Sentința civilă nr. 5607/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5607/2013

Ședința publică de la 29 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. L.

GREFIER: C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant P. V. și pe pârât I. P. J. C. -S. C. R.

P. DE C. SI I. V. C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamant CECILIA R., lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentanta reclamantului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, copii de pe cartea de identitate a autovehiculului în litigiu, tradus în limba română, precum și răspunsul negativ comunicat de pârâtă față de cererea de înmatriculare a autoturismului fără plata taxei de poluare, precum și chitanța reprezentând dovada achitării onorariului avocațial.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.

Reprezentanta reclamantului, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ reclamantul P. V. a solicitat obligarea pârâtei I. P. J. C.

- S. Public C. R. P. de C. și Înmatriculare a V. să fie obligată la înmatricularea autoturismului proprietate personală fără plata taxei de poluare.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.

Pârâta I. prefectului județului C. - S. Public C. R. P. de C. și Înmatriculare a V. nu a formulat întâmpinare.

Din actele dosarului, Tribunalul reține următoarele:

Reclamantul deține un autoturism marca FORD MONDEO serie șasiu WF0GXXGBBG8L31008, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite, în temeiul art. 4 alin 1 lit a din Legea nr.9/2012, o taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.

La data de_, reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului său fără plata acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse

- în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_ .

Verificând apărările invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării apreciem că acestea sunt fundamentate, într-adevăr în Legea 9/2012 neexistând dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându- se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_ , potrivit art. I din Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la _

, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamantul este obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind neconformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va admite cererea reclamantului.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei, reprezentând onorariu avocațial (fila 14).

În materia cheltuielilor de judecată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul.

În lumina celor expuse și având în vedere criteriile prevăzute art. 274 alin. 3 C.pr.civ., Tribunalul apreciază că se impune admiterea doar în parte a cererii privind cheltuielile de judecată constând în onorariu avocațial suma de 500 lei acordată cu acest titlu având un caracter rezonabil (f. 10 și 14).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul

P. V.

, cu domiciliul în C. -Napoca, str. M., nr. 58, jud. C., în contradictoriu cu pârâta I. P. județului C., S. Public C.

R. P. de C. și Înmatriculare a V.

, cu sediul în C. -Napoca, B-dul 21 D. 1989, nr. 58, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta la înmatricularea autoturismelor proprietatea reclamantului, marca FORD MONDEO, cu nr. de identificare WF0GXXGBBG8L31008, fără achitarea taxei de poluare.

Obligă pârâta să achite în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 500 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de_ .

Președinte,

E. L.

Grefier,

C. -G. H.

C.H. 01 Aprilie 2013

Red. L.E. /tehnored. C.H. 4 ex./10 aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5607/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare