Sentința civilă nr. 6606/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 6606/2013Ședința publică din data de 15 Aprilie 2013 Completul constituit din:

Președinte: A.

G.

C.

Grefier: L.

C.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. V. A. și pe pârâta I. P. J. C. - SERV. PUBLIC C.

  1. P. DE C., INMATRICULARI AUTOVEHICULE, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

    La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

    Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

    Instanța, în baza art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează reclamantului proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind legală, pertinentă și utilă, ia act de faptul că pârâta nu a formulat întâmpinare. Apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza în pronunțare.

    I N S T A N Ț A

    Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

    Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 30 octombrie 2012 sub nr._

    , reclamantul Muntean V. A. a solicitat obligarea pârâtei I. P. J. C. -

  2. Public C. R. P. de C. și Înmatriculare a V. să fie obligată la înmatricularea autoturismului proprietate personală fără plata taxei de poluare.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.90 din TCE.

De asemenea, în concluziile scrise depuse s-a mai invocat cauza T. contra României.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE.

Deși legal citată, pârâta I. P. J. C. - S. Public C. R. P. de C. și Înmatriculare a V. nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată la judecarea cauzei.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

1

Reclamantul deține un autoturism marca Renault, cu nr. de identificare VF1BB07CF29516207, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

La data de_, reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului său fără plata acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă motivat de faptul că nu a fost făcută dovada plății taxei pentru emisiile poluante.

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român sus menționată, a fost adoptată Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de_ .

Cu toate acestea, la data de_ a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.1/2012, care, pentru evitarea dificultăților de ordin tehnic ce ar putea apărea, a suspendat

până la data de 1 ianuarie 2013

aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012.

Având în vedere acestea, urmează că pretenția pârâtei de achitare a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu avea la momentul formulării cererii temei legal, astfel că prezenta acțiune este întemeiată și va fi admisă.

În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

2

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Muntean V. A.

, cu domiciliul în C. -N., str. B., nr.70A, ap.29, jud. C., în contradictoriu cu pârâta

  1. P. J. C. - S. Public C. R. P. de C. și Înmatriculare a V.

    , cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr.58, jud. C. și în consecință:

    Obligă pârâta să înmatriculeze autoturismul proprietatea marca Renault, cu nr. de identificare VF1BB07CF29516207, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

    Fără cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de_ .

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

L. C.

Red.CAB/tehn.L.C. 4 ex. _

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6606/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare