Sentința civilă nr. 6749/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6749/2013

Ședința publică de la 17 Aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C.

-V.

B.

Grefier C. -S.

Ș.

Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC B. C. S. și pe pârât A. F. P. A M. C. N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:

  • reprezentanta reclamantei avocat C. A. D. Lipsă fiind:

  • pârât - A. F. P. A M. C. N.

- reclamant - SC B. C. S. CU DP A. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de_ s- a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtei.

Reprezentanta reclamantei depune la dosar adresa nr. 31596/_ emisă de pârâtă și învederează instanței faptul că reclamanta este în faliment și apreciază că este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar. În acest sens depune extras din sistemul escris al Tribunalului Comercial C. din care rezultă faptul că reclamanta se află în procedură de insolvență. Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri în probațiune.

Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată constând din onorariu avocațial.

Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta SC B. C. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. a municipiului C. -N. obligarea pârâtei la restituirea sumei de 11.259 lei plătita cu titlu de taxa de poluare obligarea pârâtei la plata dobânzii de la data plății taxei și pâna la data restituirii și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca CITROEN și a fost obligată să achite, în mod ilegal, suma sus indicată cu titlu de taxă de poluare pentru autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al UE. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar parata i-a respins nejustificat cererea de restituire.

Arată că această taxă este abuzivă discriminatorie abuzivă și ilegală având prioritate dreptul comunicat față de prevederile naționale.

Taxa de poluare stabilită de OUG nr. 50/2008 stabilește un tratament discriminatoriu, iar categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România.

Pârâta AFP C. -N. a formulat întâmpinare

(fila 11) prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată, motivată în esență de faptul că reclamanta nu a depus la dosar nici un document din care să rezulte că

autoturismul pentru care a achitat taxa de poluare a fost înmatriculat anterior într- un stat membru al Uniunii Europene.

Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul retine urmatoarele :

Reclamanta a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca CITROEN și a fost obligată, prin Decizia nr. 586554/_ să achite suma de 11259 lei cu titlu de taxă de poluare.

Reclamanta a făcut dovada că autoturismul este înmatriculat pe numele său, la dosarul cauzei depunând cartea de identitate a autoturismului seria H nr. 6. (fila 8).

Reclamanta nu a depus la dosar nici un document din care să rezulte că autoturismul pentru care a achitat taxa de poluare a fost înmatriculat anterior într- un stat membru al Uniunii Europene.

În lipsa acestei dovezi nu se poate verifica îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor pentru a se cerceta legalitatea refuzului de restituire si legalitatea dreptului pretins de reclamantă ce trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant SC B.

C. S., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. B-dul 21 D. 1989, nr. 93, sc. III, et. 6, ap. 62, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N., cu sediul în C. -N., str. P-ța A. I., nr. 19, jud. C. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2013.

Președinte,

C. -V. B.

Grefier,

C. -S. Ș.

RED./DACT./CB/CȘ_ /4 ex.

C.Ș. 09 Mai 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6749/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare