Sentința civilă nr. 5836/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINTA CIVILA Nr. 5836/2013

Ședința publică de la 02 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: E. C.

Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta B. C. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. publice a mun. C. -N., având ca obiect, anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

P. edura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Tribunalul constată că este legal investit cu judecarea cauzei.

Se constată că prin serviciul registratură, la data de_, s-a depus la dosar de reclamantă, răspunsul primit de la Instituția prefectului C. și chitanța prin care s-au achitat taxa depoluare.

Tribunalul constatând că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri, în conformitate cu dispozițiile art. 242 al.2 C.pr.c.

Apreciind că există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod de procedură civilă declară închisă cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Reține că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_, sub nr._ reclamanta B. C. C. a solicitat nr._ a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1009 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria_ 10, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. nu a formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN, tip GOLF, cu nr. de identificare WVWZZZ1HPW71166, anterior înmatriculat într- un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 1009 lei la AFP C. -N.

, conform chitanței seria_ 10.

Ulterior reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 50/2008 in forma modificată . Ca atare legalitatea refuzului de restituire si legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008 in forma sus indicata .

Astfel, OUG nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile

O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I- a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Tribunalul apreciază ca în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene in vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art. 110 TFUE ).

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne

favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla într-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Concluzionăm că norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene si care se înmatriculează în România si

autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există si o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a

industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

Având in vedere considerentele mai sus expuse tribunalul in baza art. 8,18 din Legea 554/2004 si a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea așa cum a fost formulată față de parata de rândul 1

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

În tem.art.274 al.1, 3 cod pr.civ., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 239,3 lei cheltuieli de judecată. La stabilirea cheltuielilor de judecată, tribunalul a avut în vedere gradul redus de complexitate al cauzei, valoarea obiectului acesteia, munca depusă de avocat, apreciind că suma de 200lei corespunde cerințelor de realitate și efectivitate a cheltuielilor de judecată ce pot fi puse în sarcina părții adverse.

La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Decizia Curții Constituționale nr.492/2006 Curtea a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărui efect creanța dobândește caracter, cert, lichid și exigibil. În același sens a statuat și CEDO, apreciind că cheltuielile de

judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale urmează a fi recuperate

numai în măsura în care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta B. C. C. , cu domiciliul procesuala ales la cab av L. Romulus, în C. -N., Calea D., nr.25, ap.13, jud.C. împotriva pârâtei A. F. P. a municipiului C. -N. cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr.19,jud. C. și,în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 1009 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței nr.6. la_ plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea acesteia.

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 239,3 lei.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din _

Președinte, Ana-SS

Grefier,

E. C.

Red. S.S./dact. C.E. 4 ex. 12 Aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5836/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare