Sentința civilă nr. 6177/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA Nr. 6177/2013
Ședința publică de la 8 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. G.
Grefier S. -I. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. C. M. și pe pârât A. F. P. A M. C. N.
, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond a părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 3 aprilie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. C.
M. în contradictoriu cu A. F. P. A Municipiului C. -N., să dispună: obligarea pârâtei să-i restituie suma de 3091 lei, achitată de către reclamant cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, cu dobânda legală, calculată de la data achitării și până la momentul restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că a cumpărat în anul 2007 de la SC AUTO ITALIA IMPEX SRL, un autoturism nou marca FIAT, pus în circulație pentru prima dată în anul 2007.
În vederea înmatriculării acestuia în România i s-a impus de către A.
F. P. a municipiului C. -N. plata unei taxe speciale, în cuantum de 3091 lei. Taxa a fost achitată prin chitanța seria TS3A nr. 7069429 din data de 5 aprilie 2007.
Apreciind nelegală perceperea taxei, a solicitat Administrației F.
P. a municipiului C. -N. restituirea acesteia. Prin adresa emisă la data de 6 august 2012 i s-a comunicat refuzul de restituire a acestei sume.
Consideră reclamantul că refuzul pârâtei de a restitui această taxa este în contradicție cu dispozițiile art. 110 (fost art. 90 par. 1) din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor.
Astfel, taxa de poluare auto achitată de reclamant a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene. Taxa de poluare este contrara și practicii C.J.C.E.
În drept, au fost invocate Legea nr. 554/2004, OG nr. 50/2008, art.
110 TFUE.
În probațiune s-a anexat: contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului, decizia de calculare a taxei de poluare, dovada efectuării procedurii prealabile.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2007 de la SC AUTO ITALIA IMPEX SRL, un autoturism nou marca FIAT, pus în circulație pentru prima dată în anul 2007.
În vederea înmatriculării în România a autoturismului, reclamantul a fost obligată să achite suma de 3091 lei cu titlul de taxă de poluare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. C. -N., conform chitanței TS3A nr. 7069429 din data de 5 aprilie 2007.
Ulterior, a solicitat pârâtei restituirea acesteia, pârâta respingându-i cererea.
Instanța reține hotărârea preliminară a Curții de Justiție a Uniunii Europene în pronunțată la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, prin care s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Mai reține instanța faptul că interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
În cauză, reclamantul a achiziționat un autoturism nou, marca Fiat, cumpărat în anul 2007 de la SC AUTO ITALIA IMPEX SRL și pus în circulație pentru prima dată în anul 2007, iar pentru înmatricularea sa a achitat o taxă de poluare în valoare de 3091 lei.
Instanța constată astfel că nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi suportat vreo măsură care are ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, prin urmare va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C. C. M. în contradictoriu cu pârâta A. F. P.
a municipiului C. -N., având ca obiect restituirea taxei de poluare actualizată cu dobânda legală .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.
C. M. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului
C. -N., având ca obiect restituirea parțială a taxei de poluare actualizată cu dobânda legală .
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi _
Președinte,
V. G.
Grefier,
S. -I. Ș.