Sentința civilă nr. 6679/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F.

4204

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6679

Ședința publică din 20 Noiembrie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE: C. G. - judecător

G. ier D. H.

S-a luat spre examinare acțiunea contencios administrativ și fiscal formulată de către reclamantul S. P., domiciliat S. M., str. T. nr. 5/7, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P.

M., cu sediul în B. M., str. A. S. nr. 2A, A. F. P. S.

M., str. C. C. nr. 3, jud. M. și A. F. Pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru reclamantul S. P., lipsă de la dezbateri, se prezintă avocat Ona D. M. în substituirea titularului cauzei - avocat M. Anișoara, lipsă fiind pârâții.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Reprezentanta reclamantului, avocat Ona D. M. în substituirea titularului cauzei - avocat M. Anișoara depune la dosar delegație de substituire, certificatul de în matriculare a vehiculului într-un stat membru UE, traducerea legalizată a acestuia, contractul de vânzare-cumpărare și traducerea legalizată. Precizează că nu are de formulat alte cereri în probațiune și solicită cuvântul asupra fondului cauzei.

Neexistând alte cereri sau excepții de formulat, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă de la 1865 și acordă cuvântul în vederea judecării cauzei.

Reprezentanta reclamantului, avocat Ona D. M. în substituirea titularului cauzei - avocat M. Anișoara solicită admiterea acțiunii și pe cale de consecință a se dispune restituirea sumei de 7034 lei cu dobândă legală calculată de la data plății până la achitarea efectivă și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, conform înscrisurilor depuse la dosar.

T. în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților, reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S.

P., a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F.

P. M., A. F. P. S. M. și A. F. pentru M.

, să se dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 7034 lei achitată în baza deciziei cu chitanța seria TS8 nr. 1374858 din _ reprezentând taxa pentru emisiile poluante achitată în temeiul Legii nr. 9/2012, constatând nelegalitatea încasării acestei sume, obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale începând cu data plății.

În motivarea acțiunii se arată că pentru autoturismul rulat (second-hand), achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantului i s-a pretins să plătească taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012. Această taxă se percepe la înmatricularea unui autovehicul rulat înmatriculat înainte de achiziție într-o țară membră a Uniunii Europene, dar ea nu se percepe și în cazul achiziționării unui autovehicul rulat, înmatriculat deja în România. Mai mult decât atât, ea nu se percepe pentru toate autoturismele rulate în România, pentru cele înmatriculate înainte de anul 2007, nu se percepe această taxă la revânzare, plata acestei taxe fiind suspendate conform O.U.G. nr. 1/2012, intervenind astfel o nouă discriminare.

Se susține că, cu toate eforturile de modificare a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, discriminarea se menține, astfel că dispozițiile interne contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care încurajează libera circulație a mărfurilor și persoanelor în spațiul comunitar.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 9/2012.

În probațiune, s-au depus decizia de calcul al taxei, chitanțe, actele de identitate ale autovehiculului, actele doveditoare ale înmatriculării într-un stat membru al Uniunii Europene.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta D. G. a F. P.

M. în nume propriu și pentru A. F. P. S. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Examinând acțiunea, în baza probatoriului administrat, instanța reține următoarele:

La data la care reclamantul a achitat taxa a cărei restituire o solicită intrase în vigoare Legea nr. 9/2012 care instituie obligația de plată a taxei de emisie și prin care s-a abrogat începând cu data de_ O.U.G. nr. 50/2008 care stabilea taxa pe poluare pentru autovehicule.

Având în vedere succesiunea în timp dintre cele două acte normative, se impun următoarele observații cu privire la O.U.G. nr. 50/2008. Incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art.110 TFUE (fostul art.90 TCE) a fost stabilită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, I. Tatu vs. Statul Român în care se reține că "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state

membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.

Aceeași soluție a fost adoptată de instanța europeană și prin hotărârea de principiu pronunțată la 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 Iulian A. Nisipeanu contra României.

Un examen comparativ al noii reglementări cuprinse în Legea nr. 9/2012 atrage concluzia similitudinii de reglementare dintre taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de Legea nr. 9/2012. Noul act normativ a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008, taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2. De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat (fie el membru al Uniunii Europene sau nu).

În forma inițială a Legii nr. 9/2012, taxa a fost percepută potrivit art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) și pentru primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2012, intrată în vigoare la_, care a adus modificări acestui act normativ, s-au prevăzut că dispozițiile art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) se suspendă până la data de_, cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu se achită cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de_ și a celor pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român, iar contribuabilii care au achitat taxa pe acest temei legal în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi (_ ) și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (_ ), pot solicita restituirea acesteia.

În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, instanța constată că se menține în noua reglementare discriminarea criticată de către Curte, prin aceea că taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule: autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de_ și autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român, iar pentru taxele deja achitate în perioada_ -_ s-au prevăzut măsuri reparatorii, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.1/2012 doar pentru proprietarii autovehiculelor din parcul auto național care au achitat taxa cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate.

Potrivit principiului priorității dreptului comunitar prevăzut de 148 alin.

(2) și (4) din Constituția României și principiilor consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal ) judecătorul național

are obligația de a înlătura orice dispoziție națională contrară dreptului comunitar pentru a asigura deplina eficacitate a normelor comunitare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004 instanța va admite cererea și va dispune obligarea pârâtelor la restituirea sumei solicitate, potrivit dispozitivului.

Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de art. 3 și 6 din OG 13/2011 începând cu data achitării taxei de poluare și până la restituirea efectivă a sumei.

Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art. 274 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă de la 1865, să plătească reclamantului suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, dar și onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de către reclamantul S. P., domiciliat S.

M., str. T. nr. 5/7, județul M. ,, în contradictoriu cu pârâtele D. G.

R. a F. P. C. -N.,

cu sediul în C. - N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. (fostă D. G. a F. P. M. ), A. J. a F.

P. M.,

cu sediul în B. M., str. A. S. nr. 2A, jud. M. (fosta A.

F. P. S. M. ) și A. F. Pentru M. , cu sediul în B. ,

S. I. nr. 294, Corp A, sector6 și în consecință:

Constată nelegalitatea încasării sumei de 7034 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS8 nr. 1374858 din _ .

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 7034 lei, încasată cu chitanța seria TS8 nr. 1374858 din _, cu dobândă legală de la data de _ și până la achitarea integrală a sumei.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 543,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II - a Civilă de Contencios Administrativ și

F. .

Pronunțată în ședința publică de azi_ .

Președinte G. ier

C. G. D. H.

Red. C.G / T.red. D.H.

_

6 ex.

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de către reclamantul S. P., domiciliat S.

M., str. T. nr. 5/7, județul M. ,, în contradictoriu cu pârâtele D. G.

R. a F. P. C. -N.,

cu sediul în C. - N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. (fostă D. G. a F. P. M. ), A. J. a F.

P. M.,

cu sediul în B. M., str. A. S. nr. 2A, jud. M. (fosta A.

F. P. S. M. ) și A. F. Pentru M. , cu sediul în B. ,

S. I. nr. 294, Corp A, sector6 și în consecință:

Constată nelegalitatea încasării sumei de 7034 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS8 nr. 1374858 din _ .

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 7034 lei, încasată cu chitanța seria TS8 nr. 1374858 din _, cu dobândă legală de la data de _ și până la achitarea integrală a sumei.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 543,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II - a Civilă de Contencios Administrativ și

F. .

Pronunțată în ședința publică de azi_ .

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6679/2013. Anulare act control taxe şi impozite