Sentința civilă nr. 6402/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6402
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. O. - judecător
G. ier: E. -A. I. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul D. F. M., cu domiciliul în B. Sprie, str. Dragoș Vodă nr. 81 și cu domiciliu procesual ales la cabinet avocat Angelescu Norbert în B. M., str. G. C. nr. 28/17, județul M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M., cu sediul în B. M. ,
A. S. nr. 2A și A. F. Pentru M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință.
T.
Deliberând asupra cererii de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul D. F. M.
a solicitat în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M., A.
F. P. B. M. și A. F. Pentru M.
ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtelor să restituie reclamantului suma de 3.826,00 lei
, cu dobânda legală începând cu data încasării debitului, până la restituirea lui integrală, cu cheltuieli de judecată.
În esență, reclamantul consideră că taxa de primă înmatriculare instituită prin Codul fiscal este contrară art. 90 din TCE, invocând în acest sens cauza Weigel (C-387/01).
În drept, au fost invocate prevederile art. 90 din Tratatul CE, art. 274 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au depus adresa emisă de pârâtă privind refuzul restituirii taxei, chitanțe, actele de identitate ale autovehiculului, actele doveditoare ale achiziționării autovehiculului dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Poziția procesuală a celorlalte două pârâte este exprimată prin întâmpinarea formulată de către D. G. a F. P. M., în nume propriu și în reprezentarea administrației financiare.
Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru ale Uniunii Europene autovehiculul pentru înmatricularea căruia a achitat cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule introdusă în Capitolul II¹ din Codul fiscal la art. 2141- 2143suma de 12.724,67 lei.
Potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si
autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din TCE (actualmente art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Taxa de înmatriculare instituită prin Codul fiscal este contrară art. 90 par. 1 din TCE (actualmente art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) atâta timp cât, fiind percepută asupra
autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru, valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
În ceea ce privește prevederile OUG nr. 50/2008, instanța constată că în conformitate cu dispozițiilor art. 1 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă partea reclamantă are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. Nu se poate reține justificat că Statul R. are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Pe de altă parte, se constată că OUG 50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor deja aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor deja achitate sub imperiul legii vechi.
În aceste condiții instanța constată că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la_ nu se mai încasează.
Așa fiind, T. consideră nelegală încasarea sumei percepute cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule introdusă în Capitolul II¹ din Codul fiscal la art. 2141- 2143și prin urmarea aceasta trebuie restituită în integralitate.
În raport de aceste considerente, instanța va admite acțiunea, conform dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâtele vor fi obligate să plătească reclamantului suma de 393,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea
formulată de către reclamantul D. F. M.
cu domiciliul în B. Sprie, str. Dragoș Vodă nr. 81 și cu domiciliu procesual ales la cabinet avocat Angelescu Norbert în B. M., str. G. C. nr. 28/17, județul M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. a F. P. C. -N. (pentru fosta D. G. a F. P. M. ), cu sediul în C. -N., p-ța
A. I. nr. 19, județul C. și A. J. a F. P. M., cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A.
Respinge cererea reclamantului față de pârâta A. F. Pentru M.
, cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, și, în consecință:
Constată nelegalitatea încasării sumei de 3.826,00 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria TS4A nr. 1124417 din data de_ .
Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 3.826,00 lei cu dobândă legală, începând cu data plății și până la restituirea integrală a sumei.
Obligă aceleași pârâte să plătească reclamantului suma de 393,30 lei
reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
S. O. | E. -A. | I. C. |
Red. O.S./_
Tehnored. E.A.I.C./_ - 5 ex