Sentința civilă nr. 6754/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6754

Ședința publică din 25 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S. - Președintele Secției

G. ier: A. O.

Pe rol fiind judecarea acțiunii având ca obiect anulare act de control taxe și impozite formulată de reclamantul O. I. cu domiciliul în S. M., str. V.

H., nr. 223A, jud. M. împotriva pârâtelor D. G. R. A F.

P. C. - N.,

cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr. 19, județul C., A.

J. A F. P. M.,

cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M.

, (succesoare ale DIRECTIEI G. A F. P. M. ȘI ADMINISTRATIEI F. P. S. M. ), și A. F. PENTRU M.

, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ ,_, și respectiv la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul D. U

D.,

a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F.

P. M. și A. F. P. S. M. și A. F. pentru M.

B., să se dispună anularea deciziei de calcul nr.19272 emisă la data de_ emisă de pârâta AFP S. M. și obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumei de 2565 lei, achitată în baza deciziei cu chitanța seria TS8 nr. 4990227 din_ precum și a dobânzii fiscale aferente sumei calculată de la data plății și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 2565 lei prevăzută de Codul fiscal care contravine TCE .

Prin întâmpinare pârâta DGFP M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Ca urmare a reorganizării ANAF prin HG nr.520/2013 a operat transmiterea calității procesuale pasive în favoarea DIRECȚIEI G. R. A

F. P. C. - N. ȘI ADMINISTRAȚIEI J. A F. P. M. .

Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei S. M. suma de 2565 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante, conform chitanței seria TS8 nr. 4990227 din_ .

Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.

Aceleași critici pot fi reținute și în cazul Legii nr.9/2012.

După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte conform dispozitivului.

Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011, începând cu data achitării taxei de poluare, respectiv _ și până la restituirea efectivă a sumei.

Dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală nu se poate acorda deoarece nu ne găsim în cele două cazuri la care face trimitere textul, respectiv art. 117 alin.2 și art.70, ambele Cod procedură fiscală.

Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă, să plătească reclamantei suma de 43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul O. I. cu domiciliul în S. M., str. V. H., nr. 223A, jud. M. împotriva pârâtelor D. G. R. A F. P. C. - N., cu sediul în C. -N. ,

Piața A. I., nr. 19, județul C., A. J. A F. P. M., cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., (succesoare ale DIRECTIEI

G.

A F.

P.

M. ȘI ADMINISTRATIEI F.

P.

S. M.

), și A.

F.

PENTRU M. , cu sediul în B., S.

I.

nr. 294,

corp A, sectorul 6 și în consecință:

Anulează Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr.

19272 din data de_ emisă de AFP S. M. ,

Obligă pârâtele D. G. R. A F. P. C. - N., A. J. A F. P. M., (succesoare ale DIRECTIEI G. A F. P. M. ȘI ADMINISTRATIEI F. P. S. M. ) și A. F. PENTRU

M.

să restituie reclamantului suma de 2565

lei.

Respinge petitul privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale prevăzută de Codul de procedură fiscală.

Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 43 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 25 Noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. S.

A.

O.

Red.A.S./ _

Tred. A.O. /_ - 6 ex

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul O. I. cu domiciliul în S. M., str. V. H., nr. 223A, jud. M. împotriva pârâtelor D. G. R. A F. P. C. - N., cu sediul în C. -N. ,

Piața A. I., nr. 19, județul C., A. J. A F. P. M., cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., (succesoare ale DIRECTIEI

G. A F. P. M. ȘI ADMINISTRATIEI F. P. S. M.

), și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6 și în consecință:

Anulează Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr.

19272 din data de_ emisă de AFP S. M. ,

Obligă pârâtele D. G. R. A F. P. C. - N., A. J. A F. P. M., (succesoare ale DIRECTIEI G. A F. P. M. ȘI ADMINISTRATIEI F. P. S. M. ) și A. F. PENTRU

M.

să restituie reclamantului suma de 2565

lei.

Respinge petitul privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale prevăzută de Codul de procedură fiscală.

Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 43 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 25 Noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6754/2013. Anulare act control taxe şi impozite