M. în nume propriu și pentru pârâta A. F. P. B. M. iar la data de_ înscrisuri reprezentând traducerea actelor autoturismului și dovada achitării taxei judiciare de timbru de 43 lei și a timbrului judiciar de 0,30 lei, de către reclamantă.

Verificându-și din oficiu competența materială conform art. 159 ^ 1 din Legea nr. 202/2010 raportat la art. 2 pct. 1 lit. a Cod pr. civilă, instanța constată că este competentă să soluționeze acțiunea, raportat la art. 10 al. 1 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 al. 2 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra acțiunii de față,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus și precizată la fila 19, reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a F.

P. M., A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. B.

, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să constate nelegalitatea deciziei de stabilire a taxei de poluare emisă de Direcția Generală a F. P.

M., obligarea pârâtei A. F. P. B. M. la restituirea sumei de

5143 lei reprezentând taxa de poluare pentru autoturismul marca Volkswagen Multivan, pentru care s-a achitat taxa de poluare de 5143 lei cu chitanța seria TS5 nr. 4961970 din 9 iunie 2009 cu dobânda legală cuvenită, începând cu data achitării sumei și până la restituirea sumei și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că, reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autoturismul mai sus menționat pentru înmatricularea căruia a fost nevoit să achite taxa de poluate prevăzută de OUG 50/2008 cu modificările intervenite prin actele normative ulterioare( OUG. nr.208/2008, OUG nr. 218/2008, etc.)

Obligația de a plăti această taxă, este identică cu obligația impusă de prevederile art.214/1 și art. 214/3 din Codul fiscal, potrivit cărora taxa specială de primă înmatriculare se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

În drept s-au invocat dispozițiile OUG. nr. 50/2008, art. 90 T.C.E., OUG nr. 117/_ .

În probațiune s-au depus decizia de calcul a taxei de poluare, dovada achitării ei, actele de identitate și proveniență ale autovehiculului.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M., a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Cu toate că a fost legal citată, pârâta A. F. pentru M. B.

, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamantă, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :

Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei B. Sprie suma de 5143 lei reprezentând taxă de poluare, aspect dovedit cu chitanța seria TS5 nr. 4961970 din _ .

Potrivit dispozițiilor art. 2141 - 2143din Codul Fiscal și pct.311 - 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, text de lege în vigoare la data plății, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia

primei înmatriculări in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.

De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.

Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza OUG nr. 50/2008 modificată, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili începând cu_ .

Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul Român are un temei legal de reținere a taxei de poluare percepută în baza O.U.G. nr. 50/2008, modificată, act normativ în baza căruia s-a încasat taxa specială.

Constatând că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la _ în Germania tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime de pârâta A. F. P. B. M. în prezent reorganizată în potrivit HG nr. 520/2013 privind reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011, începând cu data la care a solicitat restituirea sumei și până la restituirea efectivă a acesteia.

Din perspectiva considerentelor de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului va fi admisă, în temeiul prevederilor art. 18 al. 1 Cod pr. civilă, conform dispozitivului. Cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată și precizată de reclamanta M. M. domiciliată în B. Sprie, S. Nou de Sus, nr. 301, în contradictoriu cu pârâtele: Direcția Generală a F. P. M., A. F. P. B. M., în prezent Direcția Generală Regională a F. P. C. prin A. J. a

F. P. M. și A. F. pentru M. B., sector 6, S. I. nr. 294, corp A și, în consecință:

Constată nelegalitatea încasării în baza deciziei emise de A. F.

P. B. Sprie a sumei de 5143 lei reprezentând taxă pentru poluare, achitată cu chitanța seria TS5 nr. 4961970 din_ și obligă pe pârâta A. F.

P. B. M. prin A. J. a F. P. M., să restituie reclamantei această sumă, cu dobânda legală începând cu data plății și până la restituirea efectivă.

Obligă pe pârâte să plătească reclamantei suma de 43,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Maramureș, secția a II- a Civilă, de Contecios Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședința publică de azi, 2 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. I. A. O.

Red.V.I. / 15 octombrie 2013

Tred. A.O. / 16 Octombrie 2013 - ex

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată și precizată de reclamanta M. M. domiciliată în B. Sprie, S. Nou de Sus, nr. 301, în contradictoriu cu pârâtele: Direcția Generală a F. P. M., A. F. P. B. M., în prezent Direcția Generală Regională a F. P. C. prin A. J. a

F. P. M. și A. F. pentru M. B., sector 6, S. I. nr. 294, corp A și, în consecință:

Constată nelegalitatea încasării în baza deciziei emise de A. F.

P. B. Sprie a sumei de 5143 lei reprezentând taxă pentru poluare, achitată cu chitanța seria TS5 nr. 4961970 din_ și obligă pe pârâta A. F.

P. B. M. prin A. J. a F. P. M., să restituie reclamantei această sumă, cu dobânda legală începând cu data plății și până la restituirea efectivă.

Obligă pe pârâte să plătească reclamantei suma de 43,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Maramureș, secția a II- a Civilă, de Contecios Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședința publică de azi, 2 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5284/2013. Anulare act control taxe şi impozite