Sentința civilă nr. 6045/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6045/2013

Ședința publică de la 05 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. R. G.

Grefier G. P.

S-a luat spre examinare, cererea în contencios administrativ promovată de către reclamantul L. L. I. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T. având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine, se constată lipsa părților.

P. edura legal îndeplinită.

Instanța, după deliberare, respinge excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare față de considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/2011.

Având în vedere dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamantul aflată la fila 19 dosar, din care rezultă că acesta a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 39 lei și 0,30 lei timbru judiciar, obligație pe care nu a înțeles să o îndeplinească, precum și faptul că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Tribunalul, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de 19 decembrie 2012,

reclamantul L. L. I. în contradictoriu cu pârâta A.

F. P. T. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovechicule nr. 66053/_, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3244 lei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și acordarea dobânzii legale aferente calculate de la data achitării taxei de poluare și până în momentul restituirii integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu A. F. P. T. .

Pârâta A. F. P. T. a formulat întâmpinare și a solicitat pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

1

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție cu privire la pârâta A. Fondului pentru Mediu și a solicitat restituirea taxei, întrucât aceasta s-a constituit venit la fondul acestei pârâte.

Pentru termenul de judecată fixat la 05 Aprilie 2013 reclamantul a fost legal citat cu mențiunea de a achita 39 lei taxa judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cereri ca netimbrate (f.19).

Reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței astfel încât, în ședința publică din data de 05 Aprilie 2013, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a invocat excepția netimbrării.

Conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare (f. 19), reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în sumă de 39 lei și 0,3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată. Reclamantul nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru menționate.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar conform alin. 3 al aceluiași articol neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Sancțiunea anulării este reglementată și prin art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, în ipoteza neachitării timbrului judiciar.

Raportat la cele expuse, Tribunalul apreciază că sunt îndeplinite în cauză cerințele textului legal citat și în consecință,

În temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, urmează să fie admisă excepția netimbrării și se va anula ca netimbrată prezenta cerere.

Ca urmare a anulării cererii de chemare în judecată, Tribunalul va respinge ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării și în consecință:

Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta L. L. I. cu domiciliul de corespondență în C. -N., str. P. nr. 4, ap. 37, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T. cu sediul în

T., Piața R. nr. 15B, jud. C. .

Respinge ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 05 Aprilie 2013.

Președinte,

O. R. G.

Grefier,

G. P.

G.P. 16 Aprilie 2013/OG/4 ex.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6045/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare