Sentința civilă nr. 5892/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
ROMÂNIA
cod operator 4204
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CI VILĂ nr. 5892
Ședința publică din 21 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. A. - judecător
GREFIER: B. E.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta B. | G. | |
E. | , cu domiciliul în B. M., str. G.C., nr. 32/4, județul M. | , în |
contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. N. prin A.
J. A F. P. M.
cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, jud. M. (pentru D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M. )
și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă reclamanta
B. G. E., lipsă fiind pârâtele. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că, la data de_, prin registratura instanței, pârâta
D. G. a F. P. M. a depus întâmpinare, care a fost comunicată reclamantei.
Reclamanta B. G. E., depune la dosar chitanța cu care face dovada achitării taxei judiciare în sumă de 43 lei, timbre judiciare de 0,30 lei și precizare la acțiune cu privire la noile dispoziții privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală Consideră că dosarul este complet sub aspect probațional și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Nemai fiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamanta B. G. E., solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, considerentele fiind expuse pe larg în scris, a se constata nelegalitatea încasării taxei pentru emisiile poluante, anularea deciziei de calcul a acesteia și restituirea sumei încasate cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă a acesteia. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra acțiunii civile de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamanta B. G.
E.,
cu domiciliul în B. M., str. G.C., nr. 32/4, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. N. prin A.
J. A F. P. M.
cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, jud. M. (pentru D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M. )
și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, a solicitat să se dispună anularea deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 21909 din_ emisă de A. F. P. B. M., precum și restituirea în favoarea reclamantei a sumei de 2.149 lei cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă a acesteia, și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, faptul că autovehiculul achiziționat provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene. Pentru înmatricularea acestuia în România s-a impus ca în prealabil să se plătească taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr.9/2012 modificată prin O.U.G. nr. 1/2012.
Reclamanta consideră în esență că Legea nr. 9/2012 este contrară art.
110 din TFUE.
În probațiune s-au depus: decizia de calcul al taxei, chitanțe, actele de identitate ale autovehiculului, actele doveditoare ale înmatriculării într-un stat membru al Uniunii Europene.
Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M. a solicitat respingerea acțiunii.
În baza H.G. nr. 520/_ privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, instanța ia act de transmiterea calității procesuale a pârâtelor D. G. a F. P. M., A. F. P.
B. M., către D. G. R. a F. P. C. N. prin A. J. a F. P. M. .
Din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul menționat în cerere pentru înmatricularea căruia pârâta A.
F. P. B. M., prin decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 2.149 lei - achitată cu chitanța seria TS8 nr. 2668124 din _
.
Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau
indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform alin. 2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede obligația de plată a taxei cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, precum și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme.
Legea nr. 9/2012, modificată prin O.U.G. nr.1/2012 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei pentru emisiile poluante.
După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte.
Inexistența temeiului legal pentru plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și implicit pentru perceperea acestei sume de către organele fiscale justifică repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei prin privarea de folosința sumei de bani achitată cu acest titlu, astfel că instanța va acorda dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011, începând cu data achitării.
În raport de aceste considerente, instanța va admite acțiunea, conform dispozitivului.
Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art. 274 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, să plătească reclamantei suma de 43,3 lei cu
titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite
acțiunea formulată de reclamanta B. G. E.,
cu domiciliul în B. M., str. G.C., nr. 32/4, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. N. prin A. J. A
F. P. M.
cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, jud. M. (pentru
D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M. ) și A.
F. PENTRU M.
, cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, și, în consecință:
Anulează decizia
de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 21909 din_
emisă de A. F. P. B. M. .
Obligă pârâtele să restituie reclamantei suma de 2.149 lei - achitată cu chitanța seria TS8 nr. 2668124 din _ cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă a acesteia.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 21 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. -F. A. B. E.
Red.S.-F.A./T.red.B.E.
19 noiembrie 2013/5 ex.
Dosar nr._ cod operator 4204
HOTĂRĂȘTE:
Admite
acțiunea formulată de reclamanta B. G. E.,
cu domiciliul în B. M., str. G.C., nr. 32/4, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. N. prin A. J. A
F. P. M.
cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, jud. M. (pentru
D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M. ) și A.
F. PENTRU M.
, cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, și, în consecință:
Anulează decizia
de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 21909 din_
emisă de A. F. P. B. M. .
Obligă pârâtele să restituie reclamantei suma de 2.149 lei - achitată cu chitanța seria TS8 nr. 2668124 din _ cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă a acesteia.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 21 octombrie 2013.
PREȘEDINTE