Sentința civilă nr. 579/2013. Contencios. Despăgubire

ROMÂNIA TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 579/2013

Ședința publică din data de 22 aprilie 2013 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: B. I. S. - judecător GREFIER: M. D.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul

P. I.

și pe pârâtele D. G. a F. P. B. -N.

și A. F. P. B.

, având ca obiect despăgubire - restituire taxă primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că prin acțiunea introductivă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

De asemenea, se constată că la data de_ s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare și cerere de chemare în garanție, în 2 exemplare, formulate de pârâta D. G. a F. P. B. -N. în nume propriu și în numele pârâtei A. F.

P. B. .

Totodată, se constată că reclamantul P. I. a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0.15 lei, iar acesta nu s-a conformat acestei dispoziții până la acest termen de judecată, motiv pentru care instanța, din oficiu, invocă excepția insuficientei timbrări a cererii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

Deliberând constată,

TRIBUNALUL

Prin acțiunea în contencios administrativ și fiscal înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul

P. I. a chemat în judecată pe pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F.

P. B., solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 2707 lei achitată cu titlul de taxă pentru emisii poluante, plătită conform chitanței seria TS8 nr. 3237753 din data de_ și la plata dobânzilor legale prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003, calculate de la data plății și până la restituirea efectivă a acesteia.

În motivare s-a arătat că în fapt, reclamantul P. I. a achiziționat din Germania autoturismul marca Hyundai, serie șasiu nr. KMHDC51TP8U013306, neînmatriculat în România, având norma de poluare Euro 4. Nevoit fiind a înmatricula autoturismul, a achitat această taxă în cuantum de 2707 lei, taxă pe care a considerată ca fiind nelegală.

Pârâta D. G. a F. P. B. -N., în nume propriu și pentru A. F.

P. a Municipiului B., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. B. -N. cu consecința respingerii acțiunii, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată și, în consecință menținerea actelor administrative atacate, precum și a taxei pe emisiile poluante achitată de reclamant ca fiind legal percepută și încasată.

În motivare s-a arătat că în fapt, raportat la dispozițiile art. 33, alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, între reclamantă și pârâta D.G.F.P. B. -N. nu a existat niciun fel de raport juridic cu ocazia stabilirii și achitării taxei pe emisiile poluante a autoturismului în speță, care să justifice calitatea procesuală în cauză, în litigiu nu se atacă un act emis de către instituția pârâtă, astfel că aceasta nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecații și de aceea nu există motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu D.G.F.P. B. -N.

.

Prin urmare, s-a apreciat că excepția invocată este întemeiata și în consecință, s-a solicitat respingerea acțiunii față de D.G.F.P. B. -N. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că, taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și în Normele metodologice de aplicare, plătindu-se conform art. 4 din Legea 9/2012 cu ocazia înscrierii în evidentele autorității competente a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare. Obligația de plata a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare,și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

S-a arătat că, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care înlocuiește O.U.G. nr. 50/2008 instituie, în concordanță cu principiile europene de impozitare, o taxă de mediu care descurajează poluarea produsă de autovehicule, lege care continuă strategia de reducere a emisiilor de poluanți cu impact asupra mediului, prin aplicarea unei taxe autovehiculelor în raport cu gradul de poluare. Sumele astfel colectate se transformă într-un instrument cu efecte pozitive asupra calității mediului, în primul rând pentru că descurajează circulația autovehiculelor uzate, cu grad ridicat de poluare și în al doilea rând, pentru că se constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu.

De asemenea, s-a arătat că sumele colectate prin achitarea acestei taxe sunt destinate în exclusivitate finanțării proiectelor și programelor pentru protecția mediului. Așadar taxa nu se răsfrânge doar la proiectele și programele privitoare la poluare, ci își găsește finalitatea într-o arie mult mai largă ce vizează îmbunătățirea factorilor de mediu, iar prin Legea nr. 9/2012 se asigură instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele existente sau care intră în Parcul auto național și de asemenea aplicarea echitabilă a acesteia prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite.

Totodată, s-a precizat că, modalitatea de calcul a taxei este unitară pentru toate situațiile în care aceasta se achită. Ea se calculează în mod identic indiferent dacă este achitata la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori daca este nou sau vechi) sau la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor care se înstrăinează, după data intrării în vigoare a legii, și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în Anexa nr. 4 a legii.

Pârâta a menționat că, în ceea ce privește O.U.G. nr. 1/2012 prin care au fost suspendate prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la data de_, adoptarea acestei masuri s-a impus luând în considerare dificultățile de ordin tehnic ce ar fi putut fi întâmpinate prin aplicarea imediată a dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și având în vedere necesitatea înlăturării acestor dificultăți, care să permită aplicarea corectă a taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule și înlăturarea riscului de întârziere a procesului de stabilire exactă a cuantumului acesteia, măsura fiind una temporară, întrucât s-a apreciat necesară alocarea unui interval de timp de 1 an în scopul reevaluării impactului pe care măsurile cuprinse în acest act normativ le au în plan economic și social.

De asemenea, s-a menționat că, prin adoptarea acestei ordonanțe nu a avut loc o exonerare de la plata taxei pentru autovehiculele prevăzute la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, respectiv autovehiculele rulate pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 sau taxa pe poluare pentru autovehicule, ci doar suspendarea momentului plății taxei până la data de 01.0., pentru considerentele mai-sus indicate, apreciind

așadar că nu există motive pentru a se reține că prin adoptarea O.U.G. nr. 1/2012 s-ar fi produs o discriminare a unei categorii de autovehicule față de altele, întrucât așa cum s-a arătat, toate categoriile de autovehicule sunt obligate în continuare la plata taxei pentru emisiile poluante, indiferent că sunt înmatriculate pentru prima dată în România după intrarea în vigoare a Legii nr. 9/2012 sau au fost anterior înmatriculate fără plata taxei speciale de primă înmatriculare sau poluare, pentru acestea din urmă obligația de plată intervenind cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate.

Pentru cea din urma categorie de autovehicule, s-a arătat că a avut loc doar o amânare a momentului plații și nu o exonerare de plată a taxei, motiv pentru care prin adoptarea O.U.G. nr. 1/2012, nu se poate reține caracterul discriminatoriu al noii taxe stabilită prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Cu privire la încălcarea de către pârâtă a art. 25 din TCE, s-a apreciat ca nefondată aceasta susținere, dat fiind că așa cum reiese din practica CJCE, atâta timp cât aceasta taxă nu a fost percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat, ci pentru înregistrarea acestuia în vederea punerii în circulație, aceasta nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art. 25 din Tratat, iar referitor la încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat s-a arătat că, potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, devenit art. 110 după consolidarea tratatului, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate în baza unor criterii diferite. CJCE a mai stabilit și că acest text de lege trebuie interpretat ca interzicând o taxă pe poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atât timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculata fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului de o asemenea maniera încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Din analiza dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 9/2012, pârâta a arătat că determinarea taxei pe poluare se realizează pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, astfel încât exigențele stipulate de CJCE sunt respectate.

Cu privire la solicitarea reclamantului de restituire a taxei în cuantum de 2707 lei, precum și a dobânzii calculate până la restituirea efectiva a sumei, pârâta a considerat că aceasta este nefondată și nelegală, acordarea dobânzilor contravine art. 9 din O.G. nr. 13/2011, iar Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.

În privința cheltuielilor de judecată, s-a apreciat că nu se impune acordarea acestora, neputând fi reținută vreo culpă a celor două pârâte care au perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare.

De asemenea, pârâta D. G. a F. P. B. -N., în nume propriu și pentru A.

F. P. a Municipiului B., a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, prin care s-a solicitat obligarea chematei în garanție la plata sumei solicitate de reclamantul P. I., în cuantum de 2707 lei, a dobânzii aferente, precum și a cheltuielilor de judecată, în cazul în care instanța admite acțiunea introductivă.

Analizând actele și lucrările dosarului,

tribunalul reține că pentru acest termen de judecată s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0.15 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca insuficient timbrată.

Cum la acest termen de judecată, respectiv 22 aprilie 2013, tribunalul a constatat că această sumă nu a fost achitată, din oficiu, a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii, astfel că față de dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din OG nr. 32/1995 cu referire la art. 3 lit. m liniuța 2 din Legea nr. 146/1997, cunoscut fiind principiul plății anticipate a taxelor judiciare de timbru, urmează a fi admisă excepția cu consecința anulării ca insuficient timbrată a acțiunii.

Față de anularea acțiunii, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. a

F. P. B. -N., în nume propriu și pentru A. F. P. a Municipiului B. împotriva Administrației Fondului pentru Mediu nu se va mai analiza.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția insuficientei timbrării a cererii, excepție invocată din oficiu.

Anulează, ca insuficient timbrată, acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul P. I. , domiciliat în B., cartier U., str. A., nr. 5, județul B. -N. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. B. și D. G. a F. P. B. -N.

, ambele cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, județul B. -N., având ca obiect restituire taxă emisii poluante..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de _

PREȘEDINTE GREFIER,

B. I. S. M. D.

Red/Dact BISz/MD

_ / 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 579/2013. Contencios. Despăgubire