Sentința civilă nr. 6456/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6456/2013

Ședința publică din data de 11 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. N. B.

Grefier: A. T.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamanta A. L. L. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN. C. -N. .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

P. edura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 04 aprilie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11 aprilie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta

A. L. L.

a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M.

C. -N., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2885 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată, cu dobânda legală aferentă acestei sume de la data plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul marca Volkswagen Passat, cu nr. de identificare WVWZZZ3CZ7E092637, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligată la plata taxei de poluare, prev. de OG 50/2008, în suma de 2885 lei, achitată cu chitanța seria TS7 nr. 5356159 din data de_ emisă de A. F. P. a mun. C. -N. condiționându-i-se înmatricularea autovehiculului Volkswagen Passat, care anterior a fost înmatriculat într-un alt stat al U.E. respectiv în Belgia la data de _

. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Consideră reclamanta că refuzul pârâtei de a restitui taxa sus menționată este în contradicție cu dispozițiile art. 90 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera

circulație a bunurilor. Mai arată reclamanta că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Taxa specială de primă înmatriculare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO1, sau EURO2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind o una de mediu. Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.

În drept, au fost invocate disp. art.117 C.fiscal, disp. Legii nr. 554/2004, OUG 50/2008, Constituția României și Tratatul Comunității Europene.

Pârâta A.F.P. C. -N. nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele :

Reclamanta a arătat că la data de_, a fost obligată să achite suma de 2885 lei, conform chitanței Seria TS7 nr. 5356159 emisă de A. F. P. a mun. C. -N. pentru a-și înmatricula autovehiculului Volkswagen Passat, (f.8, 14), care anterior a fost înmatriculat într-un alt stat al U.E. respectiv în Belgia la data de_ .

A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă

(f.16).

Tribunalul urmează a analiza legalitatea solicitării taxei de poluare, taxă achitată după 01 ianuarie 2010 și urmează a aprecia că solicitarea acestei taxe este una nelegală în considerarea următoarelor aspecte:

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Avându-se în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a O.U.G 50/2008 și cel în vigoare începând cu_, respectiv modificarea adusă prin Legea

329/2009, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 761/2009 reținem că hotărârea pronunțată în Cauza T. se aplică și în cauzele în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de_, cum este cazul și în speța de față.

Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultănd de asemenea și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările aduse prin Legea 329/2009, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă

produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.

Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Există desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază că, în speță, se poate acorda dobânda legală, întrucât, perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare

întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere, încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000, reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale în materie civilă, de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul, în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va admite acțiunea așa cum a fost formulată.

În temeiul art.274 C.pr.civ., va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească reclamantului suma de 389,30 lei cu titlu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, precum și onorariu avocațial în sumă de 350 lei, conform chitanței depuse la dosar -f.13-.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A.

  1. L.

    , domiciliată în C. -N., str. Dâmboviței nr. 85, ap. 89, cu sediul procesual ales la Cab. Av. U. L. M. din C. -N., str. D. nr.39-41, bl.C, ap.37, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N.

    , cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr.19, jud. C. și, în consecință:

    Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 2.885 lei cu titlu taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la achitarea efectivă a debitului.

    Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 389,30 lei cu titlu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

    Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. N. B. A. T.

Red. 4 ex./I.N.B./D.M,. _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6456/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare