Sentința civilă nr. 6597/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 6597/2013
Ședința publică de la 15 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.
Grefier A. -L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind cererea formulată de reclamantul N. B. E. împotriva pârâtei A. F. P. A M. C.
, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului avocat Capătă Antoniu D. ițian M. lipsa fiind părților.
edura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Reprezentantul reclamantului declara că nu are cereri in probațiune de formulat.
Tribunalul nefiind cereri in probațiune declară închisa faza de cercetare judecătorească si acorda cuvântul pe fondul cauzei .
Reprezentantul reclamantului susține acțiunea cum este formulata solicitând admiterea ei cu cheltuieli de judecata .
Tribunalul reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul NAȘ B. E. a chemat în judecată pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI C. N. și a solicitat anularea Deciziei nr.812394/_ emisă de pârâta rd.1, obligarea acesteia să-i restituie suma de 3099 lei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, cu dobânda legală calculată de la data achitării și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul susține pe larg argumentele pentru care dispozițiile legale care au instituit plata acestei obligații sunt neconforme cu normele europene.
În drept, reclamantul a invocat prev. Legea nr. 554/2004, art.139 al.1 din Constituția României, OUG nr.9/2000 și art.90 par.1 din Tratatul C.E.
În probațiune, reclamantul a depus dovada plății taxei de poluare, decizia de calcul a taxei de poluare, cererea către pârâtă și răspunsul acesteia, contractul de vânzare- cumpărare, certificatul de înmatriculare.
Pârâta deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele existente la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Audi A4, înmatriculat pentru prima oară într-un stat membru U.E, și a achitat suma de 3099 lei cu titlu de taxă de poluare.
Ulterior a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea a fost respinsă.
Potrivit prevederilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor alte state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor similare.
La data perceperii taxei de poluare era în vigoare OUG nr.50/2008 ale cărei prevederi sunt contrare și incompatibile cu prevederile art.110 din Tratat, deoarece pentru un autoturism produs in România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România iar scopul prevăzut de art.110 din Tratat este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, articolul referindu-se la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Curtea de Justiție a U.E. a statuat că dispozițiile art.110 din Tratat interzic o taxă de primă înmatriculare în măsura în care este percepută asupra autovehiculelor second-hand puse pentru prima dată in circulație pe teritoriul unui stat membru. Aceeași Curte a arătat că statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele care circulă pe drumurile publice, însă acest sistem de taxe nu trebuie să intre sub incidența art.110 din Tratat, adică să nu fie discriminatoriu.
Față de faptul că la vânzarea autovehiculelor second-hand pe teritoriul României, deja înmatriculate la noi în țară nu se percepe aceeași taxă ca pentru cele înmatriculate pe teritoriul altui stat membru și importate spre utilizare și înmatriculare în România se încalcă principiul nediscriminării.
În cauza T. versus Statul Român, CJUE a statuat că taxa de poluare instituită prin reglementarea românească și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se apropie de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Dispozițiile legii române au ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre.
România este stat membru al Uniunii Europene de la_ și potrivit prev. art.148 al.2 din Constituție prevede că tratatele și reglementările comunitare au caracter obligatoriu și prioritare față de dispozițiile contrare din legile interne. A. .4 din același articol prevede că Președintele României, Guvernul și Autoritatea Judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
Având în vedere că taxa de poluare a fost plătită de către reclamant în temeiul unei dispoziții legale interne, contrară prevederilor art.110 din Tratat și că statele membre UE să trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor acestui articol, cu respectarea prevederilor care guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, cererea reclamantului este fondată și urmează să fie admisă cu consecința
obligării pârâtei la plata sumei de 3099 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, cu dobânda legală de la data achitării până la restituire și anulării Deciziei
nr.812394/_, deoarece este emisă cu nerespectarea prevederilor legale în materie, respectiv ale art.110 TFUE.
În temeiul art.274 C.pr.civ., pârâta a va fi obligată la plata sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul NAȘ B. E., cu domiciliul procesual ales în C. -N., P-ța M. V. nr.43, ap.8, jud.C. împotriva pârâtei A. F. P. a Municipiului C. N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I. nr.19, jud.C. și în consecință:
Dispune anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr.812394/_ .
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3099 lei reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituire.
Obligă pârâta la plata sumei de 39,30 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
P. U.
Grefier,
-L. C.
Red.UP/tehn.MG 4 ex. 18.04.13