Sentința civilă nr. 5391/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.5391/2013

Ședința publică din 22 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ț. D. B.

Grefier: S. I.

Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. Z. prin P. în contradictoriu cu pârâtul B. E. G., având ca obiect obligația de a face dosarul_ declinat de la Judecătoria Zalău

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul, lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Întrebat fiind pârâtul arată că nu a achitat contravaloarea chiriei deoarece nu are suma necesară. Nu are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța încuviințează înscrisurile depuse la dosar, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Pârâtul arată că nu are nimic de spus, recunoaște că nu a achitat contravaloarea chiriei și lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. sub nr._, reclamantul M. Z., prin primar Capilnasiu S.V. R. u, a chemat în judecată pârâtul B. E. G. , solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

  1. Constatarea încetării contractului de închiriere nr. 31636/_, încheiat între reclamant și pârât, având ca obiect închirierea spațiul situat în Z., str. Viitorului, nr. 19, bl. DM15, ap. 12, județul Sălaj.

  2. Evacuarea pârâtului din imobilul situat în Z., str. Viitorului, nr. 19, bl. DM15, ap. 12, județul Sălaj.

  3. Obligarea pârâtului la plata chiriei restante, în valoare de 113,82 lei pentru perioada_ -_ ,a majorărilor de întârziere în cuantum de 26,56 lei calculate până la data de_, cu actualizare lunară până la plata efectivă a chiriei datorate, conform pc. II, art. 2.3 din Contractul de închiriere nr. 31.636/_ și la suma de 37,94 lei/lună ( calculată la nivelul chirie stabilite prin contractul de închiriere conform Fișei de

    calcul anexă la contract) aferentă folosirii locuinței începând cu data de_, până la data evacuării efective.

  4. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că imobilul situat în Z., str. Viitorului, nr. 19, bl. DM15, ap. 12, județul Sălaj este locuință ANL și pârâtul locuiește în acest imobil în baza Contractului de închiriere nr. 31636 pe care părțile l-au încheiat la data de_ .Contractul a fost încheiat pe perioadă determinată de 5 ani, cu începere la data de_ până la data de_ .

Conform art. 4.3 lit.a) punctul IV din contractul de închiriere nr. 31636/_

, s-a instituit un pact comisoriu de gradul IV, potrivit căruia :"; Contractul de închiriere se reziliază de plin drept, fără somație, fără punere în întârziere și fără intervenția instanței, în unul din următoarele cazuri: a) neachitarea de către chiriaș a chiriei pe cel puțin 3 luni consecutive";.

Prin Notificarea nr.17.677/_, Primăria M. ui Z. a somat pârâtul să achite sumele restante la plata chiriei aferente contractului de închiriere nr. 31636/_ .

Potrivit punctului II,art. 2.3 din contractul de închiriere nr. 31636/_, "în cazul în care chiriașul nu plătește chiria la termenul scadent, va suporta majorările de întârziere, conform legislației în vigoare, calculate la suma datorată";, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 1241 al. 2 din Ordonanța nr. 92/_ rep.

"nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv";.

S-a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, în acest sens fiind invitat pârâtul la conciliere, acesta s-a angajat să achite sumele restante, aspect menționat în procesul-verbal nr. 30.040/_ .

Având în vedere că pârâtul nu a achitat sumele restante pe o perioadă mai mare de 3 luni consecutive, s-a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate prevederile art.1270,1796 din Legea nr. 287/2009privind C.civil, art. 1241al. 2 din Ordonanța nr. 92/2003 rep., punctul IV, art. 4.3 lit.a) din contractul de închiriere nr. 31636/_ și art. 2.2 punctul II din același contract de închiriere.

În probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri (f.5-6).

Prin sentința civilă nr. 4807 din_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._ s-a admis excepția de necompetență materială invocată de instanță din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul-creditor este autoritate publică, în sensul art. 2 alin.1 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Contractul de închiriere a unui spațiu public încheiat cu pârâtul-debitor este un contract administrativ asimilat actului administrativ, potrivit art. 2 alin.1 lit. c) teza finală din Legea 554/2004, având ca obiect punerea în valoare a unui bun proprietate publică.

Potrivit art. 8 alin.2 din Legea 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele

premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

Conform art. 10 alin.1 din această lege, competența aparține tribunalului administrativ fiscal.

Pe rolul Tribunalului Sălaj a fost înregistrată, la data de_, prezenta cauză.

Raportat la cele relevate prin acțiune, precum și la conținutul contractului de închiriere invocat în susținerea pretențiilor formulate, Tribunalul a constatat că este competent în soluționarea cauzei.

Astfel, dată fiind calitatea reclamantului, de structură cu atribuții în gestionarea domeniului public al unității administrativ-teritoriale, văzând și conținutul contractului de închiriere depus la dosar, Tribunalul reține incidența prev. art. 8 alin.2 și art. 10 din Legea 554/2004, conform cărora instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

S-a mai constatat că, dată fiind calitatea reclamantului, acesta este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform prevederilor art.17 din Legea nr. 146/1997.

Deși legal citat, inclusiv cu mențiunea personal la interogatoriu, pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat la ultimul termen fixat pentru judecarea cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține în fapt următoarele:

Între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 31636/_, pentru locuința ANL situată în Z., str. Viitorului, nr. 19, bl. DM15, ap. 12, județul Sălaj. Chiria a fost stabilită la suma de 37,94 lei pe lună.

Părțile au stipulat termenul de închiriere cu începere de la data de_ până la data de_ .

Întrucât nu a achitat sumele reprezentând contravaloarea chiriei, în data de_ pârâtul a fost notificat asupra obligațiilor de plată restante(f.9), însă nu a dat curs acestei notificări.

De asemenea, prin adresa nr. 25805/_, pârâtul a fost invitat la conciliere, la data de_ acesta angajându-se să achite sumele restante(f.12). Ulterior, pârâtul nu a achitat sumele restante.

După formularea prezentei acțiuni, pârâtul nu a depus întâmpinare și nu a făcut dovada achitării debitului ori a contestării acestuia.

Potrivit art. 2.3, punctul II din contractul de închiriere nr. 31636/_, "în cazul în care chiriașul nu plătește chiria la termenul scadent, va suporta majorările de întârziere, conform legislației în vigoare, calculate la suma datorată";.

În mod similar, art. 1439 din vechiul cod civil ( în vigoare la data încheieirii contractului de închiriere) ,prevede că în caz când una din părți nu împlinește îndatoririle sale principale, cealaltă parte poate cere desființarea contractului.

În conformitate cu prevederile art. 1241al. 2 din Ordonanța nr. 92/_ rep. "nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale

principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv";.

Prin urmare, instanța va constata încetarea de drept a contractului de închiriere încheiat intre părți, începând cu data de_ . De la acest termen a luat naștere obligația pârâtului de a părăsi locuința închiriată. Întrucât pârâtul nu și-a respectat de bună voie această obligație, instanța va admite acțiunea formulată de reclamant și va dispune evacuarea pârâtului din imobilul ce a format obiectul închirierii.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere din acțiunea reclamantului, instanța reține că, potrivit înștiințării de plată emisă pârâtului la data de_ (f.10), acesta datorează reclamantului suma de 113,82 lei, reprezentând chiria restantă pentru perioada_ -_, împreună cu majorările de întârziere în cuantum de 26,56 lei calculate până la data de_, cu actualizare lunară până la plata efectivă a chiriei datorate, conform pc. II, art. 2.3 din Contractul de închiriere nr. 31.636/_ și suma de 37,94 lei/lună (calculată la nivelul chirie stabilite prin contractul de închiriere conform Fișei de calcul anexă la contract) aferentă folosirii locuinței începând cu data de_, până la data evacuării efective.

Pârâtul nu a contestat aceste pretenții, astfel încât, in temeiul art. 969 și 1429 alin.2 Cod civil, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului suma de 113,82 lei pentru perioada_ -_ ,a majorărilor de întârziere în cuantum de 26,56 lei calculate până la data de_, cu actualizare lunară până la plata efectivă a chiriei datorate, conform pc. II, art. 2.3 din Contractul de închiriere nr. 31.636/_ și la suma de 37,94 lei/lună ( calculată la nivelul chirie stabilite prin contractul de închiriere conform Fișei de calcul anexă la contract) aferentă folosirii locuinței începând cu data de_, până la data evacuării efective.

Văzând prevederile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, constatând că reclamantul nu a făcut dovada unor cheltuieli de judecată în prezenta cauză, instanța va respinge cererea acestuia de obligare a pârâtului la plata de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea reclamantului M. Z. , cu sediul în Z., P-ța I. M., nr. 3, județul Sălaj reprezentat prin primar Căpâlnașiu S.V. R. u și secretar Potroviță Stelian, împotriva pârâtului B. E. G., domiciliat în Z., b-dul M.Viteazu nr.12, bl.OM, ap. 34 și cu reședința în Z., str.Viitorului nr.19,bl.DM 15,ap.12, jud. Sălaj, citat și prin publicitate.

Constată încetat contractul de închiriere nr. 31636/_, încheiat între reclamant și pârât, având ca obiect închirierea spațiul situat în Z., str. Viitorului, nr. 19, bl. DM15, ap. 12, județul Sălaj.

Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în Z., str. Viitorului, nr.

19, bl. DM15, ap. 12, județul Sălaj.

Obligă pârâtul la plata chiriei restante, în valoare de 113,82 lei pentru perioada_ -_ ,a majorărilor de întârziere în cuantum de 26,56 lei

calculate până la data de_, cu actualizare lunară până la plata efectivă a chiriei datorate, conform pc. II, art. 2.3 din Contractul de închiriere nr. 31.636/_ și la suma de 37,94 lei/lună ( calculată la nivelul chirie stabilite prin contractul de închiriere conform Fișei de calcul anexă la contract) aferentă folosirii locuinței începând cu data de_, până la data evacuării efective.

Respinge cererea de acordare de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi,_, la sediul Tribunalului Sălaj. Președinte Grefier

Ț. D. B. S. I.

Red. Ț.D.B./ _

Dact. S.I../_

Ex.4/com.2 ex./_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5391/2013. Contencios. Obligația de a face