Sentința civilă nr. 6069/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6069
Ședința publică din 28 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. | B. | - judecător |
GREFIER: L. | M. | I. |
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamantul B.
I. -N., domiciliat în comuna Copalnic Mănăștur, sat F. nr.220, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P.
M., A. F. P. B. M., A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Se constată dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din _
, consemnată în încheierea de ședință de la acea dată - încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea soluției fiind amânată pentru data de azi când, în urma deliberării, tribunalul a pronunțat hotărârea de mai jos.
T.
Prin acțiunea formulată de reclamantul B. I. -N. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M., A. F.
P. B. M., A. F. pentru M. s-a solicitat a se dispune anularea deciziei de calcul nr.49306/_, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.208 lei - taxă de poluare cu dobânda legală calculată de la data încasării ei -_ și până la data restituirii efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în esență, că a achiziționat autoturismul marca FIAT BRAVA, data primei înmatriculări a fost 10 mai 1996 în Germania, pentru înmatricularea căruia a achitat suma de 2.208 lei - taxă contrară normelor comunitare (art.90 par.1 din Tratatul U.E.), acestea au prioritate față de dreptul național. S-a făcut trimitere la art. 148 din Constituție. Această taxă dezavantajează autovehiculele din celelalte țări membre ale U.E. față de produsele similare autohtone.
Prin întâmpinare pârâta DGFP M. în nume propriu și pentru
A.F.P. B. Mate s-a opus admiterii acțiunii.
Din probele de la dosar rezultă următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 90 par. I din Tratatul de Instituire a Comunității Europene: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
După aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, consumul produselor importate, influențând astfel alegea consumatorilor.
Incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție prin lansarea unei proceduri de "infringement"; de către Comisia Europeană la data de_, în temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel prin declanșarea acestei proceduri, comisia consideră că prevederile legislației românești (conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre) ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. Comisia se referă astfel la ultima formă a taxei de poluare.
Comisia a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima formă a acesteia. Astfel comisia a motivat declanșarea procedurii infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar, pe de altă parte, în urma
aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară circulă fără să fie suspuse acestei taxe, pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurența directă cu produsele naționale vor fi supuse unei taxe substanțiale.
În urma analizei conținutului hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (cauza Tatu) referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 în versiunea inițială, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate directă și obligatorie în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ .
De asemenea, având în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială O.U.G. nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, se constată că hotărârea pronunțată în cauza Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate atât anterior, cât și după data de_ .
Pentru toate aceste motive acțiunea reclamantului urmează a fi admisă potrivit dispozitivului sentinței.
Întrucât instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită cu dobânda legală calculată de la data plății până la restituirea ei efectivă.
Întrucât petitele formulate nu vizează acte emise de fosta D.G.F.P M.
, iar suma ce se solicită a fi restituită nu a intrat în bugetul acesteia, ci al pârâtelor A.F.P. B. M. și A.F. M., acțiunea se va respinge față de pârâta
D.G.R.F.P. C. N. (pentru fosta D. M. ).
În baza art. 274 C.pr.civ., pârâtele A. J. a F. P. M. (pentru fosta A. F. P. B. M. ) și A. F. pentru M. vor fi obligate la plata către reclamant a sumei de 43,30 lei - cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și timbrele judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. I. -N., domiciliat în comuna Copalnic Mănăștur, satul F. nr.220, județul M. în contradictoriu cu pârâtele A. J. A F. P. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, județul M. (pentru fosta A.
F. P. B. M., cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, județul M.
) și A. F. PENTRU M. cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6 și în consecință:
Anulează decizia de calcul a taxei de poluare nr.49306 din 11 decembrie 2008 emisă de fosta A.F.P. B. M. .
Obligă pârâtele A. J. a F. P. M. (pentru fosta
A.F.P. B. M. ) și A. F. pentru M. să îi restituie reclamantului suma de 2.208 lei - taxă de poluare cu dobânda legală calculată de la data plății până la restituirea ei efectivă.
Respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei D. G.
R. a F. P. C. N., cu sediul în C. N., P. A. I., nr. 19, județul C. (pentru fosta D. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, județul M. ).
Obligă pârâtele A. J. a F. P. M. (pentru fosta
A. F. P. B. M. ) și A. F. pentru M. la plata către reclamant a sumei de 43,30 lei - cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, _ | . | |
PREȘEDINTE | GREFIER | |
C. B. L. | M. | I. |
Red.C.B./T.red.L.M.I.
_ /6 ex.
Tribunalul Maramureș Cod operator 4204
Dosar nr._ MINUTĂ
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. I. -N.
, domiciliat în comuna Copalnic Mănăștur, satul F. nr.220, județul M. în contradictoriu cu pârâtele A. J. A F. P. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, județul M. (pentru fosta A.
F. P. B. M., cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, județul M.
) și A. F. PENTRU M. cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6 și în consecință:
Anulează decizia de calcul a taxei de poluare nr.49306 din 11 decembrie 2008 emisă de fosta A.F.P. B. M. .
Obligă pârâtele A. J. a F. P. M. (pentru fosta
A.F.P. B. M. ) și A. F. pentru M. să îi restituie reclamantului suma de 2.208 lei - taxă de poluare cu dobânda legală calculată de la data plății până la restituirea ei efectivă.
Respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei D. G.
R. a F. P. C. N., cu sediul în C. N., P. A. I., nr. 19, județul C. (pentru fosta D. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, județul M. ).
Obligă pârâtele A. J. a F. P. M. (pentru fosta
A. F. P. B. M. ) și A. F. pentru M. la plata către reclamant a sumei de 43,30 lei - cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE