Sentința civilă nr. 5424/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5424/2013

Ședința publică de la 25 martie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE: A. R.

Grefier: L. C.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare formulată de reclamantul S. L., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, av. C. R., lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Reprezentanta reclamantului depune la dosar chitanța reprezentând dovada plății onorariului avocațial în cuantum de

300 lei și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind probe de administrat acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariu avocațial.

Instanța reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul S.

L. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T., a solicitat restituirea sumei de 2562 lei, achitată cu titlu de taxa pentru emisii poluante în vederea înmatriculării unui autoturism pe numele său, suma actualizată cu dobânda legală de la data încasării taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autovehicul înmatriculat într-o țară comunitară și a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, apreciind că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, certificat de înmatriculare, corespondență purtată cu AFP T. .

Pârâta A. F. P. T., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii reclamantului prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate. A mai solicitat respingerea solicitării de plată a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamantul a efectuat voluntar plata taxei de poluare, iar pârâtei nu i se poate reține o culpă procesuală.

Pârâta a mai formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din Legea nr. 9/2012 această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Chemata în garanție A. F. pentru M., legal citată, nu a depus întâmpinare în cauză pentru a-și preciza poziția procesuală.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Pe fondul cauzei

, instanța reține că, în fapt, reclamantul a achiziționat un autoturism marca Mazda anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul Legii nr. 9/2012 o taxă pentru emisii poluante în cuantum de 2562 lei la AFP T., la data de_ .

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să

aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

În ceea ce privește dobânda legală

solicitată, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Prin urmare, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa pentru emisii poluante achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și faptul că, potrivit art. 1 din Lega nr. 9/2012, taxa de poluare achitată de reclamantul s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în temeiul art. 60 și urm din codul de procedură civilă se va admite și cererea de chemare în garanție

a Administrației F. pentru M., care va fi obligată să plătească pârâtei suma de 2562 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante și dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a debitului.

În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată să plătească reclamantului suma de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial, taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul S.

  1. cu domiciliul procesual ales în T., str. R. nr. 53, jud. Cluj împotriva pârâtei A. F. P. T., cu sediul în T., P. R. nr. 15B, jud. Cluj și în consecință:

    Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2562 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante cu dobânda legală aferentă acesteia de la data achitării până la data restituirii efective.

    Admite cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., str. Splaiul I. nr.294, corp A sector 6 și în consecință:

    Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 2562 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante cu dobânda legală aferentă acesteia de la data achitării până la data restituirii efective.

    Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 339,3 suma de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2013.

    Președinte,

    1. R.

Grefier,

L. C.

Red.AR Tehnored.VAM 5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5424/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare