Sentința civilă nr. 6443/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F.

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6443

Ședința publică din 12 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. P.

G. ier M. -O. O.

Pe rol fiind soluționarea cauzei formulată de către reclamantul T. CONSTATNTIN, domiciliat în B. M., str.Ana I., nr.3/1, județul M. în contradictoriu cu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F.

P. B. M., ambele cu sediul în B. M., A. S., nr.2A, județul M. și

A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, A. F. P. C., cu sediul în C., str.22 Decembrie, nr.8, județul M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

T. procedând la verificarea competenței potrivit art.1591 alin.4 Cod de procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art.2 lit.d din Codul de

procedură civilă coroborat cu art. 10, alin.1 din Legea 554/2004 este competent general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.

Se constată că reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, deși a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 43 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, așa cum reiese de pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, aflată la fila 29 din dosar.

Instanța în baza HG nr. 520/_, ia act de transmiterea calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. M. către D. G.

R. a F. P. C. -N. și a A. i F. P. B. M. către S.

F. M. B. M. și, după verificarea actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cauzei de față.-

Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamantul T. CONSTATNTIN în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M.

, A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M., A. F.

P. C. a solicitat ca prin hotărârea pronunțată să se constate nelegalitatea Decizie de calcul a taxei de poluare nr.7803/_ și să se dispună obligarea pârâtelor să restituie reclamantului suma de 3546 lei, achitată cu chitanța seria TS, nr. 2160844/_, cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă a acesteia, cu cheltuieli de judecată .

Examinând cererea, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe de timbru sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat.

În mod excepțional, obligația de timbrare se poate împlini până la termenul stabilit de instanța de judecată.

Pentru termenul de judecată din_ reclamantul a fost citat cu mențiunea de a timbra acțiunea cu o taxă judiciară de timbru de 43 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, acesta neconformându-se obligației de timbrare, motiv pentru care instanța urmează a da eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1, 3 din Legea nr. 146/1997 și va anula acțiunea ca netimbrată, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Anulează ca netimbrată acțiunea civilă

promovată de reclamantul T. CONSTATNTIN, domiciliat în B. M., str.Ana I., nr.3/1, județul M. în contradictoriu cu pârâtele: D. G. R. a F. P. C. -N. prin

A. J. a F. P. M. ( pentru fosta D. G. a F.

P. M. ) cu sediul în B. M., A. S., nr.2A, județul M., S. F.

M. B. M. (pentru fosta A. a F. P. B. M. ) cu sediul în B.

M., Al. S., nr. 2A, A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S.

I. nr. 294, corp A, sector 6, și A. J. a F. P. M. ( pentru fosta A. F. P. a Orașului C. ), cu sediul în B. M., A.

S., nr.2A, județul M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

M. P.

M.

-O. O.

Red. M.P./_

Tehnored. O.M.O./_ /4 ex.

HOTĂRĂȘTE:

Anulează ca netimbrată acțiunea civilă

promovată de reclamantul T. CONSTATNTIN, domiciliat în B. M., str.Ana I., nr.3/1, județul M. în contradictoriu cu pârâtele: D. G. R. a F. P. C. -N. prin

A. J. a F. P. M. ( pentru fosta D. G. a F.

P. M. ) cu sediul în B. M., A. S., nr.2A, județul M., S. F.

M. B. M. (pentru fosta A. a F. P. B. M. ) cu sediul în B.

M., Al. S., nr. 2A, A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S.

I. nr. 294, corp A, sector 6, și A. J. a F. P. M. ( pentru fosta A. F. P. a Orașului C. ), cu sediul în B. M., A.

S., nr.2A, județul M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6443/2013. Anulare act control taxe şi impozite